ARAD. „ Nu cred că poziţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean este o tribună de la care Adrian Ţolea să ne transmită tot felul de cugetări despre problemele naţionale, despre parlamentari şi despre Codul Penal. Ar fi bine ca din funcţia pe care o ocupă, să facă lucruri bune pentru arădeni. Din păcate pentru Adrian Ţolea, se pare că activitatea egală cu zero de până acum l-a făcut să cadă până şi în dizgraţia preşedintelui CJA, care face parte din acelaşi partid ca şi dânsul. Este absolut jenant că Ţolea, un notoriu traseist politic, încasează un salariu din bani publici şi îşi petrece timpul transmiţând comunicate politice jenante şi, pe alocuri, mincinoase. De exemplu, este o minciună penibilă că Guvernul a alocat zero lei pentru însoţitorii persoanelor cu handicap, avem alocări de peste 70% din necesar pentru judeţul Arad. Fondurile pentru plata însoţitorilor persoanelor cu handicap trebuie să vină, potrivit legii, de la Guvern, consilii judeţene şi consilii locale. Treaba lui Adrian Ţolea este să aloce cofinanţarea care îi revine Consiliului Judeţean, nu să facă pe demagogul şi să analizeze ce face Guvernul. Aşa cum o minciună penibilă este aceea că Guvernul acordă zero bani pentru investiţii, după cum foarte bine ar trebui să ştie Adrian Ţolea dacă ar catadicsi să facă treaba pentru care arădenii îl plătesc. La un an de la alegerile parlamentare, ar fi cazul ca Adrian Ţolea să treacă peste frustrările generate de faptul că nu a fost lăsat să candideze pentru o funcţie de parlamentar”, declară secretarul executiv al PSD Arad, Florin Tripa.
PSD Arad ii da replica lui Tolea
Secretarul executiv al PSD Arad, Florin Tripa, spune că Adrian Ţolea transmite „comunicate politice jenante”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Premierul interimar Ilie Bolojan, lider al PNL, a declarat că duminică seară a semnat acordul cu premierul desemnat Luca Niculescu, în document fiind stipulate condițiile pe care acesta și le asumă în schimbul votului de învestire a noului guvern pe care parlamentarii liberali urmează să-l acorde în Parlament.
România
Ministrul interimar al Apărării Naționale, Radu Miruță, a declarat duminică, într-o conferință de presă la Târgu Jiu, că au fost înregistrate trei premiere cu privire la cele două drone care au fost doborâte de piloții militari români, sâmbătă seară, în spațiul aerian al țării noastre.
1
UT Arad
„Mă bucur că au avut dorință și orgoliu. Au fost inteligenți și au respectat în mare parte ceea ce am discutat. Golul a venit pe o astfel de fază lucrată”.
UT Arad
Tânărul El Sawy a fost eroul arădenilor, care au profitat de jocul destul de modest al oaspeților.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 18-10-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat duminică, într-un interviu acordat postului american de televiziune NBC, că este recunoscător că schimbul de informaţii a fost deblocat de Washington după trei zile fără acesta, ceea ce a slăbit Ucraina în faţa atacurilor ruseşti, relatează AFP şi Reuters.
România
Debitul Dunării la intrarea în țară, pe secțiunea Baziaș, va fi în creștere ușoară pe parcursul zilei de duminică, la 1.300 m3/s, de la 1.250 m3/s, sâmbătă, sub media multianuală a lunii octombrie (3.900 m3/s), conform prognozei hidrologice emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) în intervalul 18 octombrie, ora 07:00 - 19 octombrie, ora 07:00.
1
Mapamond
Iranul are de duminică un nou ministru al apărării, pe Mehrdad Akhlaqi Kebatchi, la opt luni de la moartea predecesorului său, ucis la sfârșitul lunii februarie, în prima zi a războiului din Orientul Mijlociu, informează AFP și Reuters.
ARADON Sport local
Echipa antrenată de Cristian Sculici a fost singura din județul nostru care a câștigat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!