Deși produsele apicole ocupă astăzi un loc relativ redus în alimentație, în dietetică și în terapeutică, ele sunt apreciate ca fiind deosebit de valoroase. Locul relativ redus se referă la aspectul cantitativ, deoarece cantitățile obținute, atât la nivel național, cât și internațional sunt reduse.

Atunci când nu se respectă cu strictețe prescripțiile tehnice privind recoltarea, condiționarea și conservarea, apar „defecte”, care pot afecta până la anularea însușirilor valoroase ale produselor.

Produsele apicole sunt considerate unele dintre cele mai eficiente medicamente oferite de natură, având o valoare terapeutică de excepție.

CEARA DE ALBINE

Prin ceara de albine se înţelege numai ceara produsă de albina meliferă (Apis mellifera). Cerurile provenite de la alte specii de albine (Sapis dorsata, Apis florea, Apis cerana) poartă numele generic de ceară Ghedda, având caracteristici organoleptice şi fizico – chimice diferite de ale cerii de albine propriu-zisă.

Ceara de albine a fost folosită încă din antichitate și este recomandată în îngrijirea tenului, la prepararea alifiilor pentru îngrijirea mâinilor şi picioarelor, la curăţirea dinţilor şi la prevenirea bolilor infecţioase ale căilor respiratorii şi digestive. Extern este benefică la tratarea contuziilor şi a plăgilor infectate.

După provenienţă, cerurile pot fi de origine animală sau vegetală. Dintre cele de origine animală, cel mai mare interes pentru ţara noastră îl prezintă ceara de albine.

După modul de extracţie din faguri ceara se clasifică: în ceară obţinută prin topire şi ceară extrasă cu ajutorul solvenţilor organici. Ceara extrasă cu solvenţi organici, de obicei din boştină sau alte reziduuri de faguri este de calitate inferioară şi se întrebuinţează în scopuri tehnice.

Ceara se prezintă sub formă de calupuri cu profil cilindric sau paralelipipedic. Ea trebuie să aibă structură uniformă, fără impurităţi diseminate în masa produsului sau aglomerate sub formă de strat compact la partea inferioară a calupului, fără zone de emulsionare sau de saponificare. În spărtură prezintă aspect cristalin, forma şi dimensiunile cristalelor fiind condiţionate de calitatea materiei prime şi de timpul de închegare după extracţie.

Ceara de albine are o plasticitate specifică. Frământată între degete ea se înmoaie şi poate fi modelată uşor, fără a căpăta luciu pronunţat, fără a deveni lipicioasă sau unsuroasă. Presată în foi subţiri este omogenă şi transparentă, iar trasă în fire se rupe scurt.

Culoarea este influenţată de calitatea materiei prime, de tehnologia de extracţie şi purificare şi de condiţionare, putând varia de la albă imaculat până la brun – verzuie sau brună – negricioasă. Culoarea constituie criteriul de bază pentru împărţirea cerii pe categorii de calitate. Aroma este specifică, plăcută, asemănătoare cu aroma mierii sau a polenului florilor. Ea este foarte bine evidenţiată la ceara de calitate superioară care nu a fost supusă unor operaţii repetate de topire şi spălare.

Falsificările cerii de albine

Ceara este produsul apicol susceptibil la o gamă largă de falsificări, prin substituiri totale sau parţiale. Agenţii de falsificare fac parte din numeroase grupe de substanţe, cum ar fi: alte ceruri (de origine animală sau vegetală), grăsimi animale sau derivate ale acestora, răşini şi hidrocarburi petroliere. Dintre produsele cele mai utilizate la falsificare menționăm: seuul, stearina (un amestec format din doi acizi graşi în stare liberă: palmitic şi stearic, în care predomină acidul stearic), colofoniul (sacâz), parafina ( este cea mai frecvent întâlnită deoarece produsul se procură uşor şi ieftin), smoală.

LĂPTIŞORUL DE MATCĂ

Cunoscu și sub denumirea de „Elixirul tinereții”, este produsul cu care albinele doici hrănesc larvele celor trei caste (lucrătoare, trântori, matcă) în primele trei zile de la eclozionarea din ou şi în continuare numai larvele de matcă pe tot parcursul stadiului larvar. De asemenea, constituie hrana pentru matcă în perioada ouatului.

Lăptişorul de matcă este un produs preponderent proteic; el concentrează la un înalt nivel toţi factorii nutritivi şi biologic activi care asigură creşterea, dezvoltarea şi înmulţirea albinelor într-un ritm impresionant. Pe de altă parte se ştie că are un conţinut de vitamine din grupul B mai ridicat decât drojdia de bere. Are un rol deosebit în metabolismul celular, în activitatea creierului, reduce colesterolul din sânge, este util în digestie, pentru combaterea insomniei, a anemiei pernicioase şi refacerea glandelor cu secreţie internă.

Lăptișorul de matcă are o culoare alb-sidefie până la gălbui, un miros caracteristic, puţin aromat, un gust acidulat, astringent şi uşor acrișor. Aciditatea apropiată de cea a sucului gastric îl face uşor de tolerat.

Conform nutritioniștilor care i-au studiat proprietățile, lăptișorul de matcă este considerat cel mai puternic aliment-medicament din lume. Compozitiei chimice a acestui elixir al stupului i-au fost consacrate zeci și sute de studii. Proprietățile esențiale se referă la creșterea rezistenței biologice, la stimularea statusului psihic cu efect euforizant și diminuarea motivitații

10-Hydroxydecenoic acid (HDA), prezent exclusiv în lăptișorul de matcă, are următoarele efecte: antibacterian și imuno-regulator, anticancerigen, antidiabetic, stimulează secreția de colagen și dermato-protector, anti-ulcer, facilitează diferențierea celulelor creierului, antidepresiv, antihipertensiv, estrogenic, antireumatic, energizant și vitalizant.

Este indicat în toate stadiile de oboselă fizică și nervoasă, gastroenterologice (anorexie, hipotrofie de alimentație, tulburări funcționale diverse), afecțiuni neuro-psihice (stadii depresive minore), astenie sexuală.

Falsificările lăptişorului de matcă

Agenţii de falsificare pot imita din punct de vedere organoleptic produsul natural, dar nu şi compoziţia lui chimică. Determinarea valorilor parametrilor fizico – chimici la

produsul suspect şi compararea lor cu cele ale produsului natural constituie mijloc sigur de decelare.

Lăptișorul de matcă poate fi falsificat prin adaos de triturat de larve de albine, adaos de amidon sau făină de cereal, precum și prin adaos de ou integral sau de gălbenuş. Prezenţa alcoolului sau a altor conservanţi se încadrează de asemenea în categoria falsificărilor. Decelarea lor se face cu ajutorul reacţiilor chimice specifice de identificare.

POLENUL ŞI PĂSTURA

POLENUL

Polenul plantelor constituie pentru albine sursa unică de proteine şi principala sursă a altor substanţe indispensabile vieţii albinelor (lipide, elemente minerale, vitamine, enzime etc.). Acesta este un aliment proteic deosebit de bogat în elemente necesare existenţei plantelor, dar şi organismelor animale. Într-un kilogram de polen se conţin atâtea doze zilnice de vitamina P, câte ar fi necesare câtorva zeci de oameni pentru a preveni un accident vascular la nivelul creierului. Un rol important pentru funcţionarea normală a sistemului nervos revine unei alte substanţe conţinute în polen – anevrina. În plus, polenul este un stimulent al poftei de mâncare, înlesneşte digestia, îmbunătăţeşte tonusul, alungă oboseala, previne rahitismul, căderea părului şi chiar face să crească mai bine părul, hrănindu-i rădăcinile.

Polenul recoltat de pe antenele staminelor este „tratat” cu saliva albinelor, bogată în enzime speciale şi în amestec cu puţin nectar se formează un „ghemotoc” ce se prinde de picioruşele lor. Acesta este ceea ce cunoaştem ca „polenul recoltat de albine” sau „polen crud”. Polenul are deci o dublă geneză: vegetală şi animală; este alimentul plastic al albinelor.

Caracterizarea biologică şi biochimică a polenului, pornind de la analizele efectuate pentru specialiştii în nutriţie, dietetică şi terapeutică au luat în studiu polenul recoltat de albine ca resursă naturală valoroasă, atribuindu-i rolul complex de „Hrană funcţională“. Polenul de albine este considerat unul dintre cei mai sănătoşi nutrienţi pe care natura îi poate pune la dispoziţie. Este un complement alimentar major, un tonifiant și stimulant general, un reechilibrant natural.

Este indicat în a se utiliza în toate stadiile de oboseală fizică și nervoasă, gastroenterologie (constipații, colită), afecțiuni genito-urinare (prostatisme, colibaciloze).

Este utilizat de mii de ani ca supliment nutriţional, medicament, revigorant, indicat pentru menţinerea tinereţii şi vitalităţii, pentru stimularea organismului în lupta împotriva bolilor şi pentru conferirea unei stări de bine general. Valoarea terapeutică şi nutritivă a polenului este evidentă în toate tipurile de carenţe nutriţionale în care este necesar să se utilizeze produse a căror concentraţie în principii active este superioară mierii.

Conţinutul mare de apă impune condiţionarea prin uscare pentru a-i asigura o bună conservabilitate.

Pentru mărirea capacităţii de utilizare digestivă, albinele nu consumă polenul ca atare ci îl supun altui proces de prelucrare complexă prin care este transformat în păstură. Pentru trebuinţele omului cea mai mare parte din polen se utilizează în forma în care el este colectat la urdiniş. El poate fi consumat ca atare sau în amestec cu mierea, ori în diferite preparate (drajeuri, tablete, extracte etc.).

PĂSTURA

Este numită și „Pâinea albinelor”. După cum am arătat şi mai sus, păstura este produsul apicol care se obţine din polenul depozitat, de către albine, în faguri sub formă de masă compactă, fără înglobare de aer. În aceste condiţii de tasare, pe fondul conţinutului bogat de zaharuri al polenului şi la temperatura ridicată din interiorul stupului se declanşează procese de fermentaţie lactică, în urma cărora polenul se transformă în păstură.

Utilizarea păsturii pentru trebuinţele omului necesită scoaterea ei din faguri şi ambalarea în recipiente adecvate (borcane de sticlă colorată) în care păstura se tasează bine pentru evitarea înglobării de aer şi se păstrează la temperatură scăzută.

Păstura corect recoltată şi conservată trebuie să se prezinte ca o pastă densă, de culoare portocalie, fără impurităţi, cu gust dulceag, acrişor şi aromat.

Singura substituire a păsturii ar fi cea cu pastă densă de polen amestecat cu miere, dar caracteristicile organoleptice şi în special cele fizico – chimice sunt net diferite, deci decelarea este uşoară.

PROPOLISUL

Propolisul este un amestec de substanţe răşinoase, lipicioase, prelucrat de albinele lucrătoare după colectarea unor produse biologice din cel puţin 20 de specii de arbori care produc secreţii răşinoase şi anume din mugurii unor copaci (plop, mesteacăn, arin, castan, fag, frasin, pin, brad), tulpini şi ramuri tinere, peţiolul frunzelor şi scoarţă (salcie, prun). La această materie răşinoasă, albina adaugă secreţiile glandelor salivare care conţin enzime, ceară şi alţi compuşi biochimici.

Conform studiilor, în propolis există 55% răşini şi balsamuri, 25-30% ceruri, 10% uleiuri eterice şi aromatice, 5% polen. În cantităţi mai mici există aminoacizi, enzime, vitamine (A, B, D, E, PP), hormoni naturali, flavone, flavonoizi, acizi organici (cinamic, cafeic, ferulic) precum şi un complex de săruri minerale în care predomină Fe, Zn, Cu, Co, Mn, Mo, Al, Ca, siliciu, bariu, vanadiu, elemente care sunt implicate în desfăşurarea optimă a proceselor fiziologice ale organismelor umane şi animale.

Produsul rezultat poate fi utilizat imediat de către albine sau depozitat în stup ca material de rezervă.

Albinele folosesc propolisul pentru chituirea crăpăturilor şi rugozităţilor din stup, fixarea fagurilor, lustruirea celulelor mai vechi, reducerea dimensiunilor urdinişului, dar în special ca mijloc de igienizare a microclimatului din stup.

Are proprietăţi antibiotice, antibacteriene, cicatrizante, bactericide, antiseptice, antivirale, antitoxice, antiparazitare, epitelizante, cicatrizante, antiinflamatoare, diuretice, analgezice, antitumorale, anticanceroase, regeneratoare şi stimulatoare ale sistemului imunitar. Prin aceste proprietăţi intervine pozitiv în ameliorarea şi vindecarea multor afecţiuni fizice şi psihice.

Este recomandat în tratarea bronşitei acute, broşietaziei, a astmului infecţios şi abcesului pulmonar se utilizează tinctura de propolis (30 %) din care se iau câte 15-30 picături de 3 ori pe zi, înainte de mese, într-un păhărel cu lapte sau apă călduţă, într-o cură care durează până la vindecare. În astmul bronşic sunt deosebit de benefice şedinţele de aerosoli cu tinctură de propolis (15%), diluată cu apă în proporţie de 1 : 1; zilnic se fac câte 2 şedinţe cu o durată de 5 minute, urmate de odihnă 20 minute, într-o cură de 15-30 de zile.

În gripă, răceală, guturai, traheită şi laringită cronică se utilizează tinctura de propolis 20 % cu acţiune antivirală (20-30 picături diluate într-un păhărel cu apă sau lapte, de 2-3 ori pe zi, înainte de mese cu o oră). Cu această tinctură se face gargară după care se înghite sau se fac inhalaţii dimineaţa şi seara.

Efecte deosebite se obţin în tratamentul emfizemului pulmonar, pneumonie, silicoză, tuberculoză pulmonară şi extrapulmonară. Se foloseşte tinctura de propolis 20 % (câte 30 picături de 3 ori pe zi), inhalaţii de 2 ori pe zi; sau un extract alcoolic de propolis cu miere de salcâm şi macerat de usturoi (125 g căţei tocaţi în 125 ml alcool 900 şi maceraţi timp de 10-15 zile).

Propolisul este eficient în gingivite purulente şi sângerânde, stomatită, abcese paradontale, paradontoză incipientă, dureri de dinţi sau după extracţii, faringo-amigdalite, laringite, sinuzite, otită sclerozantă hipoacuzivă, rinite şi ozenă. Se recomandă propolis brut (5-20 g pe zi, mestecat în gură sau sugere), unguent în nas, spray-uri, aerosoli şi gargarisme.

Este un bun stimulator al refacerii tesuturilor afectate de rani, taieturi și, mai ales arsuri, degeraturi. Este foarte util în vindecarea ranilor de la armele de foc, precum și în cicatrizarea operatiilor. Propolisul vindeca mucoasa bucala și este benefic în singerarile gingiilor. Balsamul de propolis protejeaza impotriva radiatiilor Roentgen și de alta natura.

Falsificările propolisului

Produsele cu care poate fi falsificat propolisul sunt reprezentate în principal de ceară de albine, răşină de conifere şi colofoniu (sacâz).

VENINUL DE ALBINE

Constituie mijlocul de apărare şi atac al albinelor lucrătoare; el este secretat de cele două glande veninifere (acidă şi alcalină) şi stocat în vezica veniniferă.

Veninul de albine recoltat şi condiţionat se prezintă ca o pulbere fină, cristalină, de culoare alb – strălucitoare, fără aglomerări, fără impurităţi vizibile cu ochiul liber, cu lupa sau cu microscopul. Pulberea este puternic iritantă producând spontan lăcrimare şi strănut. Este uşor şi complet solubil în apă formând o soluţie clară, fără particole în suspensie, fără depunere de sediment; prin încălzire pe baia de apă la fierbere, soluţia îşi păstrează claritatea.

Veninul de albine conține un amestec complex de enzime, proteine și aminoacizi. Este un lichid limpede și incolor, cu gust dulce și ușor amărui. Se folosește în vindecarea astmului bronșic, a discopatiilor, artritelor, reumatismului, în tratarea hipertensiunii, a aterosclerozei, precum și pentru atenuarea durerilor reumatice, a celor cauzate de artrită și ischemie. Printre contraindicațiile terapiei cu venin se numără hipersensibilitatea alergică la venin, tuberculoza, bolile infecțioase acute, hepatitele, nefritele, insuficiențele cardiace, diabetul zaharat, sarcina

Întrucât utilizarea veninului este exclusiv terapeutică este necesar ca el să întrunească toate condiţiile care se cer medicamentelor, în special condiţiile de puritate şi de păstrare a principiilor biologic active.

Falsificările veninului

Veninul de albine poate fi falsificat cu orice pulbere de culoare albă solubilă în apă. Gama agenţilor de falsificare fiind extrem de variată, necesită executarea unui număr mare de teste de laborator pentru identificarea substituentului.

Poate fi falsificat cu albuş de ou, lapte praf, amidon sau făină de cereal, zahăr pudră, substanțe alkaline (carbonat sau bicartbonat de sodiu), clorură de sodiu, azotați, azotiți.

Alte substanţe pulverulente asemănătoare cu veninul de albine se decelează în mod asemănător, cu ajutorul reacţiilor chimice de identificare specifice fiecărui substanţe.

DE REȚINUT

• Condiția de bază a produselor naturale, deci și a produselor apicole, este aceea ca ele să fie obținute, condiționate și conservate astfel încât să-și păstreze în totalitate însușirile naturale inițiale. Pentru a putea fi conservate aceste însușiri trebuie temeinic cunoscute.
• Produsele apicole, prin natura lor chimică (constituienţii principali fiind glucide, proteine, vitamine, enzime) sunt mediu favorabil pentru dezvoltarea microorganismelor, prezentând risc de încărcare microbiană. Acesta este un motiv în plus ca pentru utilizarea lor în apiterapie, condițiile de recoltare, condiţionare şi depozitare să fie respectate cu strictețe.
• Astăzi fenomenul contrafacerilor (falsificărilor, substituirilor) nepermise a luat amploare. În aceste condiții achiziția produselor apicole trebuie făcută din unități autorizate.

 

ECHIPA CENTRUL MEDICAL RUBIO

(H 226497)