aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Proiect controversat pe terenul fostei Fabrici de Zahăr: blocuri cu 11 etaje în zonă de case

Proiect controversat pe terenul fostei Fabrici de Zahăr: blocuri cu 11 etaje în zonă de case

De Sorina Ambruș
la 17 February 2026 18:28
1 Comentarii

Proiect controversat pe terenul fostei Fabrici de Zahăr: blocuri cu 11 etaje în zonă de case

17 February 2026 18:28
Un proiect imobiliar ce vizează construirea a peste 20 de blocuri cu regim mare de înălțime, pe terenul fostei Fabrici de Zahăr, este contestat de locuitorii din zonă, care consideră că dezvoltarea propusă depășește proporțiile cartierului și va pune presiune pe infrastructura existentă.
Scris de Sorina Ambruș - Un proiect imobiliar ce vizează construirea a peste 20 de blocuri cu regim mare de înălțime, pe terenul fostei Fabrici de Zahăr, este contestat de locuitorii din zonă, care consideră că dezvoltarea propusă depășește proporțiile cartierului și va pune presiune pe infrastructura existentă.

Trimite articolul

X
ARAD. Terenul fostei Fabrici de Zahăr revine în actualitate printr-o documentație de urbanism care propune realizarea unui ansamblu rezidențial cu funcțiuni mixte, cu regim de înălțime mare, de până la 11 etaje. Pe cele cinci hectare de teren, aflate în proprietatea S.C. Porto Petrol S.R.L., se are în vedere construirea a 11 blocuri cu regim de înălțime 2S+D+P+11, a altor 9 blocuri cu 8 etaje, dar și a câtorva blocuri cu patru etaje, conform documentației întocmite în vederea obținerii avizului de oportunitate pentru elaborare PUZ și RLU, Multe etaje peste regimul de înălțime pe care îl regăsim în zonă și anume P+2, după cum spun arădenii care ne-au contactat deranjați de schimbările și impactul pe care l-ar putea avea implementarea unui astfel de proiect. Mai mult, aceștia suspectează părțile implicate de strategii neortodoxe, dat fiind faptul că documentația a fost publicată pe site-ul Primăriei și s-a aflat la transparență între 22 și 31 decembrie 2025, pe perioada sărbătorilor de iarnă.
Dar iată ce spune unul dintre arădenii nemulțumiți de noile planuri: „Sunt total de acord că zona trebuie reinventată, însă nu cu construcții de o asemenea anvergură într-un cartier de case. Vă dați seama ce ar însemna cele peste 20 de blocuri cu regim înălțime de până la 11 etaje – o creștere semnificativă a numărului de locuitori și, implicit, a traficului auto. Splaiul Mureșului, strada Ialomiței și legăturile cu Podul Traian și zona centrală nu vor putea prelua o asemenea creștere a valorilor de trafic. Nu mai vorbim de toate celelalte rețele – apă, canalizare – care n-au fost proiectate pentru o asemenea densitate a populației. Ultimul plan despre care se vorbea, în urmă cu mai bine de cinci ani, prevedea un cartier de locuințe cu regim mic de înălțime, și câteva construcții cu regim mediu de înălțime. Suntem pentru revitalizarea zonei, dar nu așa. Trebuie să ne gândim și la faptul că un astfel de proiect va da, pentru următoarele decenii, fața Malului Mureșului, care n-am vrea să fie străjujită de ziduri de beton.”
Ce se propune

Așadar, potrivit documentației depuse la Primărie, vorbim despre o suprafață totală de 49 882 mp, compusă dintr-un număr de 120 parcele, aflată în proprietatea S.C. PORTO PETROL S.R.L. Conform P.U.G., funcțiunea dominantă a zonei este cea de locuire – zonă rezidențială.

„P.O.T. (procentul de ocupare a terenului) max. admis = 40% – zonă predominant rezidențială (locuințe cu dotări aferente) = 35% – zonă exclusiv rezidențială cu locuințe P, P+1, P+2. În cadrul zonei de studiu a fost aprobat P.U.Z. si R.L.U. aferent: Construire zonă rezidențială și servicii, Splaiul Mureșului, nr. 26, mun. Arad, prin H.C.L. nr. 273 din 21.05.2019”, se arată în documentație.

Reamintim că acel PUZ din 2019, despre care se face vorbire, prevedea construirea unor imobile cu regim mic și mediu de înălțime, vizibil și pe planșa depusă la Primărie în decembrie, unde se mai regăsesc patru blocuri cu patru etaje, potrivit documentației anterioare.

Tema de proiect actuală, stabilită împreună cu beneficiarul lucrării – potrivit site-ului Acasă Imobiliare „se vrea dezvoltat de către frații Moț (Moț Daniel și Moț Paul) dezvoltatori ai proiectelor Adora (Adora Park, Adora One)” – presupune elaborarea unui plan urbanistic zonal, pe întreaga suprafață de reglementare de 49 882 mp, cu scopul construirii unui ansamblu cu funcțiuni mixte – locuințe colective, servicii/comerț și amenajări exterioare publice și private – parcări, spații verzi, având regimul de înălțime maxim 2S+D+P+11. Concret, documentația indică: 11 blocuri cu regim de înălțime 2S+D+P+11, 9 blocuri cu opt etaje, blocuri cu patru etaje, spații comerciale și de servicii, în special la parter, parcări amplasate la subsol, demisol și la nivelul solului, amenajări exterioare cu platforme auto și pietonale, minimum 5.000 mp de spații verzi.
De asemenea, se va acorda și o suprafață destinată lărgirii Splaiul Mureșului. Clădirile propuse se vor racorda la toate utilitățile existente în zonă (apa, canalizare, energie termica, telefonie, gaz). Proiectul prevede trei accese auto principale, fiecare cu lățimea de 7 metri: unul dinspre strada Gheorghe Ureche și două dinspre Splaiul Mureșului. În interiorul ansamblului sunt prevăzute alei pentru accesul la parcările subterane și pentru autospecialele de intervenție.
Modul de integrare în zonă
Dezvoltatorul justifică oportunitatea ridicării celor 20 de blocuri prin „Argumentele (…) variate ce țin atât de amplasare, cât și de caracterul sitului în prezent. (…) Caracterul urban, deschis, fără limitarea accesului vizitatorilor la funcțiunile și spațiile din ansamblul propus vor participa la asigurarea necesităților întregii zone, nu doar a rezidenților din ansamblul propus. Investiția propusă se va integra în zonă, dat fiind faptul că ansamblul multifuncțional poate genera o reactivare a vieții sociale și economice a zonei și poate îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor, printr-o imagine urbană de calitate și accesibilitate la funcțiuni diverse. Acesta vine în completarea tabloului existent al zonei, din punct de vedere funcțional și urban.”
„Consecințe deosebite pentru starea de spirit a populației”

Cum va beneficia zona respectivă de acest proiect ni se explică în memoriul tehnic pus la transparență pe finele lunii decembrie a anului trecut:

„Realizarea investiției propuse va avea o serie de consecințe benefice atât d.p.d.v. economic, cât și social: • creșterea patrimoniului edilitar-gospodăresc al zonei prin apariția de imobile și amenajări noi, finanțate de investitor; • crearea de locuri de muncă noi cu consecințe deosebite pentru starea de spirit a populației, pentru nivelul de trai și pentru încurajarea altor investitori; • creșterea calității vieții prin oferirea unor locuințe cotemporane calitative din punct de vedere funcțional și estetic; • creșterea potențialului de dezvoltare a unor spații comerciale complementare locuirii; • amenajarea corespunzătoare a Splaiului Mureșului; • îmbunătățirea imaginii urbane și a calității vieții; • asigurarea amenajării a unei suprafețe minime de 5000 mp de spații verzi, cu diferite utilizări. Materializarea propunerilor prezentului studiu vor contribui la completarea caracterului zonei, oferindu-se noi servicii atât rezidenților și comunităților învecinate, cât și întregii populații a orașului. Beneficiile comunității vor fi materializate prin urmatoarele investiții, realizate de către investitor: 1- Reconversia/regularizarea profilului Splaiului Mureșului; 2- Realizarea unor corpuri cu funcțiune mixtă – locuințe colective și spații comerciale; 3- Realizarea unei noi legături între cartier și râul Mureș prin continuarea străzii Veronica Micle; 4- Realizarea unor spații verzi amenajate – S minimă = 5000mp.”

Un proiect cu aproape două decenii de istorie

Intențiile de dezvoltare pe acest teren datează din 2007.

„Beneficiarul a inițiat, în anul 2007, un proiect care viza dezvoltarea unui ansamblu de locuințe, servicii și birouri, dar din cauza crizei economice survenite în anii 2008-2012 proiectul a fost suspendat. Au fost demolate clădirile, eliberându-se astfel terenul în vederea reluării investițiilor. Beneficiarul intenționează să continue investiția, pentru valorificarea terenului achiziționat. (…) Beneficiarul intenționează să construiască pe acest teren locuințe individuale pe lot, locuințe colective și dotări de servicii complementare locuințelor”, scria Jurnal arădean/www.aradon.ro.

În martie 2016, investitorii își prezentau planurile pentru o investiție de până la 50 de milioane de euro într-un cartier care urma să ocupe aproximativ 5,3 hectare. Se vorbea despre blocuri de patru și opt etaje, dar și despre un turn de 14 etaje, de aproximativ 55 de metri.

„Aproape toate apartamentele vor avea privire spre Mureș”, declara atunci unul dintre acționari.

Era prevăzută amenajarea unui ponton pentru sporturi nautice și a unei promenade pe mal. Proiectul nu s-a materializat.

În mai 2019, Consiliul Local aproba un PUZ pentru o zonă rezidențială și de servicii, cu regim mic și mediu de înălțime, spații verzi și amenajări pe malul Mureșului. „Proiectul va avea următoarele zone funcţionale: zonă de locuințe cu regim mic de înălțime (3,48 ha), zonă mixtă – locuințe și servicii cu regim mic de înălțime (0,06 ha), zonă mixtă – locuințe și servicii cu regim mediu de înălțime (0,22 ha), zonă mixtă – pentru servicii și agrement (0,05 ha), zonă de spații verzi (0,19 ha), zonă căi de comunicație rutieră și amenajări aferente (1,23 ha), zonă echipare edilitară (0,01 ha)”, consemna la acea dată www.aradon.ro.

Tot referitor la proiectul din 2019, www.aradon.ro/Jurnal arădean relatau:

„Proiectul de dezvoltare urbanistică a zonei are în vedere realizarea unei soluţii care să valorifice vecinătatea cu râul Mureş. Se are în vedere amenajarea zonei de circulaţie riverană, în sensul că pe lângă pista de biciclete și o alee rutieră să existe și un traseu pietonal pe cea mai mare parte a lungimii ei. Străzile vor fi orientate spre râul Mureș pentru a permite o relație vizuală directă a caselor cu apa și malul acesteia. Dispunerea clădirilor riverane apei se va face fără a obtura relaţia vizuală dintre spaţiile interioare ale ansamblului şi cursul de apă. În partea de vest a amplasamentului va fi amenajată o rampă de acces la un debarcader amplasat în albia majoră a Mureşului. Această amenajare va aparține unui club nautic propus în această parte a terenului.”

De la regim mediu la mare
Așadar, de la ultimul PUZ elaborat în 2019, care prevedea regim mic și mediu de înălțime, s-a ajuns la un conglomerat de peste 20 de blocuri cu 11 și 8 etaje, care ar schimba drastic proporțiile față de regimul dominant din zonă, dar și întreaga dinamică a locului, nepregătit din niciun punct de vedere (trafic, rețele de apă, canalizare etc.) să preia „viețile” a câtorva mii de arădeni. Și atunci, este această dezvoltare în beneficiul Aradului, după cum se întreabă o parte a celor afectați de proiect, având în vedere impactul pe termen lung asupra acestei porțiuni de oraș? Sigur că nu suntem în măsură să dăm verdicte, însă diferența mare de înălțime față de cartierul de case din jur, creșterea semnificativă a densității și presiunea suplimentară asupra traficului ridică semne de întrebare legitime. De altfel, acesta pare să fie și motivul pentru care, deși perioada de transparență s-a încheiat pe 31 decembrie 2025, municipalitatea nu se grăbește să emită avizul de oportunitate, cel puțin nu în această formă. Conform informațiilor pe care le deținem, beneficiarului i s-au solicitat o serie de modificări în vederea trecerii la faza următoare a proiectului și anume elaborarea PUZ-ului.
Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile pe mai departe, cu mențiunea că zona are nevoie de o rezitalizare, dar poate nu de „înălțimea” propusă, după cum reclamă arădenii care locuiesc în zonă.

FOTO | Proiect controversat pe terenul fostei Fabrici de Zahăr

 

Trimite articolul

X
Taguri:
blocuri cu 11 etaje ,
blocuri cu 11 etaje in zona de case ,
blocuri pe fostul teren Fabrica de Zahar ,
fost teren Fabrica de Zahar ,
primaria arad ,
proiect controversat ,
proiect imobiliar ,
SC PORTO PETROL SRL ,
zona de case
1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Ady says:
    February 17, 2026 at 7:20 pm

    Da Gita de Brad de zice….????

    Reply
  2. Cele mai citite știri

    1
    Șapte noi subofițeri, în structurile Jandarmeriei Arad
    2
    Polițiștii și jandarmii au desfășurat activități preventive în cinci școli din Arad
    3
    Concert de colinde și târg de Crăciun, pe Valea Mureșului
    4
    Proiect controversat pe terenul fostei Fabrici de Zahăr: blocuri cu 11 etaje în zonă de case
    5
    Nicușor Dan: Au fost extrem de puțini magistrați care și-au exprimat intenția să vină la discuții
    6
    Traficul intens la intrarea în țară a produs multe gunoaie în parcări și pe marginea drumurilor
    7
    UTA a făcut un întreg Arad fericit!
    8
    Femeie bătută crunt de două tinere în fața Hotelului Continental din Timișoara. Au stropit-o cu un lichid și i-au furat telefonul
    9
    Un fotograf acreditat la UTA s-a aruncat de la etajul 7 și a murit
    10
    17 tone de deșeuri ilegale, la frontieră

    Local

    GALERIE FOTO
    Proiect controversat pe terenul fostei Fabrici de Zahăr: blocuri cu 11 etaje în zonă de case
    Un proiect imobiliar ce vizează construirea a peste 20 de blocuri cu regim mare de înălțime, pe terenul fostei Fabrici de Zahăr, este contestat de locuitorii din zonă, care consideră că dezvoltarea propusă depășește proporțiile cartierului și va pune presiune pe infrastructura existentă. 1

    UT Arad

    UTA, la trei puncte de play-off!

    ARADON Sport local

    CSŞ Gloria Arad, pe locul 4 la Braşov Indoor Cup

    ARADON Sport local

    Promovabilitate 100% pentru arbitri de Liga 3
    MOGOŞOAIA. După ce Andreea Şuşcă, Ovidiu Haţegan, Mircea Ardelean şi Cristian Căşuţ au trecut cu brio peste testele susţinute cu loturile de arbitrii din primele două eşaloane ale fotbalului românesc, la rând au venit „cavalerii fluierului” din Liga 3 şi cei care aspiră la acest statut.

    UT Arad

    Gigi Becali: „UTA este o echipă foarte slabă”
    BUCUREŞTI. Înfrângerea de pe terenul liderului la zi, Univ Craiova, nu i-au resemnat pe cei de la FCSB şi nici pe specialiştii care nu concep un play-off fără gruparea campioană. 2

    Local

    FOTO
    Podul de la Șicula se „dezintegrează”, CJA nu vede probleme
    Betonul podului reabilitat din Șicula se sfarmă, scările „pleacă la plimbare”, iar Consiliul Județean acuză un... scandal politic.

    UT Arad

    Alte probleme pentru Adrian Mihalcea
    După plecarea lui Costache, ex-rapidistul Gojkovic s-a accidentat și nu va mai evolua pentru UTA. 3

    Local

    Sentința concursului măsluit de la Direcția Agricolă Arad, amânată de un an
    Încă din luna mai a anului trecut, judecătorii Curții Supreme amână sentința în dosarul concursurilor măsluite din Ministerul Agriculturii.

    UT Arad

    UTA are un jucător în echipa etapei!
    Pospelov a fost văzut și cel mai bun jucător al meciului UTA – FC Botoșani.
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.