Evoluţia negativă din industrie s-a accentuat în mijlocul verii. În luna iulie 2026, producţia industrială a scăzut cu 20,7% faţă de iulie 2025.
Scăderea producţiei a avut un impact direct şi asupra cifrei de afaceri a companiilor industriale arădene, care s-a diminuat cu 23,7% în iulie 2026 faţă de iulie 2025, consemnând un recul cumulat de 15,4% pe primele şapte luni ale anului.
Referitor la această situaţie, directorul executiv al Patronatului Întreprinderilor Private din Judeţul Arad (PIPJA), Mihaela Breaz, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că „economia judeţului este dominată de companii din sectorul automotive, iar la nivel global, sectorul trece prin transformări majore, caracterizate in principal prin diminuarea producţiei, ceea ce afectează întregul lanţ de furnizori”.
„Pe de alta parte, majorarea preţului la energie şi creşterea taxării forţei de muncă îşi pun şi ele amprenta asupra activităţii companiilor”, a adăugat Mihaela Breaz.
Ea spune că sprijinirea sectorului IMM autohton ar fi una dintre măsurile urgente care ar trebui luate, amintind nevoia de programe de finanţare atractive, reducerea taxelor pe forţa de muncă sau plafonarea preţului la energie.
Datele statistice mai arată că, în pofida contractării din sectorul industrial, comerţul exterior al judeţului Arad a rămas pe plus în primul semestru din 2026. Companiile arădene au înregistrat exporturi de peste 1,65 miliarde de euro şi importuri de 1,48 miliarde de euro.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
X20% din nimic…Nu e mare lucru.Cam asa as zice despre industria orasului nostru…
Falcă ce părere ai unde sunt minciunile tale cu boomul economic în Arad ai distrus în oraș model
Degeaba trece autostrada prin comuna daca nu vrem sa atragem investitori……politica a la Falca!!!
A fost foarte adevărat ce ziceau televiziunea și proeuropenii: dacă ajunge C.G. președinte se prăbușește economia, pleacă firmele, leul se va deprecia…
-
Pai plecau, dar aici e vb de scaderea productiei. Dar cand esti botanist a la guru, nu ai cum proces. Citesti degeaba.
Cum naiba sa scada ???Pai nu toata ziua politrucii aradeni se lauda in postari,in ziare,in lansari de carti premarindu-si realizarile si iscusinta in administrarea treburilor comunitatii,dar mai ales treburilor europene,isi dau tot felul de distinctii si se pupa la diferite festivitati gaunoase ??? Ceva nu e in regula cu datele statistice,oamenii o duc bine.Adica unii…
Ce zici domnule Seculici ?!
Nu cred!
Presa și politrucii ne spun zilnic cât de bine o duce România în urma măsurilor luate dă guvernul condus dă m.p. bolojan…
Cineva minte, și știm toți cine…