Revoluționarul maghiar Lajos Kossuth, guvernator al Ungariei în timpul Revoluției de la 1848, a fost omagiat de comunitatea arădeană în anul 1909, prin amplasarea unui grup statuar imens, în fața Palatului Administrativ, în ceea ce purta numele de Parcul Kossuth. Născut în 1802 la Monok, Kossuth a murit în 1894, la Torino, în Italia, acolo unde se stabilise în 1861.

Încă din 1894, după ce Kossuth a murit, la Arad a răsărit ideea ridicării unui monument în cinstea acestuia. A fost constituit un comitet pentru ridicarea monumentului, din care a făcut parte și Lajos Varjassy, primar al Aradului la acea vreme. Prinicipalul promotor al inițiativei a fost, însă Béla Barabás, deputat arădean. Pentru ridicarea grupului statuar, care urma să-l înfățișeze pe Kossuth așa cum arăta în timpul revoluției din 1848, a fost organizat un concurs. Locul fusese deja stabilit din 1905, când administrația locală căzuse de acord asupra pieței Primăriei, pe mijlocul bulevardului, între Palatul Cenad și Banca Cenad, clădire devenită ulterior sediu al Băncii Naționale a României.

La concursul de idei pentru ridicarea statuii s-au decis câștigătorii în 1907. Conform unor informații publicate în presa vremii și traduse de arădeanul Kurunczi Ferencz, „locul I a fost proiectul sculptorului Ede Kallós împreună cu arhitectul Géza Márkus, locul II a fost proiectul sculptorilor Ede Margó și Ede Popper împreună cu arhitectul Móricz Pogány, iar locul III a fost câștigat de sculptorul János Horvay împreună cu arhitectul Móricz Pogány”.

Deși stabiliseră câștigătorii, membrii comisiei pentru ridicarea monumentului nu au încredințat proiectul, semn că își doreau un monument cu adevărat unic și special. Astfel, i-au invitat pe cei clasați pe primele locuri să facă un nou plan. În iunie 1907 a fost aleasă noua variantă, propusă de sculptorului Ede Margó și arhitectul Szigfrid Pongrácz.

Dimensiuni impresionante

Grupul statuar a costat 110 mii de coroane, iar dimensiunile au fost pe măsura costurilor. Înalt de 11 metri, grupul l-a înfățișat în partea centrală pe Kossuth, realizat de două ori mai mare decât mărimea naturală, în partea stângă un honved care își ia rămas bun de la mamă și consoartă, înainte de a pleca la luptă, iar în partea dreaptă pe Patriotul muribund. Pe spatele monumentului fusese sculptat un basorelief al călărețului maghiar. Înălțimea monumentului era asemănătoare cu cea a obeliscului aflat acum în fața Teatrului Clasic.

Dezvelirea monumentului

În penultima duminică a lunii septembrie 1909, în cadrul unui eveniment care a stâns în centru o mare parte a populației orașului, monumentul a fost dezvelit. La dezvelire a luat parte și Ministrul Comerțului din guvernul de la Budapesta, Ferencz Kossuth, fiu al lui Lajos Kossuth. Acesta a ținut și un discurs în fața adunării. Printre invitații de seamă sosiți la Arad s-au regăsit atunci și rectorii unor universități din Cluj și Budapesta, membri importanți ai autorităților de la Budapesta, dar și episcopul ortodox al Aradului, Ioan Ignatie Papp, recum și directorul Seminarului Teologic, Romusul Roman Ciorogariu.

Probleme după Unire

După Marea Unire din 1918, populația română din Arad a început să se răzvrătească împotriva monumentelor care aduceau aminte de perioada de dinainte de Unire, lucru consemnat și în notele transmise de autoritățile de la Arad către cele din București, noua capitală. O astfel de notă a fost transmisă în luna martie 1921, de către Generalul Bădescu, comandant al sectorului Nord-Mureș.

„În noaptea de 8 spre 9 martie 1921, mai mulți români din Județul Arad și împrejurimi, simțindu-se atinși în demnitatea lor națională, prin existența încă în mijlocul orașului Arad a marelui monument al lui Kosuth, s-au unit cu toții și întreptându-se spre acel moment au încercat să-l dărâme, dar fiind foarte solid înțepenit nu au putut să-l dea jos. Văzând că planul lor nu reușește a doborât de pe acel monument toate statuetele mici din dreapta și din stânga”, scria generalul în nota transmisă Ministrului de Război Ioan Rășcanu.

Teama de…„dinamite”

Generalul Bădescu îi solicita ministrului de război să caute o soluție pentru această situație, evocând nevoia evitării conflictelor dintre populația maghiară și cea română din Arad. Acesta a cerut „să se ridice de urgență toate monumentele ungurești de pe piețele Aradului și în urmă să se predea acolo unde se va ordona”. Mai mult, acesta aducea în atenția generalului Rășcanu riscul ca monumentele maghiare să fie de-a dreptul aruncate în aer:

„Curentul național românesc este foarte îndârjit și poate prin surprindere le va arunca în aer cu dinamite, producând astfel mari și regretabile accidente materiale și de persoane”.

Îmbrăcate în scânduri

Bădescu a transmis către București și o măsură provizorie luată în încercarea de a apăra monumentele maghiare din oraș:

„Pentru a evita pentru un moment distrugerea, voi lua înțelegere cu autoritățile civile să acoperim cu scânduri toate monumentele din Arad, până la sosirea aprobărei de mai sus”.

În această situație s-a aflat, pe lângă grupul statuar la lui Kossuth, și statuia celor 13 Generali, aflată astăzi în Parcul Reconcilierii, care atunci se afla încă în actuala piață Avram Iancu.

Nu au fost de acord cu demontarea

Adresa transmisă ministrului războiului a fost dată mai departe de către acesta ministrului cultelor și artelor, Octavian Goga. În nota transmisă, generalul Rășcanu scria că „Părerea noastră este că trebuie să se împiedice cu orice preț dărâmarea monumentelor din piețele publice, ori-și care ar fi fost națiunea și motivele care le-a ridicat, ele fiind un ornament al localității, iar cu timpul devenind piese prețioase istorice”.

Păzit de armată

Până să vină răspunsul din partea Minsiterului Cultelor și Artelor, ministrul de război a ordonat Diviziei I a Corpului 7 Armată „să ia măsuri ca să nu se mai dărâme nici un monument, căci aceste manifestațiuni servesc de multe ori ca pretext pentru a turbura ordinea publică”. Din păcate, nu am descoperit alte documente care să facă referire la acest episod din istoria monumentului dedicat lui Kossuth. Cert este că povestea lui s-a încheiat în 1925.

Demontat și abandonat

Guvernul Ion I.C. Brătianu a adoptat în acel an o hotărâre privind înlăturarea unor monumente maghiare din Arad. Începând cu data de 27 iulie 1925 s-a trecut la demontarea grupului statuar, surse greu de verificat arătând că acesta a fost demontat în doar trei zile. O altă informație greu de verificat este locul în care piesele au ajuns, existând mai multe variante: în cetate, într-un manej de lângă Turnul de Apă, lângă terenul de fotbal al UTA-ei. Cert este că i s-a pierdut urma, dispărând definitiv.

Monumentul celor 13 generali

Tot în 1925 a fost demontat și monumentul dedicat celor 13 generali ai revoluției din 1848. Cei 13 au fost generali ai armatei imperiale austriece care s-au alăturat mișcării revoluționare a lui Lajos Kossuth, susținând revendicările maghiare de independență față de Imperiul Austriac. Din acest motiv, odată cu înfrângerea revoluției lui Kossuth, cei 13 au fost executați la Arad. În 1899 acestora le-a fost ridicată o statuie numită și „Statuia Libertății”. Amplasat în actuala piață Avram Iancu, monumentul a fost demontat în 1925 și depozitat în interiorul cetății. După Revoluție, monumentul a fost restaurat și reamplasat în centrul orașului, în parcul Reconcilierii, amenajat pe locul fostei piețe a pompierilor.