aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Secretul din spatele performanței Marei Oprea

Secretul din spatele performanței Marei Oprea

De Diana Duțu
la 19 March 2025 20:25
1 Comentarii

Secretul din spatele performanței Marei Oprea

19 March 2025 20:25
Ani de zile de muncă, determinare, curaj, răbdare, perseverență, tenacitate, o familie dedicată și oameni faini alături.
Scris de Diana Duțu - Ani de zile de muncă, determinare, curaj, răbdare, perseverență, tenacitate, o familie dedicată și oameni faini alături.

Trimite articolul

X
ARAD. Despre Mara Oprea am scris de ani de zile, de câte ori a participat și câștigat concursuri de înot. Succesele ei (naționale și internaționale) s-au transformat, parcă, în succesele noastre. Bucuria ei a devenit bucuria noastră. Tânăra aceasta extraordinară (pentru care Sindromul Down pare a fi un diagnostic oarecare) a ajuns să ne fie model de perseverență și tenacitate. Mara e sportiva pasionată și harnică pe care și-o dorește orice antrenor, e tânăra sensibilă, iubitoare și curajoasă care aduce bucurie oricărei familii, e arădeanca de succes care face un oraș și o țară să se mândrească cu ea.
Cel mai recent motiv de bucurie și mândrie pe care ni l-a oferit Mara este performanța obținută la Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics de la Torino (despre care v-am informat deja). Când și cum a început pasiunea Marei pentru schi, care e secretul din spatele rezultatelor uimitoare obținute de tânăra de 22 de ani ne spune Camelia Oprea, mama sportivei.
Începuturile
Împrietenirea Marei cu schiurile și schiatul este povestea unei încercări. De fapt, toate reușitele de până acum ale Marei au pornit de la o încercare. Acum 9-10 ani, părinții au înscris-o pe Mara în taberele de inițiere organizate de Georgeta Bucur la Bușteni. Ei bine, mergând ani la rând, pas cu pas, monitor cu monitor, Mara a reușit să scape de frică, să capete încredere, să alunece ușor pe distanțe scurte și pante line. „Își aduce aminte cu drag de Claudiu, Andrei, Alexandra, monitorii care au pus-o pe schiuri cu dragoste, răbdare și dedicare. Tare le mulțumim” – spune Camelia Oprea, mama tinerei.

În anul 2017, Mara a participat la Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics Austria, de unde s-a întors cu medalia de bronz la proba de snowshoeing (alergare cu rachete pe zăpadă). Munca de la Bușteni continua.

„Mara a fost permanent însoțită, îngrijită și încurajată de Tanti Florica Dulceanu, care acum se bucură de roadele muncii lor, împreună. Tare îi mulțumim” – zice Camelia Oprea.

Apoi, în anul 2022, tatăl Marei, Albin Oprea, a simțit că e momentul ca fiica sa să treacă la pasul următor. Așa că după prima zi la Muntele Mic era clar că Mara poate să SCHIEZE. Au urmat alunecări și muncă (în echipă, Mara și tatăl) pe pârtia de la Stâna de Vale, dar și invitația adresată Marei pentru a participa în taberele de iarnă organizate de Special Olympics Romania. Saltul de la snowshoeing la schi alpin a fost unul mare, la fel ca și cel de la mers în apă la înot liber. Dar… asta este Mara!

„În taberele SOR a fost întotdeauna vorba despre prietenie, valorizare, învățare, consolidare, distracție. Tare le mulțumim tuturor celor care contribuie (staff SOR, antrenori, sponsori, voluntari) la bucuria sportivilor serioși și muncitori” – punctează Camelia Oprea.

Torino 2025

La nominalizarea Marei pentru a participa la Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics Torino 2025, care este un eveniment grandios cu peste 1.500 sportivi din 103 țări, nu ne venea să credem că ea este pe listă. Atât de mare încredere i se acorda ei, cea mai începătoare dintre începători la schi alpin. Dar despre asta este vorba la Special Olympics, așa cum și spune jurământul:

„Vreau să câștig. Dar dacă nu voi câștiga, vreau să fiu brav în încercarea mea.”

Sportivii SO sunt bravi și la nivel de începători la fel ca și la cel de avansați. Pentru că grupele valorice în care sunt încadrați le dau posibilitatea să concureze cu alți sportivi care au abilități de același nivel.

„Așadar, cu emoțiile turate la maxim și exprimate repetitiv și zilnic prin plâns sau verbal, cu două tabere de pregătire și antrenament, a venit momentul Torino 2025. Plecarea cu prietenii din delegația SOR este un eveniment în sine, participarea la un concurs de asemenea nivel era deja o performanță. Rezultatele și medaliile au venit ca un bonus” – mărturisește Camelia Oprea.

Ce a reușit Mara (la fel ca orice sportiv SOR) a fost mai mult decât ceea ce se vede din fotografii. A lucrat din nou cu frica de avion, s-a adaptat călătoriei cu escală, s-a împrietenit cu mai multe spații de cazare, a respectat programul extrem de încărcat, a fost prezentă (la propriu și la figurat) în toate activitățile, a stat zile în șir afară (în frig, vânt, zăpadă, că doar era la competiție de schi și nu la una de înot), a exersat, parcurs și înțeles traseul cu porți sau jaloane, s-a bucurat de cursă chiar și când a mai ratat câte o poartă, a trăit cu intensitate podiumul (indiferent că se afla acolo pentru medalie de participare la slalom uriaș, medalie de argint la slalom super-uriaș sau medalie de locul 4 la slalom), a încurajat și a fost încurajată, a lăudat și a fost lăudată, a trăit momentul și clipa.

„Deși nu i-a fost deloc ușor, nu s-a plâns de nimic. A mers până la capăt cu demnitate, determinare, bucurie, curaj, răbdare, perseverență, tenacitate. Cam multe mai avem de învățat de la un sportiv Special Olympics!” – opinează Camelia Oprea.

Oamenii de alături

Pentru ca sportivii să funcționeze, au avut alături OAMENI faini (staff SOR, antrenori, medic, voluntari) care au ales să îi sprijine, să le fie alături necondiționat, zi și noapte, care i-au îmbrățișat și i-au apreciat pe toți sportivii la fel, indiferent dacă ei aveau sau nu părinții pe aproape, în programul de familii.

„Tare le mulțumim tuturor – spune Camelia Oprea. Și nu în ultimul rând, din contră, Mara i-a avut aproape (de la Arad) pe soții Alin și Nicoleta Oala care au ales ca prin Afluent Arad South Terminal să-i sponsorizeze costurile necesare pentru deplasare. Tare vă mulțumim, dragilor.”

Toate emoțiile și bucuriile concursului au fost împărțite de Mara cu tatăl și sora ei, Anca. Mama le-a trăit de acasă, au fost intense și i-au adus mari bucurii.

„Sperăm ca Flacăra Speranței să se aprindă mereu, în orice colț de pământ, într-o lume care lucrează în PACE la incluziunea prin sport a persoanelor cu dizabilități intelectuale” – conchide Camelia Oprea.

FOTO | Secretul din spatele performanței Marei Oprea

 

Trimite articolul

X
Taguri:
mara oprea ,
performanta ,
sindromul down ,
Special Olympics ,
sportiva
1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Gica Din Contra says:
    March 20, 2025 at 12:43 pm

    Din fericire pentru Mara,are niste parinti minunati si “capabili” de toate eforturile.
    Tare as fi vrut sa aflu care a fost “participarea” statului roman,in toata aceasta poveste.

    Reply
  2. Cele mai citite știri

    1
    STUDIU: Fiecare oră suplimentară petrecută în poziţie şezând, asociată cu un risc cu 9% mai mare de deces prin cancer
    2
    ANM: Cod galben de caniculă în cea mai mare parte a țării, pe parcursul zilei de sâmbătă
    3
    Frtiz: E clar că PSD va investi energie şi bani în vânătoarea foştilor miniştri USR
    4
    Rezultatele extragerilor Loto
    5
    „Într-o săptămână grea am ieșit foarte bine”
    6
    GALERIE FOTO| Alisia Drăgan este câștigătoarea titlului Miss Arad 2026
    7
    Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine beneficiază și cum se schimbă pensiile anul viitor
    8
    GALERIE FOTO| Kirchweih în Aradul Nou. Tradiția germană care continuă de trei secole
    9
    Germania: Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania câștigă detașat alegerile în Saxonia-Anhalt
    10
    Mai multe țări europene discută despre centre de deportare în afara UE

    România

    Frtiz: E clar că PSD va investi energie şi bani în vânătoarea foştilor miniştri USR
    Preşedintele USR, Dominic Fritz, apreciază că PSD va investi „incredibil de multă energie şi bani în vânătoarea” foştilor miniştri USR, deoarece va avea nevoie de un ţap ispăşitor.

    România

    SRI: Serviciul Român de Informații nu participă la înțelegeri politice. Va continua să asigure securitatea și siguranța românilor
    Serviciul Român de Informații nu participă la înțelegeri politice și își desfășoară activitatea exclusiv în limitele stabilite de Constituție și de lege, au transmis marți reprezentanții instituției.

    Mapamond

    Trump se gândeşte să transforme sala de presă de la Casa Albă într-o piscină ca "ultima sa moştenire"
    Preşedintele american, Donald Trump, ia în considerare transformarea actualei săli de presă de la Casa Albă într-o piscină şi ar fi declarat - într-o întâlnire privată - că vrea ca aceasta să fie „ultima sa moştenire”, a dezvăluit marţi cotidianul The New York Times, transmite miercuri EFE.

    România

    Luca Niculescu: Evaziunea fiscală este într-adevăr o problemă serioasă, digitalizarea este unul dintre răspunsuri
    Premierul Luca Niculescu a declarat că evaziunea fiscală rămâne o problemă serioasă, subliniind că digitalizarea va fi unul dintre răspunsuri pentru rezultate mai bune în privinţa colectării la bugetul de stat.

    Local

    „Avem un Guvern nou care ne întoarce la practicile vechi”
    Răzvan Anghel (senator USR Arad) consideră că noul Guvern Niculescu „riscă să oprească reformele începute în ultimul an”. 1

    Mapamond

    Peste 70.000 de automobile electrice Volkswagen au fost recheamate în service, din cauza unor baterii defecte
    Grupul auto german Volkswagen a demarat o operațiune de rechemare în service pentru aproape 72.700 de vehicule electrice, din cauza unor baterii defecte, arată datele publicate marți de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), transmite DPA.

    România

    NATO va desfășura resurse suplimentare în Marea Neagră în urma atacurilor cu drone împotriva navelor comerciale
    NATO va desfășura resurse suplimentare în Marea Neagră în urma unei serii de atacuri cu drone împotriva navelor comerciale, a anunțat marți o purtătoare de cuvânt a Alianței Nord-Atlantice, conform AFP și Reuters.

    România

    VIDEO
    Membrii Guvernului Niculescu au depus jurământul la Palatul Cotroceni
    Membrii Guvernului condus de Luca Niculescu au depus marți seară jurământul în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Nicușor Dan.

    Local

    FOTO
    Traficul de persoane, în atenția polițiștilor arădeni
    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei de prevenire și instituțiile partenere, au marcat data de 18 octombrie - Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.