aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Protestul medicilor continuă. După două întâlniri la care nu s-au prezentat, în jur de 20 de medici s-au întâlnit cu președintele CJA

Protestul medicilor continuă. După două întâlniri la care nu s-au prezentat, în jur de 20 de medici s-au întâlnit cu președintele CJA

De Sorina Ambruș
la 14 May 2021 19:04 Reactualizat la: 14 May 2021 19:09
12 Comentarii

Protestul medicilor continuă. După două întâlniri la care nu s-au prezentat, în jur de 20 de medici s-au întâlnit cu președintele CJA

Foto: FAN
14 May 2021 19:04 Reactualizat la: 14 May 2021 19:09
Aceștia sunt nemulțumiți de tăierea sporurilor, de controalele DSP, dar și de comunicarea pe care o au cu managementul spitalului.
Scris de Sorina Ambruș - Aceștia sunt nemulțumiți de tăierea sporurilor, de controalele DSP, dar și de comunicarea pe care o au cu managementul spitalului.

Trimite articolul

X

ARAD. După cum relatam ieri, aproximativ 50 de medici din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență au protestat spontan față de decizia conducerii unității medicale de a diminua sporul de gardă pentru continuitatea pe secțiile non-Covid.

Încă de ieri, aceștia anunțaseră că se vor adresa Consiliului Județean Arad, pentru clarificarea mai multor nemulțumiri, legate inclusiv de ultimele controale ale DSP Arad, care au scos la iveală faptul că mai mulți medici nu se aflau la cabinete, conform orarului afișat.

Așteptați de două ori

Trei dintre reprezentanții medicilor au fost așteptați de către președintele Iustin Cionca astăzi, la ora 10:30. Potrivit directorului executiv al Consiliului Județean Arad, Andrei Ando, întâlnirea nu a fost onorată de către medici, care nici măcar nu au anuțat că nu pot ajunge. Aceștia ar fi mutat întâlnirea pentru ora 13:00, fără să informeze și partenerii de discuție, în mod oficial. Cert este că, deși președintele CJA i-a așteptat pentru a doua oară, medicii nu și-au făcut apariția.

În schimb, un grup format din aproximativ 20 de medici s-au strâns în fața CJ în jur de ora 14:00 și au cerut să fie primiți de președinte:

„A existat, fără doar și poate, disponibilitate din partea domnului președinte, dar la momentul la care medicii au ajuns la noi, președintele era plecat în județ. De altfel, vinerea programul instituției se încheie la ora 14:00. Vreau să subliniez că au fost așteptați de către domnul Iustin Cionca și la ora 10:30 și la ora 13:00. Au fost primiți, însă, de una dintre consilierele președintelui căreia i-au comunicat câteva dintre aspectele care-i nemulțumesc”, a precizat Andrei Ando.

Ce poate face Consiliul Județean

În cele din urmă, Iustin Cionca, președintele CJA a decis să se întoarcă la birou și să stea de vorbă cu medicii nemulțumiți.

Andrei Ando, directorul executiv al CJA, a ținut să sublinieze:

„Pe relația cu Spitalul Clinic Județean de Urgență, Consiliul Județean și-a asumat realizarea unor investiții, construirea de spitale noi, dotarea cu aparatură medicală performantă. Aparatură care am fi foarte bucuroși dacă ar fi folosită de către medici în vederea desfășurării activității la standarde cât mai înalte. În ceea ce privește relaționarea cu managementul spitalului, acestea sunt probleme de ordin intern, de comunicare organizațională. Spitalul are un manager căruia i se pot adresa. Pe urmă, aspecte legate de plata salariilor, acordarea sau neacordarea de sporuri, plata gărzilor, sunt strict de competența conducerii SCJU.”

Lipsa de comunicare

După întâlnirea avută cu președintele Consiliului Județean, Ovidiu Iosif Stepănescu, liderul sindicatului Camera Județeană a Medicilor Arad, ne-a declarat că nu s-a ajuns, deocamdată la nicio concluzie:

„Ne-am adresat președintelui CJA în speța sporului de gardă, nu din cauza banilor pe care îi pierdem, ci din cauza atitudinii conducerii spitalului. Invocăm faptul că schimbarea procentelor la acordarea sporurilor nu s-a făcut confom legii. Ei au dreptul să facă acest lucru, dar în condițiile stabilite de lege. Vreau să subliniez, însă, că nu banii sunt problema, ci atitudinea. Săptămâna viitoare, ne vom întâlni și cu managementul spitalului, tot la Consiliul Județean, care încearcă să medieze acest conflict”, a explicat liderul de sindicat.

Alte voci spun însă, că nemulțumirile medicilor ar mai fi legate și de controalele efectuate de către Direcția de Sănătate Publică cu privire la respectarea programului în ambulatoriu, dar și de anumite măsuri luate de conducerea SCJU, cum ar fi instituirea unei proceduri pentru încheierea contractelor de prestări servicii pentru medici și asistenți medicali.

Cum și când se va stinge acest conflict, rămâne de văzut. Cert este că medicii nu par a se da bătuți, mai ales dacă vor avea de suferit de pe urma tăierilor și verificărilor efectuate în ultima vreme.

Citește și:

Medicii arădeni au protestat spontan pentru… 165 de lei

Trimite articolul

X
Taguri:
cja ,
comunicare ,
controale DSP ,
două întâlniri ,
Iustin Cionca ,
management spital ,
medici ,
nemultumiti ,
presedinte CJ ,
protest ,
protestul continua ,
taieri sporuri
12 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Xxx says:
    May 14, 2021 at 8:44 pm

    Să nu uite acești indivizi în halat ca salariile lor uriașe sunt plătite din impozitele oamenilor pe care ii tratează cu dispret.

    Reply
    • Pan says:
      May 14, 2021 at 9:57 pm

      Statul sunt EU.

      Reply
    • jack says:
      May 14, 2021 at 10:06 pm

      la fel ca cioncaca…

      Reply
    • Yyl says:
      May 15, 2021 at 8:47 am

      Acești indivizi Îți salvează viața ….

      Reply
      • @Yyl says:
        May 15, 2021 at 12:43 pm

        si salvamarii de pe litoral salveaza vieti si nu au nici 25 % leafa din cat au doctorii Asa ca lasa-mă…!

        Reply
        • Aia da says:
          May 15, 2021 at 1:42 pm

          Multe vieți salvează salvamari 😂😂😂

          Reply
  2. Dan says:
    May 15, 2021 at 7:38 am

    Acesti pretinsi medici stim cu totii la ce ore apar la cabinet, iar in timpul consultatiei, medicul isi ridica ochii din telefon si arunca o privire de cateva secunde (da, secunde!) asupra pacientului, dupa o operatie (vorbesc de sef de cabinet, cica cu renume). Prestigiul lor, cred ca consta doar in “hartiile“ ce le au in dulap si banii din buzunar (inclusiv banii primiti in plic, ca doar nu au renuntat la aceste obiceiuri).

    Reply
    • eu says:
      May 15, 2021 at 7:50 am

      de unde sti tu ca nu au renuntat la aceste obiceiuri sau ca au avut aceste obiceiuri ? ai patit asa ceva ? de ce nu ai denuntat sau autodenuntat ? si apoi, toata lumea stie cine taie si spanzura in spital si ala nu este managerul ! trebuie musai accept de la imparatie !

      Reply
  3. ascult says:
    May 15, 2021 at 7:55 am

    Dece acesti medici nu protesteaza ptr ca nu sunt prezenti la program???Vor bani atunci sa-si faca treaba.SA dea mai multa atentie bolnavilor,ptr asta au depus un juramint. si care stau cu orele pe hol astepind doar ,doar o sa vina medcul sa-i consulte.Dar mai este ceva,felul comportamentului fata de bolnavi, si nu are rost sa spun mai mult…..parca bolnavii merg acolo de placere…..N are rost……Sa le dea D zeu cat mai multi bani daca asta este dorinta lor,sa fim seriosi in garzi nu se prea spetesc,noaptea dorm in cea mai mare parte,adevarat nu in patul confortabil de acasa,dar sunt platiti pe masura in garda.NU vb de UPU unde intradevar se lucreaza.Sa fim sanatosi sa nu ajungem pe mana lor,dar din pacate nu se poate.

    Reply
  4. Ascendis says:
    May 15, 2021 at 9:42 am

    Jos Cionca și PNL. Amatorism ca in arad nu e niciunde in țară.

    Reply
  5. Ascendis says:
    May 15, 2021 at 9:54 am

    Au ajuns medicii sa aștepte după chelnerul Cionca, incredibil. Așa e când ajung semi-analfabeti ca el în posturi de conducere… dezastru

    Reply
  6. Arădeanul says:
    May 15, 2021 at 1:41 pm

    De ce a pus o dl Cionca…. Pe Ionescu manager…..e simplu….ca habar nu are cum sa conducă spitalul. Asculta de el….plua de asta ii face toate angajările la nevoie!!!
    Spitalul este și va fi condus de PNL!!!

    Reply
  7. Cele mai citite știri

    1
    Peste 150.000 de persoane au protestat la Praga împotriva noului guvern populist ceh
    2
    Guvernul va adopta, marți, o ordonanță cu măsuri de protejare a economiei și a populației pe durata crizei țițeiului
    3
    Favorita s-a impus acasă, după ce s-a distanțat în primul sfert
    4
    Măsuri adoptate la nivel internațional pentru combaterea creșterii prețurilor la combustibili
    5
    Ziua Sindromului Down la Arad
    6
    Slovenia restricţionează vânzările de carburanţi
    7
    Viitorul Fântânele este lider în Liga 6 la fotbal
    8
    Mediul de afaceri din Arad, sub presiune
    9
    Week-end juvenil pe plus
    10
    Polițiștii „descind” marți în Piața Catedralei

    ARADON Sport local

    Favorita s-a impus acasă, după ce s-a distanțat în primul sfert
    FCC UAV Arad a revenit bine după pauză, dar n-a fost suficient să învingă Rapidul.

    Advertorial

    Comunicat de presă
    „PNRR: Fonduri pentru România modernă şi reformată!”

    România

    MApN: O dronă deviată de apărarea antiaeriană ucraineană s-a prăbușit în România, la 4 km de graniță
    O dronă militară a pătruns 4 kilometri în spațiul aerian național și s-a prăbușit în apropierea localității Parcheș, după ce a fost deviată de apărarea antiaeriană ucraineană, informează, joi, Ministerul Apărării Naționale (MApN).

    Advertorial

    Convocarea Adunării Generale Ordinare și Extraordinare a Acționarilor Lion Capital din data de 29/30 aprilie 2026

    Mapamond

    Ministrul de externe iranian: Iranul vrea să „reziste”, şi nu să „negocieze”
    Iranul nu are „intenţia de a negocia”, ci de a „continua să reziste”, a afirmat miercuri seară la televiziunea de stat ministrul de externe Abbas Araghchi, respingând la rândul său afirmaţiile preşedintelui american Donald Trump privind existenţa unor tratative, notează AFP. 2

    România

    Mirabela Grădinaru a discutat cu Marta Nawrocka despre educaţia copiilor în era inteligenţei artificiale
    Mirabela Grădinaru, partenera de viaţă a preşedintelui Nicuşor Dan, s-a întâlnit, la Washington, cu Marta Nawrocka, soţia preşedintelui Poloniei, Karol Nawrocki, informează, miercuri, Administraţia Prezidenţială. 3

    Mapamond

    VIDEO
    Stephen Colbert va colabora la scrierea scenariului unui nou film din franciza „Stăpânul inelelor”
    Comedianul Stephen Colbert a anunțat, într-o înregistrare publicată marți, că din luna mai, după ce nu va mai fi gazda emisiunii „The Late Show” de la CBS, va colabora la scenariul și la dezvoltarea unui nou film din franciza „Lord of the Rings” („Stăpânul inelelor”), informează Reuters.

    Mapamond

    Casa Albă dă asigurări că „discuțiile continuă” cu Iranul, dar că Trump este pregătit să „dezlănțuie infernul”
    Casa Albă a dat asigurări miercuri că discuțiile cu Iranul continuă pentru a se pune capăt războiului, după ce televiziunea de stat iraniană a transmis că Teheranul a respins un plan de pace propus de SUA, relatează AFP. 1

    România

    Motorina ar putea scădea sub 9,50 lei/l: efectul măsurilor de criză anunțate de Guvern
    Guvernul a anunțat că în perioada următoare va fi declarată stare de urgență pe piața țițeiului și a produselor petroliere, urmând să stabilească măsurile necesare pentru reducerea prețului la pompă. 6
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.