„În aerul/Proaspăt/Al înserării/Viorel tunde via”. Într-un asemenea cadru romantic, nu avea ceva mai bun de făcut?
Petru M. Haş: În sensul în care vă exprimaţi, al timpului trecut, când oamenii tundeau via, cadrul era romantic, deoarece, cândva, şi dvs, poate, tundeaţi via. În textul meu, am impresia, cadrul este viticol, real, pentru că Viorel tocmai asta făcea atunci, la Seleuş, tundea via din propria curte. Era chiar un dialog telefonic în care eu îl întrebam pe Viorel ce face iar el îmi răspundea, gospodăreşte, astfel: „- Domnule profesor, tund via”. Vasile Leac a zis, ulterior: „Asta, da, poezie”. Dar, după cum întrebaţi, Viorel ar fi putut face multe altele: să meargă la frizer spre a fi tuns el însuşi, să se uite la televizor, să fluiere sau să spună o rugăciune, având în vedere că este creştin şi ori de câte ori luăm masa împreună îmi atrage atenţia: „- Frate Petru, descoperă-te”.
Hai să zicem c-am înţeles cum stă treaba cu Viorel, dar Petru M. Haş cum de s-a apucat de poezie?
Petru M. Haş: Exprimându-mă corect, mai întâi m-am apucat de sculptură, sculptam, în lemn, iarna, în casă, lângă sobă. Sculpturile mele au dispărut, nu se mai ştie nimic despre ele. Poezia e de mai multe feluri: lirică, epică şi dramatică. În ceea ce am scris, sunt toate. Am început fiind un şcolar serios. Făceam compuneri la şcoală: primăvara, vara, toamna, iarna. Aveam un coleg care ar fi putut deveni un pictor genial, dar Vlad Teodor, care acum sper că mai trăieşte la Chişineu-Criş, s-a făcut croitor. Când era copil a scris versul că: „Primăvara este ca-ntr-o poezie” deşi nimeni nu prea are habar cum ar fi să fii în poezie. Dar cum m-am apucat de poezie, domnule Filip, e un mister. Poate aşa cum aţi făcut-o dumneavoastră, care tot poezii scrieţi la mai multe timpuri verbale. De la o vreme, fiind elev la liceu, student, etc., tot scriam şi rupeam, pe urmă iarăşi mă apucam de scris.
De-a lungul vremii, mulţi au încercat să dea o definiţie poeziei. Cum ar răspunde Petru M. Haş la întrebarea: ce este poezia?
Petru M. Haş: Mi-aduc aminte de Arghezi care s-a străduit şi el să o definească. N-a reuşit, şi tocmai aici este farmecul. Dar, mai mult ca sigur, poezia e o genială formă de corupţie, un fel de a fura bani din propriul buzunar. Toată lumea o ştie, dar rareori se întâmplă ca hoţii să recunoască.
Care ar fi cele mai însemnate momente de bucurie pe care vi le-au dat creaţiile poetice?
Petru M. Haş: Greu de răspuns, domnule Filip. Mai întâi ar trebui să definim bucuria. Apoi să ne întrebăm dacă respectivele creaţii dau momente de bucurie. S-ar putea să existe o stare ce depăşeşte bucuria. Pentru că bucuria nu este bună, dovadă întristarea, care urmează bucuriei. Trebuie să fie ceva între dânsele şi, poate, acolo ar fi bine să ne mutăm, devenind noi astfel feciori frumoşi, nici prea trişti, dar nici din cale afară de bucuroşi.
Ca poet şi dascăl, ce sfaturi aţi da tinerilor care ar vrea să scrie versuri?
Petru M. Haş: Poet şi dascăl sunt vorbe mari, regretatul Mircea Ivănescu, domnul cu care vorbeam mult la telefon, având această permisiune, ar fi zis că nimeni nu dă doi bani pe poeţi şi dascăli. Tinerilor care ar vrea să scrie versuri le-aş spune să tundă via, să pască oile şi, în timpul liber, să meargă la biserică.
Aţi fost profesor, ziarist şi veşnic veţi rămâne poet. Din ce segment aveţi cele mai frumoase amintiri?
Petru M. Haş: Amintirile cer timp. „Cer” şi „timp” pot fi chiar substantive. Verbul „a cere” e sfânta noastră durere. Am îmbătrânit şi tot în rime ne exprimăm. Am amintiri frumoase din toate segmentele pe care cu nobleţe le evocaţi, dar am amintiri foarte frumoase din multe alte segmente.
Dacă aţi putea să vedeţi în timp, să zicem peste 100 de ani, credeţi că aţi afla pe cineva citind dintr-un volum semnat de poetul Petru M. Haş?
Petru M. Haş: Stimate domnule Filip, umblaţi cu sutele! Vă spun sigur că peste o sută de ani, nimeni nu va şti că a umblat pe aici distinsul dumneavoastră interlocutor, nici „volumele”. Poate vreţi să mă contraziceţi. Ca să verificăm, n-avem decât să venim şi să vedem. Peste o sută de ani.
Şi ca să fie rotund dialogul nostru (cum îi plăcea lui Rebreanu), ce-ar face Viorel dacă nu tunde via?
Petru M. Haş: Ca să ne păstrăm în geografia locală, cred că Viorel, de n-ar tunde via, ar pescui în Cigher, pentru că în apa aia uneori oamenii prind peşti, iar pescuitul e cea mai ZEN ocupaţie. Dar se întâmplă ca, uneori, oamenii să şi cânte.
Petru M. Haş
• Născut în 10 iulie 1947, în comuna Mişca, jud. Arad; • Absolvent al Facultăţii de Litere a universităţilor Babeş-Bolyai din Cluj şi U. Timişoara; • Autor a zece volume de versuri, ultimul (din care am citat) fiind „aicea plouă de rupe”; • A obţinut „Premiul pentru poezie” şi Premiul „Opera Omnia” al U.S.R., filiala Arad; • A fost tradus în Germania, Austria, Ungaria, Franţa.
„Tinerilor care ar vrea să scrie versuri le-aş spune să tundă via, să pască oile…”
vasile. filip@informmedia.ro
CITESTE SI:
Citiți principiile noastre de moderare aici!