Șefii Inspectoratelor Școlare din 13 județe a fost demiși printr-un ordin al ministrului Educației, Liviu Pop, a informat sâmbătă HotNews. Județele respective sunt: Caraș-Severin, Ialomița, Ilfov, Brăila, Buzău, Vrancea, Constanța, Sibiu, Olt, Arad, Tulcea, Mehedinți și Călărași.
Ordinul ministrului a fost transmis de la București, vineri seară, prin fax.
Deciziile de revocare ar urma să intre în vigoare peste 15 zile.
Reamintim că acum un an de zile, Mladin a fost exclus din PSD Arad, el fiind numit de acest partid în funcție în vara anului 2012, în 2015 reușind să treacă concursul organizat de Minister pentru această funcție.
Înainte de a ocupat fotoliul de șef al ISJ Arad, Mladin a fost profesor de educație fizică și sport la Colegiul Tehnic de Construcții și Protecția Mediului din Arad.
Șeful Inspectoratului Școlar Arad, demis prin fax!
Șeful Inspectoratului Școlar Arad, demis prin fax!
Claudius Mladin, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Arad, a fost, conform presei centrale, demis de către ministrul Liviu Pop, printr-un ordin trimis vineri seara, prin fax.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Un bărbat de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul capului, în urma unui incendiu izbucnit la anexa unei case de pe strada Emil Gârleanu, din Arad.
Mapamond
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
România
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
Local
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată
Citiți principiile noastre de moderare aici!