„Mă bucur că am reuşit să ducem la bun sfârşit acest proiect de lege. Suntem printre cei care am promovat acest proiect, am avut o serie de dezbateri şi la Arad pe această temă, în luna martie, la care au participat foarte mulţi tineri interesaţi din regiune şi multe organizaţii non-guvernamentale. Legea reglementează mai clar acţiunile de voluntariat. Unul dintre punctele tari este recunoaşterea acţiunilor de voluntariat ca practică profesională. Această prevedere îi ajută pe tinerii implicaţi să se angajeze mai uşor după ce îşi finalizează studiile. Sper ca această lege să vină în sprijinul societăţii civile şi a tuturor celor care se implică în acţiuni de voluntariat, în mod special în sprijinul tinerilor”, a spus deputatul Dorel Căprar.
S-a votat Legea voluntariatului
ARAD. Camera Deputaţilor a votat marţi Legea Voluntariatului. Printre iniţiatori se numără şi cei doi deputaţi PSD Arad, Dorel Căprar şi Flavius Măduţa.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Consiliul Județean Arad a achiziționat un aparat dedicat diagnosticării precoce a cancerului de prostată.
Local
Consilierii județeni sunt chemați să voteze reorganizarea, restructurarea și redresarea financiară a aeroportului.
Local
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a marcat Ziua Internațională a Pădurilor.
Local
Cum au fost sărbătorite persoanele care au un cromozom în plus, dar și multă determinare? Printre oameni, în societate.
Local
Un italian a fost prins, la Nădlac, cu 31 de kilograme de canabis în bagajele sale, în timp ce venea în România din Spania.
UT Arad
BUCUREŞTI. La vârsta de 29 de ani i s-a împlinit un vis. A prins o convocare sub tricolor. Într-un moment extrem de important pentru fotbalul românesc, barajul de calificare la Campionatul Mondial din această vară.
Local
Numărul persoanelor care folosesc transportul public din Arad este în creștere în ultimele două săptămâni, iar reprezentanții Companiei de Transport Public (CTP) consideră că acest lucru are legătură cu scumpirea carburanților, mulți renunțând la mașina personală pentru anumite deplasări.
2
Local
Un tânăr de 29 de ani, din Iași, a fost prins în județul Mureș, după ce a furat, de la o firmă din Arad, o dubă încărcată cu produse electronice în valoare de 60 de mii de euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!