„Am citit cu interes replica marelui politician, senator, ministru Mihai Fifor, curios să văd unde este minciuna mea cu privire la oprirea subvenţionării preţului Gigacaloriei. Am prezentat public o decizie ANRE care interzice de anul viitor primăriilor să subvenţioneze preţul Gigacaloriei, decizie care va scumpi foarte mult preţul căldurii şi al apei calde. Am citit replica domnului Fifor, în speranţa că deja a întreprins măsuri pentru a anula decizia ANRE. Replica domnului Fifor este lungă, arogantă şi plictisitoare. Dar am înţeles mesajul: domnul senator, ministru, nu a făcut şi nu va face nimic pentru a împiedica eliminarea subvenţiilor şi creşterea preţului căldurii şi apei calde. Asta înseamnă implicit că este de acord cu scumpirea căldurii şi a apei calde. Dânsul are impresia că, venind din Oltenia să caute un loc pe lista parlamentarilor PSD la Arad, este îndreptăţit să rescrie istoria Aradului, să ne spună cine şi ce a greşit. Este o încercare de a abate atenţia de la problema de fond şi de la propria sa responsabilitate. Rolul său nu este să deformeze istoria sau să ne certe. Important este ce vrea să facă el concret pentru arădeni. Şi înţeleg că nu vrea să facă nimic, vrea să apere deciziile greşite ale PSD. Domnul Fifor nu poate să fugă de responsabilitatea care îi revine: ANRE este controlat de către Parlament, mai precis de majoritatea parlamentară PSD, care tocmai a numit un deputat pesedist şef la ANRE. De fapt, PSD foloseşte această instituţie pentru a tăia subvenţiile la căldură şi apă caldă, fără să răspundă politic pentru asta. În schimb, în mod demagogic, la Arad PSD propune subvenţii mai mari. Aceasta este minciuna pe care vrea să o ascundă senatorul Fifor: PSD propune la Arad dublarea subvenţiilor la căldură, în timp ce la Bucureşti decide să fie eliminate cu totul. Oricât ne-ar jigni elegantul domn Fifor, care ne face insolenţi şi slugarnici, nu ne poate păcăli. Când va înţelege cu adevărat Aradul, marele politician Fifor va înţelege că nu îi poate manipula atât de uşor pe arădeni”, a spus Sergiu Bîlcea, preşedintele Organizaţiei Municipale PNL Arad.
Sergiu Bîlcea: „Ministrul Fifor este de acord cu scumpirea căldurii şi a apei calde“
Sergiu Bîlcea: „Ministrul Fifor este de acord cu scumpirea căldurii şi a apei calde“
Vicepreşedintele CJA, Sergiu Bîlcea, susţine că ministrul Mihai Fifor îi manipulează pe arădeni, spunând că nnu este adevărat că ANRE ar fi dat ordinul de eliminare a subvenţiilor la apă caldă.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut miercuri la 5,85% pe an, de la 5,84% pe an cât a fost în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Local
VERONA. Delegația din Arad care se află în vizită oficială la Verona a participat la un laborator de trei ore la școala comercială privată Stimmatini, care are un parteneriat de colaborare cu Liceul Economic din Arad.
România
Perioada petrecută în serviciul militar poate conta la stabilirea pensiei, însă nu în același mod pentru toți pensionarii. Anul în care a fost efectuat stagiul militar este unul dintre elementele care pot schimba punctajul acordat la pensie.
România
Președintele Nicușor Dan a spus miercuri, în discursul său în Adunarea Generală a ONU, că manipularea prin social media este o amenințare la adresa democrației care nu beneficiază de atenția pe care o merită.
România
Amenințarea Federației Ruse nu se limitează doar la Ucraina, Europa fiind ținta unui război hibrid care cuprinde atacuri cibernetice, campanii de dezinformare, sabotaje și perturbări ale infrastructurilor critice, cu intenția de a submina încrederea cetățenilor in instituțiile democratice și de a descuraja sprijinul acordat Ucrainei, a spus miercuri președintele Nicușor Dan în discursul susținut în Adunarea Generală a ONU, la New York.
Local
CFR Călători a decis ca cele două vagoane bar-bistro care se află în prezent în circulație să facă parte din garniturile de tren care circulă pe relația Arad-București Nord.
România
Prețul mediu al combustibililor pentru transportul personal în Uniunea Europeană a crescut cu 23,8%, în luna august 2026 comparativ cu luna august 2025, după un avans de 16,9% în luna iulie și unul de 13,7% în luna iunie, arată datele publicate marți de Eurostat.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, este de părere că premierul desemnat Siegfried Mureșan ar trebui să demisioneze din Parlamentul European pentru a demonstra că își dorește să devină prim-ministru și că își asumă responsabilitatea pentru România. Grindeanu a afirmat că, prin atitudinea avută în ultimele zile, Mureșan a transmis mesajul că nu își dorește această funcție.
Local
Peste 4.300 de infracțiuni au fost sesizate în primele opt luni la Arad. Creșteri importante au fost semnalate în cazul violenței domestice
Citiți principiile noastre de moderare aici!