Ajunsă la cea de-a XVI-a ediţie, manifestarea reuneşte (potrivit organizatorilor de la Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară) 30 de fundaţii şi asociaţii din judeţul Arad, care îşi prezintă activitatea în cadrul standurilor special amenajate la „kilometrul zero” din municipiul Arad. Poate din cauza vremii nefavorabile sau poate din alte motive, participarea nu a fost până acum prea numeroasă – nici din partea ONG-urilor, nici din partea vizitatorilor. Arădenii curioşi să vadă ce au mai făcut fundaţiile în ultimul an şi ce proiecte au pentru viitor pot vizita târgul începând de la ora 13.00.
S-a dat start Targului ONG-urilor
ARAD. Platoul din faţa Palatului Administrativ găzduieşte, începând de ieri, până mâine, Târgul Organizaţiilor Neguvernametale. Deschiderea oficială a avut loc luni, printre stropi de ploaie, din programul special pregătit cu această ocazie nelipsind prestaţiile artistice ale corului Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Arad şi ansamblului folcloric al Ligii Judeţene a Pensionarilor.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
1
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
1
Local
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
1
Local
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.
Local
Primăria şi CTP intenţionează, astfel, să facă transportul public mai accesibil și să răspundă mai bine nevoilor tuturor călătorilor, inclusiv celor cu deficienţe de vedere.
Local
Pentru Bianca-Georgiana Tucan, drumul început dintr-o experiență dificilă din copilărie a devenit unul al învățării și al responsabilității.
Local
ARAD. Vineri, jandarmii arădeni au fost gazdele elevilor de la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Pecica, în cadrul programului național „Școala altfel”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!