În program au fost incluse o serie de atracţii turistice: croazieră cu vaporul pe Dunăre, Stânca „Tabula Traiana”, Cazanele Mici şi Mari, bustul lui Decebal, Mănăstirea Mraconia, localităţile Dubrova şi Eşelniţa, Peşterile Ponicova şi Veteran, Porţile de Fier (muzeul, casa turbinelor), Turnul vechi al oraşului Drobeta Turnu Severin, mănăstirile Voidiţa şi Sf. Ana. Se mai vizitează şi staţiunile Buziaş şi Băile Herculane. Excursia costă 270 de lei, în acest preţ fiind incluse următoarele servicii: transport tur-retur cu autocarul, cazare două nopţi şi masă: în 28 august – cina, în 29 august – mic dejun, prânz şi cină, în 30 august – mic dejun şi prânz. Cei interesaţi pot obţine mai multe informaţii la telefon 0257-213224.
Pensionarii merg în excursie la Orşova
Reactualizat la:
Liga Judeţeană a Pensionarilor organizează, în perioada 28-30 august, o excursie la Orşova, cu autocarul.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Pentagonul ar urma să trimită mii de militari din Divizia 82 Aeropurtată în Orientul Mijlociu, au declarat marți pentru Reuters două persoane familiarizate cu situația.
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților ar urma să fie adoptată de către Guvern miercuri după amiaza sau în cursul zilei de joi.
Mapamond
Parchetul german a anunțat marți arestarea unei românce în Germania și a unui ucrainean în Spania, ambii suspectați de spionaj în favoarea Rusiei în același dosar, transmit agențiile AFP și EFE.
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat marți o lege care permite firmelor private de securitate să folosească arme de foc pentru a apăra instalații energetice de importanță critică, a anunțat guvernul, extinzând astfel gama de arme utilizate pentru o astfel de protecție, relatează Reuters.
Local
Poliția Locală Arad anunță că a aplicat 146 de sancțiuni contravenționale pe parcursul unei săptămâni.
Local
Preşedintele filialei ASCOR Arad şi un elev al Seminarului Teologic Ortodox au participat la evenimentul de la Bucureşti.
Local
Se cer intervenții în cazurile de violență domestică, un flagel care se extinde puternic în județul nostru.
Advertorial
Există momente în care o grădină pare doar un cadru frumos, o scenă decorativă în care luminile și umbrele își joacă rolurile în tăcere. Dar există și acele zile în care spațiul exterior devine parte din viața ta de zi cu zi: când îți bei cafeaua în aer liber, când aduni prieteni pentru o cină improvizată sau când cauți un colț de liniște după o zi aglomerată.
ARADON Sport local
BEKESCSABA. Înotători veterani din trei ţări (România, Serbia şi Ungaria) şi-au dat întâlnire la Trofeul ,,Gaspar Ervin”, concurs internaţional ajuns la a 27-a ediţie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!