Casa Verde a făcut parte dintr-un proiect european transfrontalier, în care liderul de proiect a fost oraşul Mako din Ungaria. La patru ani distanţă de la demararea proiectului, s-a ajuns la final. „Este o investiţie de 775.000 de euro. 433.000 de euro vin de la Uniunea Europeană, 67.000 de euro de la Guvernul României, iar diferenţa a fost cofinanţarea Consiliului Judeţean, prin Centrul Cultural Judeţean Arad. Acest centru va deservi tineretul, va fi vorba de educaţie, de ecologie, de protecţia mediului şi de turism. Am realizat la standarde europene această construcţie şi ţin să îi felicit pe toţi cei care şi-au dat concursul pentru ca proiectul să fie finalizat”, a spus Adrian Ţolea, vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al Consiliului Judeţean. „Clădirea a fost finalizată anul trecut, în luna august, iar în septembrie am încheiat proiectul cu succes. Au fost achiziţionate calculatoare, au fost dotate toate spaţiile, inclusiv bucătăria, a fost achiziţionat mobilier pentru exterior. Mă bucur din suflet că vor fi activităţi pentru tineri”, a declarat şi Ana Maria Dumitrean, fostul director al Centrului Cultural Judeţean Arad. „Avem 100 de locuri de cazare la Căsoaia, 34 de locuri în pavilionul nou şi 65 în bungalourile care sunt toate recondiţionate. Dispunem şi de loc de campare, de un teatru de vară, de un eco-muzeu unde tinerii pot să reînveţe meseriile străvechi, cum ar fi olăritul, ţesutul, tâmplăria, astfel încât tot ansamblul Green House să devină un reper în vestul ţării în ceea ce priveşte conservarea naturii şi păstrarea tradiţiilor”, a mai anunţat Doru Sinaci, directorul Centrului Cultural Judeţean.
S-a inaugurat Casa Verde de la Căsoaia
S-a inaugurat Casa Verde de la Căsoaia
Casa Verde s-a deschis oficial. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad şi cei ai Centrului Cultural Judeţean Arad au inaugurat clădirea construită cu peste 700.000 de euro.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
3
6
România
Nicușor Dan: Suntem supuși, ca toată Europa, unui război informațional. Știm și cine îl face - Rusia
România este supusă unui „război informațional” orchestrat de Rusia, care afectează inclusiv încrederea oamenilor în medici, a afirmat, joi, președintele Nicușor Dan, la Gala Colegiului Medicilor din România - „Medic pentru România. România medicală contează”.
Ştiri sportive
Naționala de fotbal a României a ratat o nouă calificare la Cupa Mondială, după ce a fost învinsă de Turcia cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Beșiktaș Park din Istanbul, în semifinalele barajului de calificare la turneul final din 2026.
1
România
Execuția bugetului general consolidat în primele două luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit în termeni nominali de 14,23 miliarde lei, respectiv 0,70% din PIB, în scădere la jumătate față de deficitul de 30,24 miliarde lei, respectiv de 1,58% din PIB, aferent celor două luni ale anului 2025, a anunțat joi Ministerul Finanțelor.
Mapamond
Premierul slovac, Robert Fico, va efectua vineri o vizită oficială în România, urmând să aibă discuții cu prim-ministrul Ilie Bolojan, la Palatul Victoria.
România
Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că, în orizontul imediat, nu se pune problema de raționalizare a carburanților.
1
România
Toate pensiile care se achită prin intermediul factorilor poștali vor fi distribuite până la data de 9 aprilie, iar conturile bancare pentru beneficiarii care au optat pentru această modalitate de plată vor fi alimentate pe data de 8 aprilie, a anunțat joi, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTS).
1
Mapamond
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că președintele american Donald Trump nu și-a informat aliații că urma să atace Iranul întrucât dorea „să păstreze secretă campania” inițială de bombardamente și se temea de scurgeri de informații, relatează agenția EFE.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 26-03-2026 sunt următoarele:
Citiți principiile noastre de moderare aici!