În acelaşi timp este un roman existenţialist, psihologic, o analiză a condiţiei umane a individului şi a naturii sale conflictuale care îl împinge de multe ori spre alienare.
Romancierul face incursiuni în subteranele relaţiilor intime şi explorează ţinuturi interzise, în diferite registre. De la brutalitatea fizică şi lupta pentru supremaţie, la dorinţa carnală şi posesie, el îşi manifestă pornirile bolnăvicioase, instinctul sau viciul. Dezechilibrul cuplului, infidelitatea, trădarea provoacă răni adânci în conştiinţă şi conduce la războiul dintre sexe. Episoadele de furie alternează cu cele de agresivitate, expresia licenţioasă se învecinează cu satanismul. Seducţia erotică şi desfrâul sunt ultimele manifestări ale răului, sunt provocări ale individului, dincolo de bine şi de rău. Conflictul se desfăşoară într-o succesiune de scene – să nu uităm că prozatorul scrie şi teatru – împrumutate parcă din teatrul absurdului care ilustrează ipostaza unui „homo homini lupus”. Cuplul pare atins de isterie, în fond o rinocerită care se manifestă în cuplu. Paradoxul e că acest personaj recurge la sacru şi divin; recită rugăciuni în situaţii limită, e conştient de invazia răului şi declinul raţiunii. În eseul său, Violenţa sacrului, René Girard arată că sexualitatea face parte din violenţa sacră, o violenţă fondatoare în societăţile primitive, din care gândirea modernă s-a inspirat şi continuă să se inspire. Experienţa medicului adânceşte documentaţia şi o împinge spre zonele misterioase. De altfel prozatorul nu e străin de o anumită tendinţă a „prezentului (văzut) ca dezumanizare” E vorba de autori contemporani care au o viziune apocaliptică a realului, precum Dan Stanca, Ioan Groşan, Daniel Bănulescu, Radu Aldulescu. Naturalismul unor scene în cadrul triunghiului amoros, pânda bărbatului-vânător, cu un cuţit în mână, din dulapul de haine al dormitorului care devine un „dulap de vânătoare” ne trimite la anumite ritualuri de eliminare a rivalului. Autorul exersează în acest plan un adevărat scenariu al groazei şi tensiunii care îl ţine în priză pe cititor.
Precum Balzac…
Prozatorul croieşte un portret al bărbatului la patruzeci de ani, aşa cum odinioară Balzac schiţa portretul femeii la treizeci. În primele zeci de pagini, Bos, bărbatul atins de amnezie nu ştie nici măcar cine este femeia cu care se luptă. Încearcă să scape de forţa seducţiei satanice şi să afle cine este.
Citiți principiile noastre de moderare aici!