Indiferent de vârstă, sufletul omului este dornic de socializare şi voie bună, fapt dovedit de seara petrecută de către seniorii CARP-ului la un bal care nu va fi uitat curând. Petrecăreţii de vârsta a treia s-au simţit atât de bine încât şi-au expirmat dorinţa de a chefui împreună şi de Revelion.
Seniorii s-au distrat la balul CARP
Seniorii s-au distrat la balul CARP
I-au sărbătorit pe Petru, Petruţa, Pavel, Paul şi Paula, dar şi pe ceilalţi care li s-au alăturat. Vorbim de seniorii de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Arad şi de balul pe care asociaţia l-a organizat, joi seara, la Restaurantul Bucegi, din zona Gării.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Ştiri sportive
Arbitrul francez Francois Letexier va conduce meciul dintre echipele naționale de fotbal ale României și Turciei, care va avea loc joi, de la ora 19:00, pe stadionul Beșiktaș Park din Istanbul, în semifinalele barajului pentru calificarea la Cupa Mondială 2026, potrivit site-ului UEFA.
Local
Comerţul ambulant cu flori în zona cimitirelor, se desfăşoară în perioada 17 – 19 aprilie. Cererile se depun până în 27 martie.
Mapamond
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a apărat marţi guvernul premierului ungar, Viktor Orban, în contextul unor presupuse scurgeri de informaţii referitoare la conversaţii telefonice care l-au implicat pe ministrul de externe de la Budapesta, Peter Szijjarto, acuzat că ar fi furnizat informaţii Rusiei, informează EFE.
1
Local
Complexul Muzeal Arad anunță deschiderea expoziției și a atelierelor demonstrative „Rânduiala Paștelui în Satul Maramureșean”, organizate în parteneriat cu Muzeul Maramureșan din Sighet.
ARADON Sport local
13 puncte din 18 posibile obţinute de Academia UTA în Liga de Tineret şi Liga Elitelor.
Mapamond
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat ferm marţi atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice civile din Ucraina, subliniind că aceste acţiuni constituie o crimă de război şi reprezintă un atac nu doar asupra Ucrainei, ci asupra întregii regiuni, informează Moldpres.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!