Fără să claxoneze și cu o viteză de 10km/h, cei șapte șoferi care protestează, încadrați de autoturismele Jandarmeriei Arad rulează pe banda 1 a Bulevardului Revoluţiei, chiar la această oră (marţi, ora 11.00) . Protestul, care este o continuare a protestelor organizate atât în orașul de pe Mureș, cât și în marea majoritate a oraşelor mari din țară împotriva OUG 13, se va desfășura până la ora 11:30. Circulația nu este îngreunată, iar traficul putem spune că se desfășoară în condiții optime.
Protest cu 28 de roți pe Revoluției
Protest cu 28 de roți pe Revoluției
Reactualizat la:
Chiar în acest moment, pe Bulevardul Revoluției, segmentul Teatrul Clasic „Ioan Slavici” - Podgoria, se desfășoară protestul intitulat generic „Protest pe roți”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, și-a anunțat demisia duminică, înainte de încheierea celui de-al doilea și ultim mandat de cinci ani, deschizând astfel calea pentru alegeri anticipate, relatează Reuters, DPA și AFP.
Mapamond
Cei cinci bărbați arestați duminică de poliția britanică în apropierea unei baze militare utilizate de armata americană în vestul Angliei voiau să facă „mari pagube”, a declarat președintele SUA, Donald Trump, potrivit căruia suspecții erau în vizorul Statelor Unite „de mult timp”, relatează France Presse.
1
Local
Polițiștii arădeni au depistat mai multe infracțiuni rutiere, în ultimele 48 de ore, pentru care au întocmit dosare penale.
Local
În ultimele 48 de ore, polițiștii au constatat trei evenimente rutiere, în care au fost implicați conducători de trotinete electrice și biciclete.
7
Local
Un bărbat a fost reținut de polițiști pentru că a amenințat folosindu-se de un pistol, alți trei s-au ales cu ordine de protecție și dosare penale.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 27-09-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Poliția antiteroristă a fost însărcinată cu ancheta asupra „incidentului major” survenit duminică în apropierea unei baze militare utilizate de aviația militară americană în vestul Angliei, potrivit presei, după arestarea unor bărbați suspectați de infracțiuni legate de explozibili, relatează AFP.
Advertorial
Carbenta Com, dealer Ford în județele Bihor, Arad și Hunedoara, se alătură campaniei umanitare „Construim împreună”, inițiată de Ford România. În perioada 15–30 septembrie, locuitorii din Oradea, Arad și Deva sunt invitați să doneze alimente neperisabile pentru familiile vulnerabile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!