Desigur că îndelungata existenţă a acestei mănăstiri presupune o istorie complexă, suprinsă în mică parte de către documentele vremii. Atestarea documentară a acestei aşezări monahale o identificăm la anul 1177 într-un act emis de cancelaria regelui ungar Bella al III-lea. Această atestare nu face decât să întărească convingerea că începuturile vieţii monahale în acest aşezământ sunt mult mai vechi, cel puţin cu un secol în urmă. Mănăstirea îşi datorează existenţa, Maicii Domnului. În jurul icoanei sale descoperită în chip miraculos, se organizează prima obşte monahală. La început biserica mănăstirii este construită din lemn, mai apoi în jurul anului 1370 se construieşte o biserică din piatră care dăinuie până astăzi.
Biserica aceasta la care ne referim în articolul nostru, este construită în plan triconc, plan care se prezintă sub însumarea unor particularităţi, ceea ce demonstrează o evoluţie a lui, raportat la edificiile ecleziale de factură bizantină. Nu vom insista la descrierea în amănunt a planului, decât ne vom opri asupra unei notificări, şi anume că, de la construirea bisericii monumentul nu a suferit schimbări sau modificări semnificative pe parcursul lucrărilor de consolidare realizate de-a lungul secolelor.
Pictura interioară se prezintă, în funcţie de execuţia ei, în trei părţi, pictate la ani diferiţi: altarul şi naosul, pronaosul şi pridvorul închis. De fapt restaurarea acestei picturi face obiectul articolului nostru. Restaurarea picturii s-a realizat între anii 2009-2011 din iniţiativa stareţului acestei mănăstiri, precuviosul părinte arhimandrit Nestor Iovan, şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului părinte arhiepiscop dr. Timotei Seviciu, întâistătătorul eparhiei Aradului. Execuţia amplelor lucrări de restaurare s-a realizat de către restauratorii Marius Oprea şi Adriana Scărlătescu. Nu intrăm în detaliile descrierii programului iconografic, nici într-un excurs istoric al restaurărilor anterioare, însa ne vom opri asupra unor aspecte tehnice a acestei intervenţii de conservare-restaurare.
Înainte de prezentarea acestor aspecte tehnice ne vom opri asupra modului de execuţie a picturii. Pictorul a recurs la o modalitate inedită în realizarea tehnologică a frescei vechi, excluzând folosirea stratului de arriccio (amestec de var cu nisip). Acesta a aplicat două straturi de intonaco (var şi câlţi), primul direct pe stratul suport (zid), iar al doilea după uscarea stratului anterior. Aderenţa straturilor de intonaco şi a stratului suport este una de excepţie, practic, pe parcursul întregii suprafeţe pictate nefiind identificată nici o zonă care să prezinte desprinderi între straturi şi care ar fi necesitat consolidări. Straturile de frescă prezintă o grosime cuprinsă între 2-7 cm în funcţie de textura zidului.
Revenind la aspecte tehnice puse în aplicare de restauratori, vom menţiona procedeul de îndepărtare prin modalităţi fizico-chimice a depunerilor aderente şi neaderente. Fisurile au fost integrate structural (chituite), consolidate cu o răşină acrilică, apoi integrate cromatic în tehnica trattgeggio. Restauratorii au concluzionat că ar fi de preferat a se păstra integrarea structurală a lacunelor, deoarece un mortar vechi este mult mai stabil, din punct de vedere fizico-chimic, decât unul nou aplicat, însă numai dacă acesta îndeplineşte anumite condiţii de aderenţă şi rezistenţă. Ca metodă de prezentare finală a picturii murale s-a optat pentru limitarea intervenţiilor de integrare cromatică, ţinând însă cont şi de aspectul estetic al ansamblului operei de artă, fără a se aduce nici un aport personal.
Această ultimă restaurare este cea mai importantă dintre toate atât datorită complexităţii şi profesionalismului execuţiei cât şi descoperirilor făcute. S-au descoperit şi pus în valoare scene din pictura iniţială şi ceea ce este cel mai important, s-a descoperit anul execuţiei picturii si autorul ei. La nivelul decorului arhitectural de la baza turlei, în zona de nord-est a fost descoperită semnătura pictorului în zona superioară a bordurii. Textul este redactat în slavonă şi sună astfel: ,,În văleatul 7166 pictată Nikodim diacon’’. Anul 7166 corespunde anilor 1658-1659, ani în care credem că a fost pictat altarul şi naosul (prima secţiune a naosului). După opinia restauratorilor, acest scris este realizat chiar de către maestru, deoarece este executat cu pigmentul cu care este făcut desenul la nivelul turlei. După tradiţia iconografică desenul compoziţiei la realizarea unei picturi bizantine în frescă într-o biserică, este realizat exclusiv de către maestru, fiind cea mai dificilă etapă din pictura bisericească. Scrisul a fost realizat în frescă, fiind în totalitate original, fără adăugiri sau adaosuri. Pictura pronaosului a fost realizată între anii 1938-1943 iar cea a pridvorului acoperit între anii 2009-2010.
Revenind la inscripţia mai sus descrisă, putem afirma că este o descoperire epocală, deoarce aduce lămuriri cu privire la autorul picturii murale şi anii în care a fost pictată. Aceste aspecte nu au fost cunoscute până la acestă restaurare, foarte multe pesonalităţi încercând să dateze pictura, prezentând tot felul de ipoteze cu privire la originea şi naţionalitatea pictorului, şcoala de specializare a acestuia şi perioada în care a fost executată pictura.
Cu această descoperire, Mănăstirea Hodoş-Bodrog deţine cel mai extins ansamblu pictural din vestul ţării cu datare din perioada Evului Mediu, mai precis mijlocul sec. al XVII-lea, ceea ce confirmă încă odată calitatea ei de reper spiritual şi cultural al neamului nostru românesc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!