„Situația investițiilor guvernamentale în județul nostru este la fel de proastă. Arădenii rămân cu promisiunile și cu lăudatul din campanie a celor din PSD. S-au lăudat că măcar unul dintre pasajele de pe Centura Municipiului Arad va fi gata până la sfârșitul acestui an, mai exact cel de la CET, dar vedem că arădenii rămân doar cu promisiunile. La pasaje nu se lucrează, iar de blamat nu sunt firmele, ci Guvernul, pentru că nu le-a mai plătit. Când Victor Ponta a venit la Arad au fost duși muncitorii să lucreze, ca pe vremea lui Ceaușescu, să vadă premierul că se lucrează. Au fost unii lideri ai PSD Arad care s-au lăudat că și tronsonul de autostradă Pecica-Nădlac va fi gata anul acesta, dar nu va fi. Sperăm că va fi gata măcar în primele luni ale anului viitor”, a declarat Ţolea.
PNL Arad : Nicio sansa pentru pasaje
ARAD. Prim-vicepreşedintele PNL Arad, Adrian Ţolea, susţine că pasajul de la CET nu va fi gata la termenul stabilit, deoarece acolo nu mai lucrează nimeni. Drept dovadă, a prezentat presei câteva fotografii de la faţa locului, făcute- spune el- luni dimineaţa.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
7
9
Local
Un bărbat de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul capului, în urma unui incendiu izbucnit la anexa unei case de pe strada Emil Gârleanu, din Arad.
Mapamond
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
România
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
Local
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată
Citiți principiile noastre de moderare aici!