Este cunoscut faptul că oricât te-ai strădui să legi şirul faptelor şi întâmplărilor din viaţa unei aşezări, a unei comunităţi, pentru a reda cât mai fidel, mai aproape de realitatea evenimentelor, parcă nu e complet. După lansarea monografiei de cartier, intitulată „Sânicolaul Mic, aşezarea cu cinci cimitire”, au mai apărut fapte şi întâmplări despre care nu s-a ştiut în timpul documentării.
Pe strada Pescăruş, la nr. 103, parcă nu exista nicio urmă că în acea casă era o prăvălie. Proprietarul era un neamţ, Kolling Anton, care în timpul celui de-al doilea război mondial, nemaisuportând desele somaţii şi ameninţări că trebuie să se înroleze în trupele SS din armata germană, şi-a pus capăt zilelor spânzurându-se. Venise nu demult din America, unde lucrase câţiva ani, îşi adunase câţiva bani pentru a asigura un viitor familiei sale. În biletul de adio a scris „căutaţi în şură – şi a indicat locul – şi veţi găsi o pungă cu dolari din care încercaţi să supravieţuiţi”. Întâmplarea s-a aflat în urmă cu patru ani, la mult timp după ce monografia a fost scrisă, când nepotul său, cetăţean american, a venit să afle cât mai multe despre rudele sale din România. A spus că bunicul său nu a iubit nazismul.
O altă întâmplare s-a petrecut pe aceeaşi stradă, la doar câteva case distanţă. O familie de buni gospodari nu putea pricepe de ce frumoşii lor cai, unelte de muncă – plug, semănătoare, prăşitoare şi altele – cu care îşi lucrau în mod exemplar cele circa zece hectare de pământ, să fie duse la grămadă, iar pământul să fie scris la colectiv. Desele vizite, chiar în timpul nopţii, urmate de ameninţări, l-au determinat pe nevinovatul proprietar să se arunce în Mureş, lăsând scris că acolo unde va fi găsit, acolo să fie înmormântat. Nu mai vorbim de alte tragedii din aceeaşi familie care, înainte de 1 Decembrie 1848, a îndrăznit să arboreze drapelul naţional pe casa sa. S-a dovedit că această familie nu a iubit comunismul.
După lansarea monografiei, în urmă cu zece ani, mulţi foşti cetăţeni ai Sânicolaului Mic, plecaţi prin alte ţări, aflând că despre locul lor natal – aşezare atestată documentar din anul 1453 – există înscrieri şi documente legate într-o carte, sunt deosebit de interesaţi de citirea ei şi de a o avea în familie. Nu întâmplător, un număr însemnat de exemplare se găsesc îndeosebi în Germania, dar şi în SUA şi Canada.
Lăudabila iniţiativă ca în fiecare cartier să existe câte o monografie va fi apreciată mai ales de urmaşi.
MOTOCEA VASILE,
ARAD
Citiți principiile noastre de moderare aici!