Vecinii noştri au interzis circulaţia autovehiculelor cu o masă mai mare de 7,5 tone de zilele de Rusalii şi au ridicat interdicţia doar luni noaptea, în jurul orei 23:00. Doar că, până atunci, sute de şoferi erau deja ajunşi la Nădlac şi stăteau în coloană pentru a ieşi din România. Cum controalele nu au fost atât de rapide precum şoferii care au venit la graniţă, s-a format o coadă uriaşă. Adelina Limban, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră, a anunţat că personalul de control a fost suplimentat, fiind folosite două benzi pentru camioanele care ies din ţară. Cu toate acestea, se înaintează destul de greu, iar alte TIR-uri ajung, între timp, în coloană. Trebuie precizat că TIR-urile stau la coadă înafara oraşului Nădlac, însă circulaţia în zonă este îngreunată. Şi asta pentru că autoturismele care circulă spre graniţă trebuie să depăşească TIR-urile ce stau în coloană pe banda de circulaţie. Autorităţile speră că traficul va reveni la normal în noaptea de marţi, cel târziu miercuri dimineaţa.
Rusaliile au „provocat” o coada de kilometri de TIR-uri
NĂDLAC. Încă o sărbătoare, încă o interdicţie şi încă o coadă de camioane lungă de peste 10 kilometri în zona oraşului Nădlac. Sute de TIR-uri au stat într-o coloană uriaşă în zona frontierei după ce Rusaliile au „paralizat” traficul greu în Ungaria.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Serviciul Român de Informații (SRI) anunță, joi seara, că au mai fost două amenințări cu bombe privind aeronave ce au aterizat pe Aeroportul Otopeni, una dintre ele vizând zborul KLM cu destinația Tel Aviv, care avea escală la București.
Mapamond
Amenințările cu bombă trimise joi aeroporturilor din Sofia și Roma au fost semnate de „combatanții Statului Masculin”, potrivit textului consultat de AFP, al cărui conținut a fost conformat de aeroportul din capitala Italiei, relatează AFP.
România
Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că raportul cerut ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, privind situația financiară și fiscal-bugetară a țării va fi finalizat peste două săptămâni, adică „imediat după 15 noiembrie”.
România
Premierul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că o decizie privind majorarea salariului minim pe economie în 2027 va fi luată după consultările cu sindicatele şi patronatele în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, care urmează să fie convocat în această lună, şi după definitivarea datelor fiscal-bugetare de către Ministerul Finanţelor.
Mapamond
Parchetul sârb a ordonat joi ca șeful serviciilor secrete ale țării, apropiat de puterea naționalistă la final de mandat, să fie interogat privind acuzațiile de ingerință în alegerile legislative care s-au soldat în octombrie cu victoria mișcării studențești, relatează AFP.
România
Nimeni nu va fi obligat să plătească impozit dublu sau taxe înzecite și nici să cheltuiască mii de lei ca să își legalizeze balconul, a transmis joi ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Marcel-Alexandru Stoica.
România
Asociația 21 Decembrie 1989 îi solicită președintelui Nicușor Dan, într-o scrisoare deschisă, inițierea și susținerea unui demers instituțional pentru desecretizarea, digitalizarea și publicarea online a evidențelor privind persoanele care au făcut parte din structurile poliției politice comuniste sau au fost recrutate și au colaborat cu acestea în perioada 1945-1989.
ARADON Sport local
ARAD. Am ajuns la prima etapă din returul sezonului regulat în Liga a III-a, așa că avem, din nou, derby Arad. La Pecica, Progresul dă peste Viitorul. Cealaltă echipă din județul nostru, Unirea Sântana, dă peste liderul clasamentului, Unirea Alba-Iulia.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 05-11-2026 sunt următoarele:
Citiți principiile noastre de moderare aici!