Un proiect inedit se va lansa în această săptămână la Colegiul National ,,Vasile Goldiş’’ din Arad. Ideea proiectului „Flori de caligrafie” aparține profesoarelor de limba română Anca Giura şi Livia Nadiş și are ca și motivație dorința de a cultiva elevilor simțul artistic, creativ prin mijloace neconvenționale. Proiectul, care este de fapt un concurs, se adresează elevilor colegiului arădean de la 6 la 18 ani. Cei mai caligrafi elevi ai şcolii vor fi jurizați pe baza scrierii lor de mână exercitate asupra unor texte lirice selecţionate deja de către juriu. Premierea va avea loc pe data de 23 octombrie la o librărie din oraş. „Ameninţată de către banalizata tastare, caligrafia nu trebuie să se piardă din bagajul calităţilor noastre intelectuale. Caligrafia reprezintă una dintre cele mai vechi arte şi a însoţit destinul omenirii în evoluţia sa de la peşteră la staţiile orbitale de pe alte planete. În fond, primele cărţi ale lumii au fost caligrafiate. Poate că niciun popor nu a înţeles mai bine sensul caligrafiei precum poporul japonez care probabil şi datorită caligrafiei a rezistat tuturor încercărilor istoriei” își motivează demersul organizatorii. Un demers binevenit în această eră a tehnologizării.
Provocați să scrie caligrafic
Provocați să scrie caligrafic
Proiectul ,,Flori de caligrafie’’ se lansează la Colegiul Național „Vasile Goldiș” din Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
România
Curtea Constituțională a României a stabilit, joi, în legătură cu emiterea OUG referitoare la Programul SAFE, că Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 22-10-2026 sunt următoarele:
România
O primă tranșă de 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare a ajuns joi în România, urmând ca alte 800.000 de doze, destinate combaterii variolei ovine și caprine, să fie livrate etapizat până duminică, 25 octombrie, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Mapamond
Șeful Meta, Mark Zuckerberg, a amenințat că va părăsi California dacă statul va adopta o taxă pe avere aflată deocamdată în stadiul de proiect, relatează joi dpa.
Local
Delegația arădeană a participat, în cele opt zile de vizită, la 16 evenimente, iar chinezii au lansat șase invitații pentru oamenii de afaceri arădeni.
1
Local
Consilierul USR Arad, Dorian Curcanu, prezintă situația unei gropi „acoperită de mărăcini” care a fost în final asfaltată.
UT Arad
ARAD. De pe vremea lui Laszlo Balint, UTA nu mai adună multe puncte din deplasare. Ba, mai mult, în acest sezon, elevii lui Adrian Mihalcea au făcut meciuri foarte slabe în deplasările de la FC Voluntari, Farul Constanța și FC Botoșani. Lucru recunoscut chiar de antrenor.
ARADON Sport local
HODMEZOVASARHELY. Sportivii CSŞ Gloria Arad au strălucit, zilele trecute, la concursul internațional de înot „CUPA HOD”, desfășurat în Ungaria, unde 541 de sportivi, reprezentând cluburi din Ungaria, Serbia, Republica Moldova și România, au luat startul în competiție.
România
Deputatul AUR Dan Tanasă a fost trimis în judecată de Parchetul General în legătură cu postări ale sale pe Facebook în care instiga românii să boicoteze muncitorii imigranți.
Citiți principiile noastre de moderare aici!