În urma a trei percheziţii efectuate de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase împreună cu poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi de la Poliţia oraşului Chişineu Criş, la locuinţele unui bărbat în vârstă de 42 de ani, din localitatea Socodor, au fost găsite mai multe cartuşe cu glonţ cât şi resturi animale pentru care s-a dispus expertizarea, în vederea stabilirii provenienţei. De asemenea, în urma unor verificări efectuate, poliţiştii au stabilit că un bărbat de 52 de ani din aceeaşi localitate, ar fi deţinut, fără drept, o armă de tir sportiv cu aer comprimat şi 20 de alice aferente acesteia. „Arma, muniţia şi resturile animale au fost reţinute în vederea continuării cercetărilor, cei doi bărbaţi fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere ilegală de arme şi muniţii”, au precizat reprezentanții IPJ Arad. Activităţile desfăşurate au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției de Informație și Protecție Internă
Politistii au gasit munitii si o armă detinuta ilegal la Socodor
SOCODOR. Doi bărbați din Socodor sunt bănuiți că au deținut ilegal muniții și o armă, la perchezițiile efectuate la domiciliile celor doi, polițiștii găsind și resturi animale.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Raportorul special al ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate, Francesca Albanese, consideră că planul administraţiei preşedintelui american, Donald Trump, pentru Gaza este opusul unei soluţii paşnice, fiind de fapt o continuare a epurării etnice sub o nouă mască diplomatică şi, din acest motiv, consideră necesară crearea unei coaliţii alternative la aşa-numitul Consiliu pentru Pace, informează sâmbătă EFE.
Mapamond
Iranul nu va renunța la îmbogățirea uraniului, subiect de conflict cu SUA, „chiar dacă ni se va impune un război”, a declarat duminică șeful diplomației iraniene, la două zile după negocieri cu Washingtonul asupra programului său nuclear, informează AFP.
România
Noi trageri loto sunt programate duminică, fiind în joc reporturi care depășesc milioane de euro la Joker și Loto 6/49, ambele la categoria I.
Local
O traficantă de droguri din Arad, concubina unui alt traficant, care în 2024 a fugit de polițiști și a lovit două mașini ale Direcției de Operațiuni Speciale, a fost condamnată la închisoare.
Mapamond
Guvernul comunist din Cuba a decis vineri o serie de măsuri prin care încearcă să continue activitatea economică în ciuda embargoului petrolier impus tot mai strict de Statele Unite, după ce au preluat controlul asupra livrărilor de ţiţei din Venezuela, semnalează AFP şi dpa.
Ştiri sportive
Sâmbătă s-au dat primele cinci titluri la Jocurile Olimpice de iarnă 2026, de la Milano-Cortina, campionii câștigând în premieră medalia olimpică de aur. Elvețianul von Allmen a luat primul titlu pus în joc, la coborâre. Italia, Japonia și Norvegia au câte o medalie din fiecare metal.
România
România își asumă o responsabilitate strategică în calitate de cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană și are misiunea de a crește producția pentru a scădea prețurile acasă și a contribui la protejarea regiunii împotriva utilizării prețurilor la energie ca armă de șantaj politic, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu.
3
Citiți principiile noastre de moderare aici!