Autoritățile administrației publice locale au obligația de a cuprinde începând cu anul 2015, în bugetul local, sume destinate decontării cheltuielilor pentru naveta cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat, care nu dispun de locuință în localitatea în care este situată unitatea de învățământ la care își desfășoară activitatea.
În acest sens, Guvernul a aprobat în ședința de miercuri, 15 iulie, Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice privind decontarea cheltuielilor pentru naveta la şi de la locul de muncă a cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat.
Transportul cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar din localitatea de domiciliu/de reședință în localitatea în care se află situată unitatea de învățământ la care are locul de muncă și de la locul de muncă la domiciliu/reședință, poate fi efectuat cu autovehiculele destinate transportului de persoane deținute/asigurate de către unitățile de învățământ în măsura în care nu este afectat transportul elevilor; autovehiculele destinate transportului de persoane deținute/asigurate de către autoritățile administrației publice locale; mijloace de transport ale operatorilor de transport autorizați; autoturismul/ambarcațiune proprietate personală sau deținută legal cu orice titlu.
Consiliul de administrație al unității de învățământ este responsabil cu verificarea legalității solicitărilor de decontare, aprobă lunar cererile solicitanților și fundamentează necesarul de finanțare individual și pe total unitate de învățământ.
„Este nemulțumitor faptul că nu au fost găsite soluții ca banii alocați navetei să vină direct de la bugetul de stat, precum și faptul că nu sunt prevederi în acest act normativ care să asigure decontarea transportului și pentru cadrele didactice și personalul didactic auxiliar care se deplasează în interiorul orașelor mari de la domiciliu la locul de muncă, ceea ce presupune, în cele mai multe cazuri, cheltuieli considerabile – spune, printr-un comunicat de presă, prof. Dănuţ Ieneşescu, preşedintele S.D.Î. Arad ,
De asemenea este regretabil faptul că pentru personalul nedidactic , conform acestor norme, nu s-au găsit soluții pentru plata contravalorii transportului, în condițiile în care această categorie de salariați are salarii foarte mici.
Așteptăm publicarea acestei Hotărâri de Guvern in Monitorul Oficial, și punerea acestui act normativ în aplicare, cât mai urgent posibil”.
Se plăteşte naveta profesorilor
Primăriile, obligate să introducă în bugetele locale sumele destinate decontării cheltuielilor pentru naveta cadrelor didactice
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Un bărbat de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul capului, în urma unui incendiu izbucnit la anexa unei case de pe strada Emil Gârleanu, din Arad.
Mapamond
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
România
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
Local
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată
Citiți principiile noastre de moderare aici!