„Sa ma joc un pic cu Destinul....”

ARAD. Deşi puţin distant, puţin reţinut, puţin „en garde” regizorul arădean Titus Muntean comunică, totuşi, deosebit de uşor cu interlocutorul / interlocutorii. Dacă este stimulat!

În absenţa stimulului verbal, auditiv şi neapărat vizual Titus Munteanu se „închide” – doar ochii sunt permanent în dialog! – transmiţând senzaţia de inaccesibil. Ştiind din ce mediu profesional provine îl poţi uşor suspecta de joc.

Dispreţuitor al catalogărilor sigure şi al abordărilor „de sus”, nu-i plac pluralul de convenienţă, protocoalele, delimitarea filmelor în: artistice, documentare, etc, vedetismele. Drept pentru care, recunosc şi declar că, m-am abătut complet de la tipicul stabilit în desfăşurarea vechiului proiect al Bibliotecii Județene: „Personalităţi arădene”.

Tocmai de aceea, am pregătit două scaune în faţa publicului, iar pe masa la care trebuia să ne aşezăm, am desfăşurat ramurele unei flori curgătoare.

„Dar nu stăm la masă?”- m-a întrebat oaspetele nostru cu o mină serioasă, dar în stilu-i personal mucalit. Asta după ce, pe hol, a dat să-ţi aşeze haina în mânerul unui sertar din Catalogul Fondului Documentar al bibliotecii!. ..„Hai, intră tu prima!”, m-a invitat, dovedind că, deşi un revoltat, nonconformist şi un neadaptat al protocoalelor, mai păstrează şi el o brumă de convenienţe. Fie şi sub forma bunelor maniere!.

„Să aştepte şi presa!”- a opinat, în timp ce el a aşteptat provocarea sălii. Şi aceasta a venit, iar răsfăţul dialogului a cuprins ambele părţi. Răspunsurile regizorului – „depinde”, „întâmplarea” – au avut, mai degrabă, legătură nu cu nesiguranţa profesională, nici cu modestia – spunea cineva – ci, mai degrabă cu grija sa de a nu da verdicte, de a nu fi perceput ca un orgolios atotştiutor.A relatat aspecte din culisele filmărilor, rezolvări tehnice ale unor scene, relaţionări în cadrul echipelor, depre posibile „clasamente” şi tendinţe în cinema. N-a ezitat să afirme că se simte confortabil în lumea cinematografiei româneşti contemporane, că cinematografia este o artă care trebuie să-l hrănească pe artist, că şi-ar dori ca producţiile semnate de el să fie mai dese. N-a ezitat chiar să-i provoace pe tineri în disputa: este serialul „În derivă” comercial sau artă?

Titus Munteanu şi-a tratat interlocutorul cinstit impunând libertatea de opinie şi francheţea. Şi acum mă întreb: are regizorul libertatea să se joace şi cu Destinul?