„Când aşa zisa naţională a României sfidează Imnul Naţional şi, în schimb, cântă imnul Ungariei şi pe cel al Ţinutului Secuiesc şi nimeni nu ripostează la această blasfemie, a mai menţine această adunătură de trădători înseamnă cea mai josnică jignire adusă poporului român. Când conducerea federaţiei nu îi pedepseşte, ci îi elogiază pe aceşti infractori, menţinerea maghiarilor la conducerea acesteia echivalează cu trădarea de ţară”, a declarat Filip, în cadrul şedinţei de bilanţ a PRM Arad, care, susţine el, în acest an a înregistrat o creştere numerică de 14,75%, fiind în grafic cu pregătirea alegerilor.
PRM „pune crosa” pe hocheisti
<strong>ARAD</strong>.Preşedintele PRM Arad, Dorin Filip, consideră că preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc ar trebui să dispună desfiinţarea echipei naţionale şi chiar a Federaţiei Române de Hochei, după cele întâmplate la Miercurea Ciuc.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
3
Local
Un tânăr de 23 de ani, din Vinga, lăsat fără permis de polițiști pentru conducere agresivă, a fost prins de două ori la volan - luna trecută și astăzi.
Local
Un tânăr de 18 ani, care se afla într-o mașină alături de doi copii, a făcut accident, beat fiind și conducând fără permis, iar apoi a plecat acasă. Polițiștii l-au reținut pentru mai multe infracțiuni.
Local
Ultimele modernizări realizate la Biblioteca Județeană Arad reprezintă cea mai importantă intervenție asupra clădirii, de la construirea ei.
Local
Documentația prevede amenajarea unui lăcaș de cult, a unei case parohiale, a unei grădinițe și a unui centru socio-cultural pe strada Agricultorilor.
Local
Relicva Sfântului Francisc de Assisi, adusă pentru prima dată în România, va ajunge în județul Arad la începutul lunii august. Credincioșii vor putea să i se închine atât la Chișineu-Criș, cât și în municipiu, în perioada 5-7 august.
Local
Cu aceşti bani se vor reabilita principalele două corpuri de clădire ale imobilului de pe Calea Aurel Vlaicu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!