ARAD. Vicepreşedintele CJA, Adrian Ţolea, a solicitat compartimentului juridic să analizeze cu maximă atenţie textul prin care Ordonanţa Dragnea este declarată neconstituţională. Ţolea împărtăşeşte punctul de vedere al lui Ludovic Orban, care a declarat că în toate consiliile locale şi judeţene trebuie să se constate încetarea mandatelor consilierilor care, în virtutea Ordonanţei, şi-au schimbat apartenenţa politică. „Din ce am înţeles eu, CCR a făcut distincţie între primari şi consilieri, soarta primarilor traseişti urmând să fie decisă de către Parlament. Totodată, însă, sunt voci care spun că şi în privinţa consilierilor tot Parlamentului îi revine sarcina de a decide. După părerea mea, trebuie să-şi piardă mandatul, de fapt, să se constate încetarea de facto a mandatelor acestora. Desigur, ca om politic voi susţine poziţia partidului. Probabil, la Consiliul Naţional al PNL, din 31 ianuarie, se va discuta clar şi această temă şi se va lua o decizie valabilă pentru toţi. Deocamdată nu ni s-a comunicat nimic oficial, am văzut doar care este opinia vicepreşedintelui Ludovic Orban, pe care, aşa cum am spus, o împărtăşesc”, spune Ţolea.
Dacă se pune în plicare ceea ce a spus Orban, îşi vor pierde mandatele şapte consilieri : 2 de la PC (Daniel Duruş şi Ioan Vesa), 1 de la PSD (Cosmin Pereteatcu), 3 de la PP-DD(Remus Guţu, Gheorghe Seculi şi Valentin Covaliv) şi 1 de la PDL(MC-L), Daniel Negrea. Trebuie remarcat, însă, că fostul PDL pierde consilierii judeţeni care au migrat de la PP-DD, în frunte cu vicele CJA, Remus Guţu. Ceea ce, însă nu-i afectează majoritatea, pentru că au venit în tabăra sa consilierii liberali, sprijinul consilierilor PP-DD nemaifiind necesar.
Sabia lui Damocles, deasupra CJA
Şapte consilieri judeţeni arădeni sunt în pericol să-şi piardă mandatele pentru că au profitat de Ordonanţa Dragnea
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Un bărbat de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul capului, în urma unui incendiu izbucnit la anexa unei case de pe strada Emil Gârleanu, din Arad.
Mapamond
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
România
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
Local
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată
Citiți principiile noastre de moderare aici!