În fiecare an creştinătatea sărbătoreşte la data de 6 decembrie pe Sfântul Nicolae. Sfântul care inaugurează luna darurilor cum mai este numită în popor ultima lună a anului. Numit de imnul sărbătorii „îndreptător al credinţei şi chip al blândeţelor” dar şi aprig apărător al Dreptei credinţe, Sfântul a fost el însuşi un dar pentru familia sa, constituită din părinţi credincioşi şi stăruiori în facerea de bine şi de milostenie, părinţii săi Nona şi Teofan fiind cunoscuţi în toată zona oraşului Patara sau Lichia (astăzi oraşul Demre din Turcia) locul său de naştere, tocmai pentru virtuţile pe care le aveau.

Sfântul Nicolae s-a născut în a doua jumătate a veacului al III-lea, în jurul anului 280. La anul 325 sfântul Nicolae participă în calitate de Episcop al Mirelor Lichiei la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, unde se va dovedi mare apărător al dreptei credinţe luând atitudine faţă de ereticul Arie şi de învăţătura sa greşită. Îngrijorat fiind de ruptura survenită în Biserica Lui Hristos şi după multe argumente însoţite şi de minuni privind Adevărul dreptei credinţe şi văzând înverşunarea lui Arie de a nu se îndrepta, tradiţia spune că i-ar fi dat acestuia o palmă chiar în timpul şedinţei Sinodului. De aici şi împământenirea tradiţiei ca pe lângă darurile aduse, acestea se însoţesc de o nuia în semn de avertisment. Sfântul Nicolae se va dovedi grabnic ajutător celor bolnavi, nevoiaşi şi oropsiţi fie prin facerea de daruri, fie prin mijlocirea la mai mari vremurilor pentru eliberarea celor acuzaţi pe nedrept de lucruri care nu puteau fi dovedite. Toate faptele bune pe care le săvârşea, avea grijă să le facă cu cea mai mare discreţie împlinind astfel îndemnul Mântuitorului pe care îl slujea: „Luaţi aminte, să nu faceţi milostenia voastră înaintea oamenilor; şi „Să nu ştie stânga ta, ce face drepta ta”.

A rămas memorabilă pentru discreţie o minune a sfântului care relatează că într-o zi, a aflat Sfântul Nicolae despre un tată din cetatea Mira care, de durere că nu are zestre suficientă să îşi mărite cu cinste fiicele, plănuia să le ia zilele şi apoi să se omoare, ca nu cumva fetele sale să fie nevoite sa ajungă batjocura bărbaţilor avuţi. Mişcat de durerea tatălui şi îngrijorat de soarta fetelor şi a bătrânului, Sfântul Nicolae a poruncit slujitorilor săi să ia câteva pungi cu galbeni şi să le strecoare în casa familiei aceleia, care abia mai târziu a aflat cine este binefăcătorul şi salvatorul familiei lor. Însuşi numele său îl arată ca cel biruitor, Nicolae însemnând om învingător din popor. Va intra în veşnicie în jurul anului 340. De la anul 1087, cinstitele sale moaşte se regăsesc în Italia, la Bari.

În tradiţia populară, Sfântul Nicolae apare adesea pe un cal alb care este o trimitere la prima zăpadă care se aşterne pentru prima dată în jurul datei sărbătoririi sale. Este cunoscut ca ocrotitor al orfanilor, al văduvelor, al fetelor care doresc să se căsătorească, al celor care călătoresc pe mare, al familiei sau a ostaşilor.

800.000 de Nicoale

În ţara noastră multe mănăstiri şi biserici îl au ca hram, iar peste 800.000 de persoane îi poartă numele – fie direct, fie prin nume care provin din Nicolae. Copiii îl îndrăgesc şi îl cunosc sub numele de Moş Nicolae, cel care aduce daruri şi le pune în ghete, pe care cei mici le pregătesc încă din seara dinaintea prăznuirii sale.