ARAD. Ziua Poliției Române, prilej de sărbătoare la IPJ Arad. Instituția își deschide porțile, marți 24 martie, tuturor celor sunt curioși să vadă „live” câteva dintre secretele muncii de poliție și dotările logistice cu ajutorul cărora oamenii legii își desfășoară activitatea. Miercuri, 25 martie, de la ora 10.00, pe platoul din Piaţa Avram Iancu, poliţiştii vor prezenta arădenilor autolaboratorul criminalistic mobil, destinat cercetării la faţa locului – cu tehnica foto-video digitală – trusele specializate şi echipamentele criminalistice necesare descoperirii tuturor tipurilor de categorii de urme existente în câmpul infracţional. „Poliţiştii vor explica celor interesaţi modul în care laboratorul mobil le permite descoperirea şi ridicarea amprentelor sau altor tipuri de urme şi realizarea de portrete robot. Vor mai fi expuse autoturismele din dotarea IPJ Arad , VW, Dacia Logan, motociclete, autospeciala folosită de către Serviciul de Acţiuni Speciale şi evident vor fi prezenţi şi <<mascaţii>> cum sunt ei cunoscuţi”, au declarat reprezentanții IPJ Arad. Câinii de serviciu, partenerii de nădejde ai poliţiştilor vor avea şi ei un moment special, fiind organizată o demonstraţie specială susţinută cu câinii campioni ai Şcolii de dresaj a lui Adrian Nicolăiţă.
Programul de Ziua Politiei Romane. Unde poti vedea demonstratiile cu caini
24 și 25 martie, două zile în care arădenii pot vizita sediul IPJ Arad și pot asista la demonstrații cu câini dresați.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
1
3
România
Nicușor Dan: Suntem supuși, ca toată Europa, unui război informațional. Știm și cine îl face - Rusia
România este supusă unui „război informațional” orchestrat de Rusia, care afectează inclusiv încrederea oamenilor în medici, a afirmat, joi, președintele Nicușor Dan, la Gala Colegiului Medicilor din România - „Medic pentru România. România medicală contează”.
Ştiri sportive
Naționala de fotbal a României a ratat o nouă calificare la Cupa Mondială, după ce a fost învinsă de Turcia cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Beșiktaș Park din Istanbul, în semifinalele barajului de calificare la turneul final din 2026.
1
România
Execuția bugetului general consolidat în primele două luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit în termeni nominali de 14,23 miliarde lei, respectiv 0,70% din PIB, în scădere la jumătate față de deficitul de 30,24 miliarde lei, respectiv de 1,58% din PIB, aferent celor două luni ale anului 2025, a anunțat joi Ministerul Finanțelor.
Mapamond
Premierul slovac, Robert Fico, va efectua vineri o vizită oficială în România, urmând să aibă discuții cu prim-ministrul Ilie Bolojan, la Palatul Victoria.
România
Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că, în orizontul imediat, nu se pune problema de raționalizare a carburanților.
1
România
Toate pensiile care se achită prin intermediul factorilor poștali vor fi distribuite până la data de 9 aprilie, iar conturile bancare pentru beneficiarii care au optat pentru această modalitate de plată vor fi alimentate pe data de 8 aprilie, a anunțat joi, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTS).
1
Mapamond
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că președintele american Donald Trump nu și-a informat aliații că urma să atace Iranul întrucât dorea „să păstreze secretă campania” inițială de bombardamente și se temea de scurgeri de informații, relatează agenția EFE.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 26-03-2026 sunt următoarele:
Citiți principiile noastre de moderare aici!