Plângeam de necaz că eu încă nu mă pricepeam să aştern dorinţele pe hârtie, cum era să trimit iepuraşului de câmp o scrisoare cerându-i să-mi aducă o maşinuţă sau măcar un trenuleţ?
Încercând să mă liniştească, Mămica mă încuraja, zicându-mi că ea ştie cum se descurcă iepuraşul de câmp, chiar dacă nu primeşte scrisoare de la copii. „Vezi tu, îmi spunea, de aceea are urechile atât de lungi, ca să poată auzi dorinţele celor mici ca tine şi care nu ştiu să scrie. E destul dacă spui în şoaptă, la urechea Tăticuţului, ce ai vrea să scrii în scrisorica ta, că iepuraşul de câmp ciuleşte urechile, şi le lungeşte şi mai mult, auzind foarte bine tot ce ai şoptit la urechea lui Tăticuţu .” Şi m-am liniştit, şoptind imediat, la urechea pe care o îndrepta Tăticuţu spre buzele mele, că vreau o maşinuţă sau măcar un trenuleţ.
Zilele se scurgeau greu, în nelinişte şi emoţii, aşteptând-o pe cea cu pricina, în care trebuia să apară iepuraşul de câmp. Nerăbdarea mă împingea la fereastra ce da înspre grădină, unde împreună cu Mămica am făcut un culcuş din cea mai fină iarbă.
Şi ziua a sosit cu o mare surpriză pentru mine. În culcuş nu era nici maşinuţă şi nici trenuleţ, ci doar o minge mititică, atât cât era pumnuleţul meu, cu care ştergeam lacrimile ce se prelingeau pe obraz.
Şi de această dată, salvarea pentru liniştirea mea a venit de la Mămica. Ea mi-a spus că şoptitul meu „a fost atât de încet încât nici Tăticuţu nu l-a auzit şi atunci este clar că nici iepuraşul de câmp nu a înţeles dorinţa ta. Şi, ca să nu rămâi fără un dar din partea lui, a adus o minge, că şi aşa îţi place să vezi cum se rostogoleşte buclucaşa minge.” Şi m-a sfătuit să mă pregătesc şi la şcoală să învăţ cât mai bine aşternerea slovelor.
EMILIAN JIVAN
ARAD
Citiți principiile noastre de moderare aici!