Salonul de artă 2008 – 2009

Aceasta a debutat aproape de cumpăna dintre ani,
făcând legătura dintre două
unităţi temporale mari şi de aceea
poartă numele de « Salonul de Artă
Arad 2008-2009 ».

In 2007 artiştii arădeni
sărbătoreau « 5 decenii de
Artă Vizuală la Arad », eveniment
marcat prin apariţia unei monografii
(finanţate de Primăria Arad şi Consiliul
Local Municipal Arad ) realizată în
condiţii grafice de excepţie.

Acest salon e primul care face legătura cu cea
de-a doua jumătate de secol spre care se
îndreaptă această grupare
artistică a U.A .P din România.

Salonul cuprinde exact 100 de lucrări de
pictură, sculptură, grafică şi
artă decorativă semnate de 54 de
artişti.

Pe simeză şi în spaţiul galeriei
întâlnim lucrări ale unor autori de
trei categorii de vârstă. Una care
aparţine fondatorilor acestei filiale (cu 5
decenii în urmă) a U.A.P.: Ioan Tolan ,
Francisc Baraniay, Ştefan Guleş, Elena
Stoinescu, Lia Cott; a doua, medie, a celor care au
urmat celei fondatoare prin Aculina Straşnei Popa,
Ioan Kett Groza, Eisele Szücs Zoe, cărora li
s-au alăturat apoi Dumitru Şerban, Onisim
Colta, Iosif Stroia, Delia Brânduşescu,
Lucian Cociuba, Mihai Păcurar, Rudolf Kocsis,
Maria Odry, Margareta Simo, Steinhübel
Zoltán, Gyöngiy Fodorean Pasztor, Aurel
Dumitru, Mihai Ţopescu, Maria Balea, Ioan Galea
şi alţii şi nu în ultimul
rând generaţia mai recentă de
absolvenţi ai academiilor de artă
timişorene, clujene, orădene sau
bucureştene: Adrian Sandu, Anamaria Şerban,
Cosmin Moldovan, Laurian Popa, Giotto
Doichiţă, Ioana Ţugulea, Anca
Sabău, Cristian Buzneanu, Ligia Seculici şi
chiar şi mai tinerii Camil Păcurar, Angela
Hanc, Bianca Hociung, A. Rosetti, şi Costin
Brăteanu (invitaţi), Mihai Bâgu, Sergiu
Avrămuţ sau Diana Serghiuţă. Au mai
expus alături de ei Nicolae Popa, Iolanda Muntean,
Mihai Takacs, Elena Boţan, Petronela Veliciu,
Bogdan Tzigan, Dacian Giura, Adrian Budea şi Ioan
Laurenţiu.

Spaţiul uşor labirintic al galeriei Delta
facilitează o expunere cu şanse relativ egale
de vizibilitate pentru fiecare.

Dumitru Şerban expune o admirabilă piesă
din marmură roşie şi onix în care
precizia geometrică a finisajului se
îmbină organic cu ruptura naturală a
rocii ocru nisipiu stratificat. Lucrarea sa e centrul
spaţialal, cred, al celui mai frumos nucleu al
expoziţiei realizat împreună cu cele 5
desene mari de o rară fineţe semnate de Iosif
Stroia („Trei linii”, „Patru
linii”, „Cupa lui Venus” etc).
Rigoarea geometrică coexistă în planul
compoziţional cu prospeţimea gestului liber
dar trasat cu siguranţă.

Onisim Colta expune 5 piese încercând o
relaţionare parietal-spaţial, 2 pânze
mai mari în acril („Târnaţ din
Oaş” şi „Hambar”), care fac
trimitere la civilizaţii apuse, sau pe cale de a
se stinge. Lucrările spaţiale realizate
în lemn, alamă sau bronz aduc în
atenţie ideea de sacralitate
(„Cupola”, „Clopotniţa”
sau „Urme”) şi au un caracter voit
arhetipal.

Baraniay Francisc îndrăzneşte şi
reuşeşte să se rupă de vechiul
său figurativism şi să se exprime
exclusiv prin mijlocirea culorii şi a liniei.

Ioan Tolan expune unul dintre cele mai reprezentative
portrete de ale sale în bronz („Dona
Vergina”) iar Ştefan Guleş
rămâne fidel peisagismului său
împăstat în care adie un aer grav
ardelenesc.

Gravorul Lia Cott prezintă pe simeză un
triptic axat pe ideea de sacralitate.

Elena Stoinescu, în buna tradiţie a
tapiseriei româneşti vine cu un simbol
matricial realizat în texturi din fibre naturale
(lână, iută, câlţi de
cânepă etc) în nuanţe coapte,
blânde, ce pare un ochi de apă în care
se oglindeşte astrul zilei. Tapiseria este
expusă într-o formulă
neconvenţională, pe un plan orizontal şi
pare o implicită reverenţă în
faţa unui cer care iubeşte glia care ne
hrăneşte.

Ioan Kett Groza expune două din ultimele sale
producţii, în care fluiditatea aproape
informală din lucrările anterioare e
substiutuită de cristalizări formale care
propun o nouă ordine.

Cornelia Josan Kocsis, vine cu trei pânze din
aceeaşi familie de metafore cosmice, care au ca
pretext lumea vegetală ce se retrage în sine
la stadiul de sămâmţă. O
lumină curată, aurie, învăluie
dansul acestor elemente supuse unui tainic principiu
ordonator.

Aculina Strasnei Popa ne dezvăluie un temperament
frământat care-şi transcrie prin
gesturi energice neliniştile intime pe ecranul
pânzei iar, Eisele Szücs Zoe
rămâne fidelă aceloraşi calde
nostalgii dintr-un spaţiu al pustei unei
copilării trăite adânc.

Delia Brânduşescu prin a sa
„Cale” prezintă un posibil proiect
pentru un ansamblu ce poate fi transpus la dimensiuni
amplificate într-un spaţiu ambiental urban.

Laurian Popa vine cu un panou mare, o compoziţie
abstractă cu elemente conceptuale, un fel de
proiecţie imaginară a unui zid care
capătă pe ecranul de lemn presat
corporalitatea tactilă a unui zid real. Gestul
viguros, expresiv al penelului încărcat cu
pastă e trasat pe o tramă care ordonează
compoziţia .

Sculptoriţa Anamaria Şerban expune, de data
aceasta, o instalaţie, un fel de prezentare
procesuală, prin mijlocirea fotografiei martor, a
unor etape ale structurării spaţiului
conceput de artistă în cadrul proiectului
„Sculptura azi. 4 discursuri” din 2007,
itinerată la Deva, Buzău şi Alba Iulia
în 2008.

Cosmin Moldovan expune două compoziţii din
seria sa de „picioare”, devenite pretext
pentru forme sculpturale autonome iar, Giotto
Doichiţă perseverează pe linia unui
neo-gestualism abstract pe care a ajuns să-l
exploateze într-o formulă personală.

Adrian Sandu ne prezintă trei panouri în
nuanţe de griuri şi brunuri/ ocruri
pastelate, pe care gestul spontan se
întreţese cu citatul vizual colat, sau cu
asprimile suprafeţelor îmbrăcate
în nisip. Acestea sunt deliberate exerciţii
de limbaj, făcute de un gravor de excepţie,
dornic să-şi
îmbogăţească mijloacele de
expresie.

Anca Sabău exersează în continuare o
formulă neo-pop al unui figuratism cu accente
proprii în care alături de culoarea
aplicată colajul îşi are rolul lui.

Ioana Ţugulea se exprimă de
preferinţă în pastel şi laviuri
într-o formulă care i-a devenit proprie,
în game cromatice calme şi prin
orchestrări sensibile de semne abstarcte, linii
şi pete de culori curate, amintindu-ne de
prospeţimea unor spaţii agrare; grădini,
ogoare, sugerate în esenţa lor formală.

Aurel Dumitru, scenogral şi pictor, expune
două piese din seria sa de Moduli, un fel de
picto-obiecte, alcătuiri misterioase din timpuri
străvechi sau machete de aşezări
dezgropate, ale unor civilizaţii demult apuse.
Căldura lemnului încărcat de timp, prin
straturi repetate de patină abil orchestrate, se
îngemănează cu jocul texturilor, al
plinurilor şi golurilor, sau al accentelor
cromatice.

Gloria Grati , prin „Columbariumul”
său în lut ars ne aduce în
faţă un fel de arhetip/ relicvă a
neoliticlui în care mini-artefectele cu
„Zeita mamă”se aliniază ca
nişte mici păsări albe, pe paliere
suprapuse, aducând un aer de sacralitate din
vremuri arhaice.

Mihai Ţopescu converteşte în forme
sculpturale un material ca sticla caracteristic artei
decorative („Cavalerul negru”,
„Portret negru”), iar graficiana Margareta
Simo expune trei desene „eseu” pe tema
relaţiei figură-spaţiu.

Mihai Bâgu pictează cu gesturi largi un
amplu peisaj în care alături de adierea,
freamătul din coroanele sălciilor e
liniştea orizontalei apei oglindă ce curge
molcom.

În ansamblul său expoziţia de la Delta
e una dintre cele mai omogene sub aspectul
calităţii din ultimii ani. E dovada
clară că gruparea profesionistă
arădeană are un potenţial redutabil si
că în această grupare s-a creat,
în timp, un climat artistic axat pe
exigenţă şi profesionalism.

La această oră Aradul, prin efortul unui
nucleu de conştiinţe artistice, de talie
naţională, s-a impus ca un centru artistic de
care trebuie să se ţină seama.

Onisim Colta