aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Primarul Bibarţ, „faultat” de consilieri

Primarul Bibarţ, „faultat” de consilieri

De Diana Duțu
la 28 February 2022 20:41
3 Comentarii

Primarul Bibarţ, „faultat” de consilieri

Prezidiul, la începutul şedinţei CLM care i-a adus surprize primarului/Foto: E.C.
28 February 2022 20:41
Două proiecte de hotărâre iniţiate de edil au fost respinse în CLM cu concursul aleşilor liberali.
Scris de Diana Duțu - Două proiecte de hotărâre iniţiate de edil au fost respinse în CLM cu concursul aleşilor liberali.

Trimite articolul

X

ARAD. Dublă înfrângere înregistrată de primarul Călin Bibarţ, în şedinţa Consiliului Local Municipal de luni, 28 februarie. Două proiecte de hotărâre iniţiate de primar au fost respinse cu concursul aleşilor PNL (partid din care face parte edilul).

Primul document care nu a întrunit majoritatea necesară pentru a fi adoptat se referă la planul de ordine și siguranță publică al municipiului Arad pentru anul 2022 şi la încheierea unui protocol de colaborare între Poliţia Locală şi Inspectoratul de Jandarmi Județean. Proiectul de hotărâre a generat doar 10 voturi „pentru”, în timp ce 12 consilieri s-au abţinut de la vot. Cele 12 abţineri decisive în respingerea proiectului le aparţin tocmai aleşilor din coaliţia puterii: 9 de la PNL şi 3 de la PSD.

Cel de al doilea document respins în şedinţa CLM de luni vizează ADI Transport, mai exact „acordarea unui mandat special reprezentantului CLM Arad în Adunarea Generală a Asociaților Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad pentru aprobarea cotizației și a proiectului bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2022 al ADI Transport”. Modul în care s-a votat acest proiect sugerează chiar o scindare a grupului PNL din CLM: 3 liberali – Antoanela Naaji, Florin Ilioni şi Florin Mariş – au votat „pentru” (la fel ca aleşii PMP şi UDMR), iar 6 s-au abţinut, aceştia din urmă alăturându-se aleşilor PSD; USR a votat „împotrivă”.

Interpelat de Jurnal arădean/ Aradon pe marginea respingerii celor două proiecte de hotărâre, primarul Călin Bibarţ a părut descumpănit. Ne-a oferit, totuşi, următoarea reacţie:

„Nu ştiu ce să zic. Habar n-am, că nu m-am întâlnit înainte cu ei (cu consilierii-n.r.). Până nu sunt edificat, nu ştiu ce să zic”.

 

Grabă (prea) mare pentru Poliţia Locală

Cunoscută fiind buna relaţie dintre primarul Călin Bibarţ şi directorul Poliţiei Locale, evident că cea mai dureroasă înfrângere înregistrată de edil are legătură cu primul proiect respins, cel legat de planul de ordine și siguranță publică al municipiului Arad pentru anul 2022.

Viceprimarul Lazăr Faur ne-a explicat de ce consilierii PNL s-au abţinut de la votarea acestui proiect de hotărâre:

„Planul de ordine şi siguranţă publică a fost introdus în grabă pe ordinea de zi a unei şedinţe extraordinare. Este un document deosebit de important pe care trebuie să îl aprofundăm, să avem mai mult decât două zile pentru a-l discuta cu toţi colegii consilieri locali şi mai ales cu reprezentanţii Poliţiei Locale deoarece oraşul nostru are câteva probleme ce aşteaptă rezolvare din partea Poliţiei Locale. Ei bine, în acest plan trebuie să fie incluse măsurile pentru a rezolva aceste probleme. Mă refer la cerşetorii din oraş, la felul în care ştim să păzim patrimoniul public de vandalizări, la modul în care este prezentă Poliţia Locală patrulând pedestru prin oraş şi la mai multe aspecte pe care avem nevoie să le aprofundăm. În consecinţă, avem nevoie de timp mai mult pentru a le aşeza în acel plan de ordine şi siguranţă publică pe care îl vom discuta şi îl vom pune pe ordinea de zi a şedinţei ordinare din luna viitoare.”

ADI Transport – „bani mulţi şi nemunciţi”

În ceea ce priveşte proiectul de hotărâre privind ADI Transport, principala problemă o reprezintă banii. Potrivit Asociaţiei, totalul cheltuielilor bugetare pe 2022 se ridică la 784.070 de lei, din care 588.349 de lei reprezintă cheltuieli de personal. Iar cotizaţia pe care Municipiul Arad ar trebui să o plătească ADI a fost calculată la nivelul a 225.986 de lei pe acest an. Consilierii locali nu au fost de acord cu aceste cifre.

În justificarea abţinerii sale de la votarea proiectului de hotărâre, viceprimarul Ilie Cheşa a invocat cheltuielile mult prea mari ale ADI Transport şi absenţa rezultatelor Asociaţei.

„M-am întâlnit de mai multe ori cu conducerea ADI Transport şi am discutat despre bugetul lor şi despre eficienţa activităţii desfşăurate de cei opt angajaţi. Am cerut să îmi spună câte proiecte pe fonduri europene au făcut şi ei mi-au spus că niciunul; în condiţiile în care ADI Transport tocmai pentru asta a fost creat, pentru proiectele europene. Au cheltuieli enorme, de sute de mii de euro, salarii foarte mari şi pare că nu îi controlează nimeni. Sunt mulţi bani acolo şi sunt nemunciţi – cel puţin asta se vede dacă te uiţi pe activitatea lor care, din punctul meu de vedere, nu este deloc eficientă. I-am rugat să-mi prezinte cheltuielile pe 2021 şi ce proiecţie bugetară au pe 2022. Asta trebuie să ştim. Şi atunci vedem ce se poate tăia, că nu putem doar să cheltuim şi să nu producem nimic. Nu e normal aşa: ei să cheltuie banii pe ce vor ei şi noi, Primăria, numai să plătim” – a punctat viceprimarul Ilie Cheşa.

 

La rândul său, viceprimarul Lazăr Faur a explicat:

„M-am abţinut de la vot ca să transmit un semnal către ADI Transport că nu sunt deloc mulţumit de situaţia în care ne aflăm. Eu am avut discuţii cu dumnealor, cerându-le un plan de măsuri pentru reducerea cheltuielilor şi creşterea veniturilor la Compania de Transport Public. De ce? Pentru că anul trecut am acordat subvenţii de 31 de milioane de lei pentru transportul în comun, iar anul acesta dumnealor au cerut 50 de milioane de lei – o sumă pe care eu apreciez că nu avem cum să o suportăm din bugetul local. Va fi o mare problemă. În acest context, le-am cerut de mai multe ori să vină cu măsuri pentru reducerea cheltuielilor şi creşterea veniturilor. Lucru care nu s-a întâmplat. Votul meu va fi unul <pentru> când acest lucru se va întâmpla.”

Trimite articolul

X
Taguri:
Călin Bibarţ ,
consilieri locali municipali ,
consilieri pnl ,
doua proiecte ,
proiecte de hotărâre ,
proiecte de hotarare respinse
3 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Țuțuț says:
    February 28, 2022 at 10:02 pm

    Război în paradis…

    Reply
  2. Korekt says:
    March 1, 2022 at 10:26 am

    Dacă cei din toate ADI-urile și din Centrele Culturale (municipal și județean)ar fi plătiți cu salariul minim pe economie plus comision din fondurile europene atrase către comunitatea de care sunt angajați,care ar fi rezultatele lor?Se întâmplă în Oradea.

    Reply
  3. Politia locala =gardieni publici says:
    March 1, 2022 at 12:37 pm

    Frate, voi sunteți departe de realitate și real life….ce sa facă besinosi aia de la politia școlară scz gardieni publici….daca primaru e bff cu directorul acum ii faceți soldați legionari….serios…as pune politia locala sa păzească trecerile de pietoni la scoli, nimic mai mult!

    Reply
  4. Cele mai citite știri

    1
    1 Mai: Ziua Internațională a Muncii, de la defilări propagandiste la mici și grătare
    2
    Prins cu 108 km/h peste viteza legală de deplasare
    3
    Foto. Arestați pentru trafic de cocaină și canabis, în Arad
    4
    VIDEO| Mașină căzută într-o prăpastie pe Transfăgărășan
    5
    Un mort și mai mulți răniți într-o explozie la o uzină petrochimică din Ungaria
    6
    POLITIC. Senator USR Răzvan Anghel: „Călin Georgescu e nașul alianței PSD-AUR”
    7
    Câți jucători are UTA la loturile naționale?
    8
    APIA continuă eliberarea adeverințelor pentru beneficiarii Campaniei 2026
    9
    Două premii pentru „Moise” la Faza Europeană a Olimpiadei „Engleza fără Frontiere”
    10
    Consultări la Cotroceni. Peiu (PACE - Întâi România): Susținem un guvern format din Grupul PACE, AUR și PSD

    România

    VIDEO
    VIDEO| Mașină căzută într-o prăpastie pe Transfăgărășan
    O mașină a căzut într-o prăpastie pe Transfăgărășan după ce a fost lăsată neasigurată. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, deoarece autoturismul era gol.

    România

    Bolojan, despre nominalizarea lui Veștea de către președintele Nicușor Dan: Veriga slabă, ca să spargi ceva
    Premierul interimar Ilie Bolojan, președinte al PNL, a declarat duminică seară, referitor la nominalizarea lui Adrian Veștea de către președintele Nicușor Dan pentru a forma un nou guvern, că el consideră această alegere ca fiind motivată de faptul că reprezintă 'veriga slabă' din partid.

    România

    PNL: Persoanele care figurează pe lista de miniștri în Guvernul Veștea se situează în afara partidului
    Partidul Național Liberal nu este parte a Guvernului Veștea și nu își asumă responsabilitatea politică pentru programul de guvernare propus, au transmis reprezentanții PNL. 1

    România

    Premierul desemnat Adrian Veștea a depus la Parlament lista Cabinetului și programul de guvernare
    Premierul desemnat Adrian Veștea a depus, duminică, la Parlament, lista Cabinetului și programul de guvernare pe care le propune.

    Local

    Fifor: Guvernul Veștea va trece. România nu mai poate fi ținută captivă de un interimat prelungit
    Deputatul Mihai Fifor, liderul organizației județene PSD Arad, a dat asigurări că Guvernul Adrian Veștea va trece de Parlament și a precizat că programul de guvernare a fost modificat și ajustat în urma solicitărilor social-democraților.

    România

    Peiu: Parlamentarii AUR nu vor vota Guvernul Veștea
    Parlamentarii Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) nu vor vota Guvernul Veștea, a anunțat, duminică, liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu.

    Local

    FOTO
    Copaci doborâți de vânt și acoperișuri distruse, la Mănăștur
    Pompierii voluntari de la Vinga au intervenit în sprijinul oamenilor afectați de fenomenele meteorologice severe care au afectat localitatea.

    România

    PSD susține învestirea guvernului Veștea. Își asumă coordonarea a nouă ministere și a SGG
    Consiliul Politic Național al PSD a decis, în unanimitate, ca Partidul Social Democrat să participe la formarea unei majorități parlamentare care să susțină un nou Guvern. 2

    România

    PSD a decis să intre în Guvernul condus de Adrian Veștea
    PSD a decis, duminică, în ședința Consiliului Politic Național să susțină în Parlament învestirea Guvernului condus de Adrian Veștea și să participe la guvernare, potrivit unor surse politice.
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.