Polițiștii rutieri au desfășurat, în perioada 5-8 iunie, o acțiune vizând conducătorii auto aflați sub influența alcoolului, pe raza municipiului și a județului Arad. Astfel, oamenii legii au efectuat 1.229 de testări, în urma cărora au fost constatate 25 de contravenții și 14 infracțiuni, privind consumul de alcool la volan, fiind reținute 39 de permise și întocmite 14 dosare penale. Alte 13 permise de conducere au fost reținute pentru abateri la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice. În cadrul acțiunii, în noaptea de 7 spre 8 iunie, polițiștii Secției 2 Poliție Micălaca au depistat un bărbat de 50 de ani, din Târnova în timp ce conducea un autoturism pe Calea Radnei din municipiu, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o îmbibație alcoolică de 1,00 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Un alt bărbat, de 31 de ani, din Beliu, a fost depistat – tot în noaptea de 7 spre 8 iunie -, de polițiștii Postului de Poliție Hășmaș, în timp ce conducea un autoturism pe DC 9, pe raza localității Benești, fiind sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o îmbibație alcoolică de 0,96 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii rutieri au efectuat peste 1.220 de testări cu aparatul etilotest
Polițiștii rutieri au efectuat peste 1.220 de testări cu aparatul etilotest
Acțiune pe alcool, în minivacanța de Rusalii. Polițiștii rutieri au efectuat 1.229 de testări cu aparatul etilotest, în trafic.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2
Local
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.
Local
Primăria şi CTP intenţionează, astfel, să facă transportul public mai accesibil și să răspundă mai bine nevoilor tuturor călătorilor, inclusiv celor cu deficienţe de vedere.
1
Local
Pentru Bianca-Georgiana Tucan, drumul început dintr-o experiență dificilă din copilărie a devenit unul al învățării și al responsabilității.
Citiți principiile noastre de moderare aici!