“Începând de vineri, 16 august 2019, până duminică, 18 august 2019, vă așteptăm în Parcul Regina Maria din zona Orizont la Târgul Estival. Produse culinare tradiționale, produse hand made, lanvandă și produse din lavandă, antichități dar și multe alte atracții vă așteaptă între orele 11.00 – 23.00. De asemenea, în zonă sunt prezenți artiștii Cercului Ion Andreescu, care lucrează la operele lor”, spun cei de la Centrul Municipal de Cultură Arad, organizatori ai evenimentului.

Tot astăzi, de la ora 19, arădenii sunt așteptați și la primul concert din cadrul Zilelor Aradului, în același parc: Nova Band, Alpha Team, Phaser, Sara Chiavegato (Vocea României), Bosquito.
S-a deschis târgul estival din Micălaca
S-a deschis târgul estival din Micălaca
Reactualizat la:
Târgul estival prilejuit de Zilele Aradului s-a deschis, astăzi, în fostul parc 23 August, din Micălaca.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Președintele Nicușor Dan a anunțat că a primit invitația de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, care va avea loc la Washington, în data de 19 februarie, precizând că decizia privind participarea României va fi luată în urma consultărilor cu partenerii americani.
Mapamond
Raportorul special al ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate, Francesca Albanese, consideră că planul administraţiei preşedintelui american, Donald Trump, pentru Gaza este opusul unei soluţii paşnice, fiind de fapt o continuare a epurării etnice sub o nouă mască diplomatică şi, din acest motiv, consideră necesară crearea unei coaliţii alternative la aşa-numitul Consiliu pentru Pace, informează sâmbătă EFE.
2
România
Noi trageri loto sunt programate duminică, fiind în joc reporturi care depășesc milioane de euro la Joker și Loto 6/49, ambele la categoria I.
Local
O traficantă de droguri din Arad, concubina unui alt traficant, care în 2024 a fugit de polițiști și a lovit două mașini ale Direcției de Operațiuni Speciale, a fost condamnată la închisoare.
2
Mapamond
Guvernul comunist din Cuba a decis vineri o serie de măsuri prin care încearcă să continue activitatea economică în ciuda embargoului petrolier impus tot mai strict de Statele Unite, după ce au preluat controlul asupra livrărilor de ţiţei din Venezuela, semnalează AFP şi dpa.
Ştiri sportive
Sâmbătă s-au dat primele cinci titluri la Jocurile Olimpice de iarnă 2026, de la Milano-Cortina, campionii câștigând în premieră medalia olimpică de aur. Elvețianul von Allmen a luat primul titlu pus în joc, la coborâre. Italia, Japonia și Norvegia au câte o medalie din fiecare metal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!