„Doresc să infirm acele zvonuri conform cărora ALDE ar vrea să racoleze primari, viceprimari, consilieri sau simpli membri de la așa zisul PNL, adică PDL-ul revopsit. Războiul intern între foștii-de fapt, și actualii PDL-iști- și foștii liberali este de notorietate, dar noi nu dorim să ne amestecăm în acest război. Chiar dacă, prin înghițirea PNL de către PDL, oficial nu mai sunt liberali, ci populari, nu le dorim foștilor PNL-iști să fie spulberați de către caracatița pedelistă a lui Falcă. Aceasta nu înseamnă că încercăm să-i convingem pe nemulțumiți să vină să candideze pe listele noastre. Totodată, însă, nu putem să nu lăsăm ușa deschisă celor care au fost transformați cu sila în populari, acceptând dictatul pentru a nu-și pierde mandatele. ALDE a rămas singurul reprezentant al liberalismului în România, iar cei care au rămas liberali, în ciuda faptului că au fost luați „ostatici” ai caracatiței portocalii, vor decide singuri dacă vor să rămână ostatici sau să promoveze valorile liberale” spune Mircea Purcaru. Liderul ALDE Arad spune că deține informații că foștii PDL-iști pregătesc o lovitură de proporții, prin „detașarea” foștilor liberali din județ care sunt la concurență cu actualii primari PDL, la Mișcarea Populară ! „În ciuda faptului că Falcă și ai lui spun că primarii pe funcții rămân candidați în continuare, iar toate organizațiile din județ au fost de acord cu această directivă, sunt multe comune în care oameni de valoare din actualul așa zis PNL doresc neapărat să candideze. Or, mi-au spus direct unii dintre aceștia, PDL-iștii încearcă să-i convingă să renunțe, promițându-le că le vor „rezolva” candidaturi pe listele Mișcării Populare !Capcană mai perfidă decât aceasta este greu de imaginat, în condițiile alegerii primarului din primul tur. Victoria PDL-iștilor asupra foștilor liberali va fi definitivă și zdrobitoare. ALDE Arad își face un titlu de onoare din a demasca această capcană, menită să mențină supremația băsismului în municipiul și județul Arad”, a mai declarat Mircea Purcaru.
Purcaru: nu racolăm, dar ușa e deschisă!
Purcaru: nu racolăm, dar ușa e deschisă!
Copreședintele ALDE Arad, Mircea Purcaru, spune că formațiunea sa nu încearcă să racoleze primari sau consilieri de la PNL, cum spun unele zvonuri, dar și că partidul este deschis oricui împărtășește valorile liberale.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Serviciul Român de Informații (SRI) anunță, joi seara, că au mai fost două amenințări cu bombe privind aeronave ce au aterizat pe Aeroportul Otopeni, una dintre ele vizând zborul KLM cu destinația Tel Aviv, care avea escală la București.
Mapamond
Amenințările cu bombă trimise joi aeroporturilor din Sofia și Roma au fost semnate de „combatanții Statului Masculin”, potrivit textului consultat de AFP, al cărui conținut a fost conformat de aeroportul din capitala Italiei, relatează AFP.
România
Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că raportul cerut ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, privind situația financiară și fiscal-bugetară a țării va fi finalizat peste două săptămâni, adică „imediat după 15 noiembrie”.
România
Premierul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că o decizie privind majorarea salariului minim pe economie în 2027 va fi luată după consultările cu sindicatele şi patronatele în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, care urmează să fie convocat în această lună, şi după definitivarea datelor fiscal-bugetare de către Ministerul Finanţelor.
Mapamond
Parchetul sârb a ordonat joi ca șeful serviciilor secrete ale țării, apropiat de puterea naționalistă la final de mandat, să fie interogat privind acuzațiile de ingerință în alegerile legislative care s-au soldat în octombrie cu victoria mișcării studențești, relatează AFP.
România
Nimeni nu va fi obligat să plătească impozit dublu sau taxe înzecite și nici să cheltuiască mii de lei ca să își legalizeze balconul, a transmis joi ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Marcel-Alexandru Stoica.
România
Asociația 21 Decembrie 1989 îi solicită președintelui Nicușor Dan, într-o scrisoare deschisă, inițierea și susținerea unui demers instituțional pentru desecretizarea, digitalizarea și publicarea online a evidențelor privind persoanele care au făcut parte din structurile poliției politice comuniste sau au fost recrutate și au colaborat cu acestea în perioada 1945-1989.
ARADON Sport local
ARAD. Am ajuns la prima etapă din returul sezonului regulat în Liga a III-a, așa că avem, din nou, derby Arad. La Pecica, Progresul dă peste Viitorul. Cealaltă echipă din județul nostru, Unirea Sântana, dă peste liderul clasamentului, Unirea Alba-Iulia.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 05-11-2026 sunt următoarele:
Citiți principiile noastre de moderare aici!