În calitate de persoană fizică, Leontin Aslău a elaborat „proiectul de hotărâre privind reglementarea accesului pietonal pe domeniul public adiacent zonei de agrement a Ştrandului Neptun”. Mai exact, eliminarea taxei de intrare pe ştrand în zona comercială şi zona căsuţelor. În cadrul unei conferinţe de presă, pe care a susţinut-o alături de preşedintele Partidului Mândri că Suntem Arădeni, Călin Costea, Aslău a explicat că a recurs la acest demers deoarece este o cale mai scurtă decât aceea prin intermediul justiţiei. El a atacat în justiţie, în urmă cu un an, Regulamentul de funcţionare a ştrandului, care prevede perceperea taxei de intrare, dar nu se ştie nimic de soarta dosarului. Până la soluţionarea unei noi acţiuni în instanţă ar trece, cu siguranţă, încă un an, dacă nu mai mult, pe când proiectul are şanse, teoretice măcar, de a fi dezbătut şi supus aprobării în acest an. În prima fază, autorul proiectului trebuie să adune semnături de la cetăţeni, minimum 5% din totalul numărului de alegători, acţiune la care va fi susţinut de către Partidul Mândri că Suntem Arădeni. Aslău a depus deja la Secretariatul Primăriei proiectul de hotărâre şi nota de fundamentare, precum şi cererea de eliberare a formularelor tipizate pentru adunarea semnăturilor. Rămâne de văzut când le va primi, ca să poată demara strângerea semnăturilor. Atât Aslău cât şi Costea şi-au exprimat speranţa că, la momentul oportun, vor reuşi să-i convingă pe consilieri să voteze proiectul. „Trebuie să se schimbe odată modul de abordare, să nu se mai voteze doar politic, ci în folosul cetăţenilor. Vom avea grijă ca arădenii să ştie cum a votat fiecare consilier, indiferent din ce partid face parte”, spune Călin Costea.
Pentru intrare gratuită pe ştrand
Pentru intrare gratuită pe ştrand
Leontin Aslău, susţinut de „Mândri că Suntem Arădeni”, cere sprijinul arădenilor pentru proiectul său de eliminare a taxei de intrare pe ştrand.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Începând de luni, șoferii vor avea mai multe restricții și devieri în zona intersecției Bulevardului Nicolae Titulescu cu strada Dr. Cornel Radu.
România
Comisia de Constituționalitate a Senatului a început, marți, audierile în cadrul anchetei privind întâlnirea dintre premierul interimar Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august în cabinetul președintelui Senatului, Mircea Abrudean.
România
România a înregistrat scăderi la toate cele trei competențe evaluate în cadrul testării PISA 2025, iar cea mai mare pierdere față de evaluarea precedentă este la Citire, unde scorul a coborât cu 16 puncte. Mai mult de jumătate dintre elevii români nu ating nivelul de bază la Matematică, iar aproape jumătate se află sub acest prag la Citire și Științe, potrivit rezultatelor publicate marți, 8 septembrie, de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și analizate de Edupedu.
Mapamond
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au avertizat marți că funeraliile de luni ale criminalului de război sârb bosniac Ratko Mladic, cu onoruri militare și în prezența unor membri ai guvernului sârb, „contrazic valorile care stau la baza drumului Serbiei către Uniunea Europeană”, informează EFE.
UT Arad
Alin Roman a început să-și dea drumul la joc: A ajuns la cinci pase decisive în Superliga! Abdallah, Coman ori Tzionis par că s-au deblocat și ei, marcând în ultima săptămână.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o atenționare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate pentru zece județe situate în vestul, nord-vestul și sud-vestul țării.
Local
Filmul „Magnolii de oțel” va fi proiectat vineri la Cinematograful „Arta”.
Local
Ambasadorul Italiei în România, Laura Aghilarre, s-a întâlnit marți, 8 septembrie, cu primarul Aradului, Călin Bibarț. Discuțiile au vizat, între altele, investițiile italiene din municipiu și prezența studenților italieni în universitățile arădene.
Citiți principiile noastre de moderare aici!