„Am făcut apeluri în nenumărate rânduri la autorităţile judeţene timp de şapte ani de zile. Drumul care leagă Lipova de judeţul Timiş, în special pe tronsonul Neudorf-limită de judeţ, este distrus complet. Iar această şosea este una foarte importantă, face legătura între Valea Mureşului şi autostrada Arad-Timişoara”, a spus Marian Toader.
Prin protestul lui, primarul de Zăbrani speră că va sensibiliza autorităţile judeţene care au în administrare acest drum. „Sper ca la viitoarea rectificare de buget să se aloce fonduri pentru modernizarea acestui tronson”, a mai declarat primarul. Drumul Neudorf-limită judeţ Timiş are o lungime de 6,5 kilometri şi a fost inclus în lista şoselelor ce vor fi modernizate în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. Ulterior, conducerea Consiliului Judeţean Arad a scos această şosea de pe lista de investiţii. Totuşi, şefii Judeţului au promis că segmentul de drum va fi modernizat din fonduri proprii.
Protest inedit: au plantat flori în gropi
Primarul de Zăbrani, Marian Toader, s-a ţinut de cuvânt. Alături de consilieri locali din comună, de consilieri locali din Lipova şi de locuitori ai satului Neudorf, a ieşit joi pe drumul care leagă Neudorf de judeţul Timiş şi au protestat toți într-un mod inedit: au plantat flori în gropile de pe şosea.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
1
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!