Românca Herta Müller

Azi e trăitoare în Germania. Mai exact din
1987 când a fost vândută, precum
atâţia şi atâţia etnici
germani din România, de către regimul
Ceauşescu care împuşca astfel doi
iepuri deodată: mima că-i cooperant cu
Occidentul privind tema „reîntregirii
familiei” dar şi strângea la
pungă valuta (marcă după marcă) mai
necesară decât aerul unui regim falimentar.

* * *

A fost o bucurie pentru scriitorul român –
din România sau de aiurea – primirea,
atât de mult dorită, a premiului Nobel
pentru literatură, fie şi printr-un
reprezentant de limbă germană, dar originar
din România? Scriitorii români sunt
divizaţi în faţa acestui premiu Nobel
pentru literatură acordat Hertei Müller. Unii
au salutat evenimentul, dar cu nuanţe: e bine!
Nu-i chiar ceea ce aşteptam, nu-i chiar ceea ce
meritam (Blaga, Arghezi, Nichita Stănescu, Marin
Sorescu, Mircea Cărtărescu, Ana Blandiana),
dar tot e ceva. Herta Müller a trăit
până la 34 de ani în România
(în Timişoara), a absolvit o facultate de
limbă şi literatură română
aici, a debutat editorial (Niederungen –
Ţinuturile de Jos, 1982, tot la Timişoara), a
fost urmărită şi pedepsită de
securitate la fel ca alţi membri ai cenaclului
„Aktionsgruppe Banat” şi trimisă
la munca de jos (în fabrica
„Tehnometal”). Temele cărţilor ei
sunt exclusiv româneşti (cele de pe vremea
răposatului). În Germania trece sută la
sută drept româncă. În
România trece sută la sută drept
nemţoaică. Aşa că premiul Nobel
pentru literatură i-a fost acordat pentru:
„densitatea poeziei şi sinceritatea prozei
cu care a descris plastic universul
dezrădăcinaţilor”. Printre cei
care s-au bucurat de succesul Hertei Müller sunt,
aproape fără excepţie, scriitorii
români din vestul ţării,
timişoreni ori arădeni, dar şi Mircea
Cărtărescu, Ioan Groşan, Nicolae
Manolescu, Andrei Pleşu.

* * *

N-au lipsit însă şi cei
contrariaţi de acordarea acestui premiu.
Bunăoară poeta Ileana Mălăncioiu
(care-mi spunea recent la Oradea la zilele revistei
„Familia” că ar fi preferat ca Nobelul
să-i fi fost acordat unui scriitor
român-român, bunăoară Anei
Blandiana sau lui Mircea Dinescu a căror
literatură are cam aceeaşi tematică cu a
Hertei Müller). Paul Goma este de-a dreptul
frustrat şi nu-şi ascunde acest lucru:
dacă voiau să acorde premiul unui scriitor
român dizident atunci, desigur, el era acela
şi nu Herta Müller care nici măcar nu
s-a solidarizat cu el în 1977 când s-a
ridicat pe faţă împotriva regimului
comunist. Mai mult, spune Goma într-o scrisoare
adresată prin e-mail scriitorilor români,
Herta Müller şi-a apărat în
comunism doar etnicii ei germani. Iar
„Aktionsgruppe Banat” era o
organizaţie literară cu vederi neomarxiste
constituită în special din fii şi fiice
de foşti ofiţeri nazişti, tatăl
Hertei Müller chiar ofiţer SS. Orientarea de
stânga era într-un fel o încercare de
spălare a păcatelor părinţilor lor.

* * *

Alţi scriitori (printre care Mihail
Gălăţanu) văd o situaţie
similară în acordarea premiului Nobel pentru
literatură Hertei Müller cu aceea din 2002
când acelaşi premiu i-a fost acordat lui
Imre Kertész, scriitor evreu de expresie
germană, trăitor în Germania, dar
originar din Ungaria. O altă literatură
mică, din est, era astfel
„onorată”. În ce ne
priveşte n-avem nici o rezervă de a ne bucura
de premiul Hertei Müller.

V.D.