Acesta a fost numit primvicepreşedintele al PDL Arad. Funcţia a fost negociată de Guţu încă înainte de a pleca de la PPDD, iar acum culege laurii de pe urma faptului că a adus cu el şi câţiva consilieri locali din localităţile judeţului. Potrivit reprezentanţilor PDL Arad, Guţu nu a înlocuit pe nimeni în fruntea partidului, funcţia fiindu-i înfiinţată special. Gurile rele spun, însă, că noul primvicepreşedinte al PDL nu va apuca să se bucure prea mult de această funcţie. După alegerile prezidenţiale, cel mai probabil, Guţu va „cădea” la fel de vertiginos precum a urcat. Şi asta pentru că se preconizează că, odată cu finalizarea unirii PDL cu PNL, vor avea loc noi alegeri, iar Romulus Guţu nu mai are şanse să prindă vreo funcţie importantă în viitorul partid.
Romulus Gutu, numit primvicepresedinte al PDL Arad
ARAD. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Remus Romulus Guţu, care a fost preşedinte al PPDD Arad, dar care s-a mutat în ograda PDL cu alţi câţiva membri ai partidului poporului, a primit o funcţie importantă în partidul în care tocmai a „aterizat”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Statele Unite negociază „în acest moment” cu Iranul o încetare a focului în războiul dintre cele două țări, a declarat marți președintele Donald Trump, relatează AFP.
Mapamond
Pentagonul ar urma să trimită mii de militari din Divizia 82 Aeropurtată în Orientul Mijlociu, au declarat marți pentru Reuters două persoane familiarizate cu situația.
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților ar urma să fie adoptată de către Guvern miercuri după amiaza sau în cursul zilei de joi.
Mapamond
Parchetul german a anunțat marți arestarea unei românce în Germania și a unui ucrainean în Spania, ambii suspectați de spionaj în favoarea Rusiei în același dosar, transmit agențiile AFP și EFE.
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat marți o lege care permite firmelor private de securitate să folosească arme de foc pentru a apăra instalații energetice de importanță critică, a anunțat guvernul, extinzând astfel gama de arme utilizate pentru o astfel de protecție, relatează Reuters.
Local
Poliția Locală Arad anunță că a aplicat 146 de sancțiuni contravenționale pe parcursul unei săptămâni.
Local
Preşedintele filialei ASCOR Arad şi un elev al Seminarului Teologic Ortodox au participat la evenimentul de la Bucureşti.
Local
Se cer intervenții în cazurile de violență domestică, un flagel care se extinde puternic în județul nostru.
Advertorial
Există momente în care o grădină pare doar un cadru frumos, o scenă decorativă în care luminile și umbrele își joacă rolurile în tăcere. Dar există și acele zile în care spațiul exterior devine parte din viața ta de zi cu zi: când îți bei cafeaua în aer liber, când aduni prieteni pentru o cină improvizată sau când cauți un colț de liniște după o zi aglomerată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!