Consilierul local Lucian Riviş Tipei, care este şi prim-vicepreședinte al organizației municipal a PNL, a reacţionat spunând că nu era cazul să spele rufele în public.
„Sunt de acord că trebuie să avem o analiză după aceste alegeri, o discuție despre implicarea, devotamentul, respectiv delăsarea fiecăruia dintre noi. Dar o asemenea analiză trebuie făcută în interiorul partidului, nu în spațiul public, împroșcând cu noroi. Mi se părea normal ca domnul Călin Abrudan să deschidă această discuție în interiorul organizației, nu în spațiul public, pentru a nu leza imaginea partidului. Respect opinia fiecăruia, în spiritul democrației de partid, îl respect pe domnul Abrudan pentru munca depusă în partid și pentru voturile pe care le are în spate, dar de asemenea mă așteptam la același respect și din partea domnului Abrudan, față de ceilalți colegi ai săi” – a afirmat Lucian Riviș Tipei. Acesta a mai menţionat că „domnul Abrudan nu era cel mai în măsură să ridice «piatra» și, mai ales, nu într-un asemenea mod, totalmente necolegial și neprincipal”.
Riviș Tipei se declară contrariat de atacul lui Călin Abrudan
Riviș Tipei se declară contrariat de atacul lui Călin Abrudan
Aşa cum era de aşteptat, atacul lansat de Călin Abrudan la adresa conducerii PNL Arad, nu a fost pe placul tuturor liberalilor arădeni.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a anunțat miercuri că organizarea alegerilor locale și europarlamentare a costat aproximativ 250 de milioane de euro, a alegerilor parlamentare - 120 de milioane de euro, iar cele două alegeri prezidențiale, peste 300 de milioane de euro.
Local
Președintele american, Donald Trump, a promis miercuri, în discursul susținut la Forumul Economic Mondial de la Davos, că nu va recurge la forță pentru a anexa Groenlanda, informează AFP și Reuters.
1
Local
Competiția se va desfășura la categoriile Open feminin și Open masculin, în două manșe, pe Pârtia Borlova de la Muntele Mic, în data de 6 februarie 2026, începând cu ora 10:00.
Local
Circulația tramvaielor se suspendă joi şi vineri pe tronsonul Piața Romană – Gara Aradul Nou.
Mapamond
Parlamentul European a decis miercuri, cu o majoritate simplă, să solicite Curții de Justiție a UE să evalueze dacă acordul UE-Mercosur este conform cu tratatele UE.
Local
Tânărul de 23 de ani, cadru activ la Detașamentul de Pompieri Ineu, s-a prezentat la examenul de bacalaureat, proba la alegere, „echipat” cu aparatură de transmitere audio-video la distanță astfel încât acesta să îi poată comunica soției subiectele, iar aceasta să îi comunice rezultatele.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!