aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Puşcărie pentru kilometraj modificat

Puşcărie pentru kilometraj modificat

De Alin Gherasim
la 13 April 2023 10:37
7 Comentarii

Puşcărie pentru kilometraj modificat

13 April 2023 10:37
O lege pune pe jar samsarii de maşini: amenzi uriaşe sau chiar închisoare pentru kilometrajul modificat.
Scris de Alin Gherasim - O lege pune pe jar samsarii de maşini: amenzi uriaşe sau chiar închisoare pentru kilometrajul modificat.

Trimite articolul

X

ARAD. În sfârşit, apare o lege care îşi propune să facă puţină ordine în comerţul cu maşini second-hand. Bişniţarii de maşini care cumpără şi vând maşini la mâna a doua vor fi sancţionaţi grav dacă dau înapoi kilometrajul maşinilor pe care le comercializează. Un proiect de lege iniţiat încă din toamna anului 2021 a trecut de Senat aproape în unanimitate, având doar două voturi împotrivă, iar zilele acestea va intra la votul Camerei Deputaţilor, acolo unde votul pare doar o formalitate, ţinând cont de faptul că iniţiativa are susţinerea tuturor partidelor politice. Noua lege va institui amenzi sau chiar pedepse penale pentru fraudarea kilometrajului și pentru netransmiterea către RAR a informațiilor prevăzute de textul propus. Sunt vizate atât persoanele fizice, cât și producătorii sau dealerii de mașini și chiar service-urile auto.

Inițiatorul proiectului, Toma Florin Petcu, spune că propunerea stabilește anumite prevederi referitoare la certificarea istoricului vehiculelor rulate în România, în vederea înmatriculării, și vizează, printre altele, „stoparea practicii de comercializare a autoturismelor care au kilometrajul dat înapoi”.

Astfel, RAR urmează să înființeze și să gestioneze registrul electronic privind evidența odometrelor autovehiculelor din România, registru care va fi constituit din informațiile culese de RAR cu ocazia prestațiilor efectuate direct asupra autovehiculelor și cu ocazia supunerii autoturismelor inspecției tehnice periodice în cadrul stațiilor ITP autorizate. De asemenea, acest registru va conține informațiile transmise către RAR de către operatorii economici autorizați care desfășoară activități de reparații, întreținere și reglări funcționale ale vehiculelor, precum și activități de modificare constructivă sau de reconstrucție a vehiculelor rutiere.

În baza noii legi propuse, orice înlocuire a odometrului unui vehicul cu un altul cu un kilometraj mai mic urmează să fie considerată un act de fraudă, în cazul în care această operațiune nu este înregistrată și transmisă corespunzător către RAR. Această măsură are drept scop evitarea vânzărilor de autovehicule care au kilometraj modificat.

Mai departe, prin intermediul unei aplicații informatice a RAR, operatorii economici care repară, întrețin și reglează funcțional vehicule rutiere vor fi obligați să citească și să transmită către RAR informațiile legate de numărul de identificare sau seria de șasiu, precum și valoarea indicației odometrului din dotare pentru mașina reparată. Cea mai importantă prevedere a acestui proiect de act normativ este aceea conform căreia, la vânzarea unui vehicul deja înmatriculat în România (second-hand), vânzătorul va fi obligat să-i furnizeze cumpărătorului un certificat „RAR Auto-Pass”, valabil, pentru vehiculul supus vânzării. Fără acest document, vânzarea nu poate avea loc.

Ce riscă cei care vor încălca legea? Amenzi de la 20.000 la 50.000 de lei sau chiar un an de închisoare pentru manipularea odometrului sau pentru orice acțiune care influențează numărul kilometrilor parcurși de o mașină sau pentru netransmiterea RAR a informațiilor stabilite prin introducerea registrului electronic. De asemenea, vor fi sancționați cu amendă de la 10.000 de lei la 30.000 de lei producătorii de vehicule rutiere, importatorii sau distribuitorii care nu transmit către RAR informațiile legate de campaniile de rechemare a vehiculelor. Se vor aplica, de asemenea, amenzi cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei pentru transmiterea de informații eronate de către stațiile ITP și atelierele de reparații.

Trimite articolul

X
Taguri:
amenzi uriase ,
Arad ,
comerţul cu maşini second-hand ,
inchisoare ,
kilometraj modificat ,
lege ,
rar ,
romania
7 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Etc says:
    April 13, 2023 at 10:57 am

    S-ar putea sa fie prima propunere de lege, pe care o stiu, cu importanta pentru cetateni…

    Reply
  2. Rigo says:
    April 13, 2023 at 12:03 pm

    Foarte Bine

    Reply
  3. NICU says:
    April 13, 2023 at 1:01 pm

    Frectie la picior de lemn,masinile carora li se dau km inapoi suint cele aduse din extern , statul va avea de castigat prin perceperea unei taxe + birocratia , in rest sa ne auzim de bine!

    Reply
    • Anonim says:
      April 13, 2023 at 5:09 pm

      Asa , si ???
      Ai vaga impresie ca daca sunt duse de afara nu se poate verifica cine a masluit kilometrajul ?
      Stai linistit ca se afla chiar foarte usor …doar nu ti vinde neamtu masina cu 150- 180 de mii de kilometri si pana in RO
      ,, intinereste ,, cu 40-50 de mii

      Reply
      • Aradean says:
        April 17, 2023 at 7:26 pm

        Nu se poate dovedi absolut nimic din moment ce la prima inmatriculare se inregistrează in romania cifra actuală a odometrului. Legea se referă pt vehicule inmatriculate in romania nu cele aduse pt prima inmatriculare.

        Reply
  4. Neecoo says:
    April 14, 2023 at 8:12 am

    ati intarziat 33 de ani cu legea asta

    Reply
  5. V. Olan says:
    April 14, 2023 at 8:57 am

    Mai dați-le niște bani papagalilor de la RAR, care, printre altele, nu trec în CIV toate dimensiunile de echipare în materie de roți…le trec doar pe care le vor ei după care, dacă vrei să treacă și altele, mai scoți din buzunar 320 de lei (pentru modificare CIV) asta dacă nu te trimit la reprezentanță să le aduci un certificat de echipare pentru dimensiunile solicitate…. că ei, papagalii, nu au bazele de date la zi. Am pățit-o eu cu un VW din 2008. Bine că sunt sute de mașini cu volan pe dreapta înmatriculate în RO. Ah, și dacă până acum ”vizita” la RAR nu era necesară la transcrierea unei mașini deja înmatriculate, de acum va trebui să-ți faci programare și să duci și mașina pentru eliberarea certificatului „RAR Auto-Pass”, că doar nu credeți că va fi eliberat doar așa…la cerere. Să nu credeți cumva că eliberarea certificatului „RAR Auto-Pass” va fi moka, să vă așteptați la un preț în 3 cifre că doar nimeni nu lucrează gratis, mai ales la RAR.

    Reply
  6. Cele mai citite știri

    1
    Grup de drone detectat în apropiere de Insula Șerpilor. Două aeronave F-18 și un elicopter, ridicate de la sol
    2
    Trump afirmă că Putin vrea să ajungă la o înțelegere pentru încheierea războiului din Ucraina
    3
    A fost recuperată cutia neagră a avionului cargo al companiei Amazon, care a ieșit de pe pistă la Miami și a ucis 5 oameni
    4
    Incident armat în Polonia| Poliția: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur
    5
    POLITIC. Acuză PSD de ipocrizie politică
    6
    Ce spune Alexandru Meszar despre insolvența la UTA
    7
    Buzoianu: Romsilva mimează că apără pădurile în instanțe, dar face pe dos în cazul drumului din Pădurea Băneasa
    8
    SRI: Operațiune de sabotaj coordonată de Rusia, prevenită de autoritățile române
    9
    Lecția de zbor de pe crestele munților
    10
    Bolojan spune că o soluție fezabilă, ar fi un guvern de tranziție care să se bazeze pe tehnocrați

    Mapamond

    Incident armat în Polonia| Poliția: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur
    Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.

    ARADON Sport local

    Medalii pentru CSŞ Gloria Arad la Cupa Timișoara
    TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.

    Mapamond

    FOTO/VIDEO
    UPDATE. Incident armat în centrul Cracoviei: Cel puțin cinci persoane au fost ucise și zece rănite. Agresorul a fost prins
    Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.

    Local

    Înscrieri la Revelionul Pensionarilor
    Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.

    Local

    54 de bilete de tratament în penultima serie din 2026
    ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.

    Local

    Eli Lăslean, diagnosticată cu cancer la sân
    „Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!” 2

    Evenimente

    Regal Vienez, pe 6 decembrie, la Filarmonică
    Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.

    Evenimente

    „Colindul Sfânt şi bun”, în 29 noiembrie
    ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet. 3

    Evenimente

    Părintele Constantin Necula vine la Şiria
    ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”. 2
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.