„Investițiile pe care contează România pentru dezvoltare merg mână în mână cu realizarea unor reforme pentru o economie sustenabilă. Realizarea unei majorități de guvernare între PNL și PSD a fost dificilă, pentru că suntem partide diferite și în multe privințe opuse. Alianța cu PSD a fost necesară pentru a trece peste criza sanitară și economică și pentru a realiza o serie de reforme necesare în societate. În acest moment, punerea în discuție a rotativei guvernamentale înseamnă de fapt ezitarea PSD de a prelua conducerea Guvernului și este un semnal negativ pentru angajamentul de asumare a reformelor. Cred că partenerii din PSD trebuie să lase deoparte calculele politice și electorale și să își asume responsabilitatea pentru programul de guvernare, atât pentru măsurile pozitive, cât și pentru eventualele nemulțumiri pe care le produce. Așteptăm din partea PSD și a domnului Marcel Ciolacu să își respecte cuvântul față de români în primul rând, să își asume responsabilitatea pentru reforme, să accesăm fondurile europene din PNRR pentru dezvoltarea României”, a spus Sergiu Bîlcea. Acesta a mai precizat că, fără dar şi poate, schimbarea premierului şi a miniştrilor cabinetului trebuie realizată până la sfârşitul lunii mai.
POLITIC. Bîlcea: „Rotativa guvernamentală este necesară”
POLITIC. Bîlcea: „Rotativa guvernamentală este necesară”
ARAD. Deputatul Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Municipiul Arad, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, faptul că rotativa guvernamentală este necesară, iar PSD trebuie să preia funcţia de prim-ministru. Totul, pentru a respecta calendarul reformelor asumate de coaliţia de la guvernare.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
ARAD. Am ajuns la prima etapă din returul sezonului regulat în Liga a III-a, așa că avem, din nou, derby Arad. La Pecica, Progresul dă peste Viitorul. Cealaltă echipă din județul nostru, Unirea Sântana, dă peste liderul clasamentului, Unirea Alba-Iulia.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 05-11-2026 sunt următoarele:
Local
Lucrările de asfaltare de pe Calea Radnei și bulevardul Iuliu Maniu s-au încheiat. Șoferii scapă de restricțiile care au îngreunat circulația în ultimele săptămâni.
Local
Un tânăr de 18 ani a ajuns la spital, joi după-amiază, în urma unui accident rutier produs între localitățile Beliu și Comănești. Victima a fost găsită în stare de inconștiență, dar cu semne vitale.
Local
Cei patru polițiști de frontieră implicați în dosarul de luare de mită instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad au fost reținuți pentru 24 de ore.
ARADON Sport local
ZĂBRANI. În organizarea Asociaţiei Sportive Proactivi pentru Viitor Arad, în parteneriat cu Domeniile Mairovitz din Zăbrani (director Eugen Mairovitz), Primăria Zăbrani şi Centrul Cultural Judeţean Arad, sâmbătă, 7 noiembrie, ora 10,30, are loc etapa a treia a Crosului Cetăţii, ediţia 7, ultima din acest an.
Local
Acestea sunt repartizate în 19 zone care acoperă întreg municipiul Arad.
ARADON Sport local
Naţional Sebiş reprezintă judeţul Arad la turneul organizat de Academia Gherasim Olar.
Local
Târgul se va desfăşura în perioada 14 noiembrie 2026 – 10 ianuarie 2027 în Piața Catedralei, Parcul Reconcilierii și platoul din fața Palatului Administrativ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!