aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Primari și majorități: cine va conduce orașele Aradului

Primari și majorități: cine va conduce orașele Aradului

De Andreea Pintea
la 13 June 2024 11:28 Reactualizat la: 13 June 2024 12:11
1 Comentarii

Primari și majorități: cine va conduce orașele Aradului

13 June 2024 11:28 Reactualizat la: 13 June 2024 12:11
PNL a câștigat cele mai multe orașe din județ, surpriza alegerilor fiind făcută însă la Chișineu Criș unde REPER a luat Primăria.
Scris de Andreea Pintea - PNL a câștigat cele mai multe orașe din județ, surpriza alegerilor fiind făcută însă la Chișineu Criș unde REPER a luat Primăria.

Trimite articolul

X
ARAD. Nouă orașe, șase câștigate de PNL, două de PSD și un oraș cu primar de la REPER. Alegerile locale din orașele județului au adus schimbări importante în câteva unități administrativ teritoriale, dar pe de altă parte au fost și victorii adjudecate cu scoruri impresionante.
Surpriza de la Criș
Una dintre cele mai mari surprize ale alegerilor locale din acest an a fost la Chișineu Criș. În urmă cu patru ani Flavius Chereji (PNL) reușea să câștige în fața „veteranului” de la PSD Gheorghe Burdan, scorul fiind unul extrem de strâns: 35,57% la 33,27% (91 de voturi). Acum, administrația Crișului se schimbă din nou, Chereji pierzând al doilea mandat în fața lui Ovidiu Guleș de la REPER. Ca număr de voturi Flavius Chereji și-a menținut electoratul, însă prezența la urne a fost mult mai mare, iar PSD-ul a pierdut aproximativ jumătate dintre voturi. Candidatura lui Ovidiu Guleș se pare că a schimbat întreaga paradigmă electorală de la Criș și a dat peste cap toate calculele făcute înainte de alegeri. Ovidiu Guleș a reușit să adune 43,56% din sufragii, adică 1.874 de voturi.
Negocieri pentru Consiliu
Mai mult, REPER s-a impus și pe votul politic pentru Consiliul Local Chișineu- Criș. REPER va avea 5 mandate de consilieri (30,52%). Celelalte mandate se vor distribui după cum urmează: PNL – 4 mandate, PSD – 3 mandate, UDMR – 2 mandate, AUR – 1 mandat. Așadar pentru a face majoritate Guleș și REPER vor trebui să negocieze cu celelalte forțe politice. Semnale privind o colaborare în Consiliul Local au fost transmise chiar de la vârful PNL Arad, președintele Gheorghe Falcă subliniind în cadrul unei conferințe de presă că speră la o colaborare cu actualul primar de la Chișineu Criș. Cu mandatele consilierilor liberali, Ovidiu Guleș ar avea suficiente mandate pentru majoritate: 9 din 15 consilieri.
Peste 60% pentru Bogdan Ban
Curticiul a fost câştigat, fără emoţii, de liberalul Bogdan Ban. Primarul pe funcţie şi-a asigurat un nou mandat cu 60,73% din sufragii. Trebuie spus că faţă de acum 4 ani, Bogdan Ban este în uşoară creştere în preferinţele curticenilor. Dacă acum 4 ani Ban era ales cu 1.460 de voturi şi un procent de 59,49%, acum primarul liberal a fost votat de 1.582 de persoane. Pe poziţia secundă s-a clasat fostul primar al Curiciului, Nicolae Aaniţei, acesta candidând din partea Alianţei Dreapta Unită şi fiind votat de 460 de curticeni (17,65%). Votul obţinut de Bogdan Ban s-a transpus şi în votul politic pentru Consiliul Local, PNL obţinând 8 din cele 15 mandate de consilieri locali. Două mandate de consilieri vor mai avea şi cei de la ADU, alţi doi consilieri vor fi de la PSD, iar AUR va avea de asemenea doi consilieri locali. Ultimul consilier local va fi dat de cei de la SOS România.
Ineu: Abrudan câştigă cu 83%
Călin Abrudan este fără niciun echivoc primarul preferat de ineuani. Liberalul intră în cel de al patrulea mandat cu un scor impresionant de 83,12% – 3.538 de voturi. Faţă de acum patru ani Abrudan este pe un trend ascedent, scorul din acest an fiind cu 6 procente mai mare decât cel din 2020. Pe poziţia secundă s-a clasat candidatul PSD, Laurenţiu Andea (11,92%). Şi la Consiliul Local Ineu PNL a reuşit să câştige majoritatea. Astfel, PNL va avea 10 consilieri locali, PSD are patru mandate, iar 1 mandat a fost câştigat de AUR.
Victorie la limită, la Lipova
Lipova şi-a păstrat primarul, însă alegerile au fost unele la limită. Florin Pera, actualul primar PSD, a reuşit să se impună în faţa Cristinei Ciorogar de la PNL cu o diferenţă de sub un procent – 2.068 de voturi versus 2.015 voturi (45,58% – 44,41%). În urmă cu patru ani, Florin Pera câştiga la Lipova cu puţin peste 50% din voturi. Analizând rezultatele prin prisma voturilor obţinute, Pera a câştigat în 2020 Primăria Lipova cu 2.090 voturi, iar acum cu 2.068 de voturi. Situaţia actualului primar nu va fi deloc simplă în Consiliul Local Lipova. PSD a reuşit să aibă un scor politic de 40.48% şi va avea 7 consilieri locali. Celelalte mandate vor fi împărţite după cum urmează: PNL – 6 mandate, AUR – 3 mandate, ADU – 1 mandat. Aşadar, cele 7 mandate nu îi asigură majoritatea lui Pera, acesta fiind nevoit să negocieze o alianţă cu una dintre celelalte forţe locale, fie PNL, fie AUR întrucât singurul mandat al celor de la ADU nu îi asigură suficiente voturi în CL Lipova.
Onea a câştigat Nădlacul
S-a schimbat primarul la Nădlac. Liberalul Mircea Onea a câştigat Primăria Nădlac, asta după ce în urmă cu patru ani era pe locul secund. Ioan Mărginean a pierdut în faţa lui Onea, de această dată primarul candidând din parte PSD. În 2020, Ioan Mărginean candida din poziţia de independent, însă a avut susţinerea altor forţe politice. Mircea Onea a fost votat de 1.829 de nădlăcani – 56,39%, în timp ce în 2020 obţinea doar 1.212 voturi – 39,77%. Onea a fost susţinut şi de Uniunea Democrată a Slovacilor și Cehilor din România. Imediat după alegeri, chiar preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, a ţinut să mulţumească în mod special celor de UDSCR pentru că nu au venit cu propriul candidat pentru Primăria Nădlac şi l-au susţinut pe Onea.
Susţinerea UDSCR ar putea să fie şi varianta pe care va merge PNL pentru a avea majoritatea în Consiliul Local. Din cele 15 mandate de consilier local, PNL a câştigat 5 mandate, PSD are de asemenea 5 mandate, UDSCR are 4 mandate, iar 1 mandat este al celor de la AUR. Procentual lista PSD a fost votată de 34,47% dintre nădlăcani, cu 2,69 procente mai mult decât a reuşit să primească lista PNL. Totuşi, în urma distribuirii mandatelor, ambele partide au câte 5 consilieri.
Pâncota, fieful PSD
Dan Pocrişer, actualul primar de la Pâncota, a câştigat la scor mare un nou mandat în fruntea oraşului. Social-democratul a reuşit să se impună cu 77,09 procente, cumulând un total de 2.406 voturi, cu mult în faţa liberalului de pe poziţia secundă – Ioan Stoică. Faţă de acum 4 ani, Pocrişer a avut un scor mai mic, în 2020 câştigând Primăria cu 82,75%. Totuşi, dată fiind prezenţa mai mare la urne din acest an, Pocrişer a avut cu 6 voturi mai multe decât în 2020. Nici la nivel de Consiliu Local, Dan Pocrişer nu va avea probleme. Votul politic pentru lista de consilieri a fost de 68,46% în favoarea PSD care va avea 11 dintre cei 15 consilieri locali. PNL va intra cu 3 consilieri locali în CL Pâncota, iar 1 mandat le revine celor de la AUR.
Petru Antal continuă la Pecica
2.421 de voturi au fost obţinute de Petru Antal, actualul primar din Pecica. Antal a avut un scor de 45,23%, câştigând Primăria Pecica. Poziţia secundă a fost ocupată de Ciprian Băguţ, candidat din partea AUR, care a reuşit să adune 1.977 de voturi (36,93%). Faţă de acum patru ani, Petru Antal a pierdut o parte din susţinerea alegătorilor, voturile de acum fiind cu câteva sute mai puţine decât în 2020. Atunci, Antal se impunea cu 59,81% şi cumula 2.760 voturi.
Situaţia primarului liberal nu va fi deloc simplă nici în Consiliul Local Pecica. PNL va avea 7 consilieri locali din cei 17, AUR va avea 6 mandate, UDMR – 3 mandate şi PSD – 1 mandat. Aşadar pentru o majoritate PNL ar putea face o alianţă locală cu UDMR, asigurându-şi astfel 10 din cele 17 voturi în CL.
Peste 50% pentru Tomuţa
Sântana va continua cu Daniel Tomuţa la primărie. Liberalul a fost votat de 2.568 de sântăneni, adică 57,77%. Faţă de acum patru ani, Daniel Tomuţa a reuşit să obţină mai multe voturi: în 2020 Tomuţa a fost ales de 2.238 de sântăneni şi a avut un procent de 50,56%. În acest scrutin pe poziţia secundă a fost candidatul AUR – Irina Rus, cu 21,05% din voturile total exprimate. Votul primit de Tomuţa pentru mandatul de primar s-a transpus şi în votul politic. PNL va avea 9 mandate de consilier local – 52,34%, iar AUR a reuşit să aibă un scor politic chiar peste cel dat pentru primar – 23,49% şi va avea 4 consilieri locali. Alte 3 mandate vor merge la PSD, iar PUSL a reuşit să intre cu un consilier local în CL Sântana.
Sebiş: 70,7% pentru Feieş
Cristian Feieş a câştigat cu un scor de peste 70% Primăria Oraşului Sebiş. Liberalul nu a avut emoţii în cursa electorală, singurul contracandidat fiind Cosmin Toader de la PSD. Evoluţia lui Feieş este una suprinzătoare faţă de acum patru ani, fiind poate cea mai mare creştere printre cei care au câştigat un nou mandat. Astfel, în 2020 Feieş reuşea să câştige Primăria Sebiş cu 1.153 de voturi şi un procent de 39,62%. Acum, Feieş a adunat cu 593 de voturi în plus şi a avut un procent cu peste 30% mai mare. Situaţia s-a schimbat şi în Consiliul Local Sebiş. Dacă în urmă cu patru ani şase formaţiuni politice reuşeau să aibă consilieri locali, acum situaţia de la Sebiş este mult simplificată. Trei partide au consilieri locali, iar PNL a câştigat 8 mandate şi are, în consecinţă, majoritatea. Alte 5 mandate au fost distribuite celor de la PSD, iar AUR a intrat cu 2 mandate în Consiliul Local.

Trimite articolul

X
Taguri:
alegeri locale ,
alegeri locale 2024 ,
Chisineu-Cris ,
judetul arad ,
majoritati ,
orase ,
PNL ,
primari ,
primari aleși ,
PSD ,
reper
1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. helmut says:
    June 14, 2024 at 1:49 pm

    maxim doua mandate , ca apoi nimeni nu ii mai da jos, 6-7 mandate te imbuibi si nu mai mai faci nimic pentru comunitate. umplii primaria de rude si prieteni adevarata armata de votanti, sa nu uitam de tigani si de cei de la ajutorul social.
    maxim 2 mandate, apoi acasa.
    multi dintre acestia nu au nicio zi pe cartea de munca, lucrand doar in primarie, jalnic!!

    Reply
  2. Cele mai citite știri

    1
    INFORM MEDIA PRESS angajează: DISTRIBUITORI DE PRESĂ
    2
    Serratia marcescens, bacteria letală de la Iași, identificată și la Arad
    3
    Trei cenacluri literare reunite la Arad!
    4
    Report de milioane de euro la Loto 6/49 și Joker
    5
    Banca Mondială și-a revizuit în scădere previziunile privind evoluția economiei României până în 2027
    6
    Tehnică nouă de anestezie, utilizată cu succes la Județean
    7
    După două goluri anulate, UTA a pierdut la Botoșani
    8
    Aradul, izvor nesecat de talente
    9
    Cifre interesante înainte de FC Botoșani – UTA
    10
    Oana Țoiu: Benzinăriile Lukoil pot funcționa legal până în aprilie 2026

    România

    Oana Țoiu: Benzinăriile Lukoil pot funcționa legal până în aprilie 2026
    Benzinăriile Lukoil pot funcționa legal, pot plăti salarii și achiziționa stocuri până în aprilie 2026, a precizat, joi, ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu.

    Mapamond

    Media despre noile discuții americano-ucrainene în Florida. De fapt delegației Kievului i se va comunica ce au discutat Witkoff și Kushner cu Putin
    Responsabili americani și ucraineni urmează să poarte noi discuții joi în Florida pentru a încerca să găsească o soluție negociată la războiul declanșat de Rusia în Ucraina, într-un moment în care Washingtonul a relaxat sancțiunile împotriva companiei petroliere ruse Lukoil, relatează AFP. 1

    Mapamond

    Putin: Negocierile cu SUA privind Ucraina sunt complexe, dar este nevoie de implicare
    Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi, într-un interviu difuzat de un post de televiziune indian la începutul vizitei sale oficiale în India, că negocierile cu privire la încheierea războiului în Ucraina aflate în desfășurare cu SUA sunt „complexe”, dar pentru reușita acestora este nevoie de implicare, nu de obstrucționarea lor, după ce anterior el a acuzat aliații europeni ai Ucrainei că fac tot posibilul să împiedice acest proces, relatează AFP. 2

    România

    Președintele Dan retrimite în Parlament legea privind combaterea extremismului
    Legea privind combaterea extremismului a fost trimisă la reexaminare de către președintele Nicușor Dan, acesta apreciind că actuala formă a actului normativ ar putea duce la 'amplificarea tensiunilor'. 1

    România

    Rezultatele extragerilor Loto
    Rezultatele extragerilor loto din data de 04-12-2025 sunt următoarele:

    România

    Ce au căutat românii pe Google în 2025 - păpușa Labubu, kendama sau idei de afaceri
    Păpușa Labubu, kendama, idei de afaceri, dar și trecerea în neființă a unor persoane publice s-au aflat în topul căutărilor din 2025 pe Google, conform unei statistici publicate, joi, de către companie. 1

    Mapamond

    Grupul ungar MOL este interesată să cumpere rafinăriile și benzinăriile Lukoil din Europa
    Grupul petrolier ungar MOL i-a informat pe oficialii americani că este interesată să cumpere activele internaționale ale gigantului petrolier rus Lukoil, compania ungară alăturându-se unei liste tot mai mari de ofertanți, au declarat pentru Reuters trei surse din apropierea acestui dosar. 1

    Mapamond

    Germania mută avioane de luptă în Polonia după recentele incursiuni ale Rusiei în spațiul aerian NATO
    Mai multe avioane de luptă germane Eurofighter Typhoon au decolat joi de la baza aeriană Nörvenich, lângă Köln, îndreptându-se către baza aeriană poloneză Malbork, la sud-est de Gdansk, pentru a consolida flancul estic al NATO, relatează joi dpa.

    Mapamond

    Putin a autorizat otrăvirea cu Noviciok a fostului spion rus Skripal în 2018, potrivit anchetei britanice
    Președintele rus Vladimir Putin trebuie să fi ordonat atacul cu agent neurotoxic Noviciok asupra ex-colonelului agenției de spionaj militare ruse GRU Serghei Skripal în 2018 într-un act „uimitor de imprudent” care a dus la moartea unei femei britanice nevinovate, concluzionează o anchetă independentă efectuată în Marea Britanie, potrivit Reuters. 4
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.