Au fost prinşi spre pătimire la 26 februarie şi şi-au dat sufletele în mâinile Domnului la 9 martie, pe vremea împăratului persecutor al creştinilor Liciniu (308-324).

Prin Edictul de la Mediolanum (Milan), dat de Sfântul împărat Constantin cel Mare (306-337) împreună cu Liciniu, la începutul anului 313, aceşti doi împăraţi aliaţi, înrudiţi prin căsătoria lui Liciniu cu o soră a lui Constantin, mărturiseau interesul lor pentru chestiunea religioasă şi proclamau dreptul tuturor, şi al creştinilor, la libertatea credinţei şi a cultului.

Din păcate, din motive politice, a izbucnit un conflict între cei doi împăraţi, Constantin şi Liciniu, care, învins în 314 de împăratul Constantin cel Mare, îi cedează Iliria, dar continuă să-l duşmănească.

Împotriva lui Constantin, care îi proteja pe creştini, şi a actului de toleranţă de la Milan, pe care-l semnase împreună cu el, Liciniu a început să îi persecute pe creştini, între anii 320 şi 324.

În această perioadă cultul creştin a fost din nou tulburat şi stingherit, adunările creştinilor au fost împiedicate, iar unii creştini au apostaziat.

În urma unei noi înfrângeri la 18 septembrie 324, la Chrysopolis, lângă Bizanţ, şi a unor intrigi contra lui Constantin, Valeriu Liciniu a fost condamnat la moarte şi executat la Tesalonic, în anul 324.

Au suferit în timpul persecuţiilor lui cei 40 de mucenici care au îngheţat noaptea, în lacul Sevastia şi alţii.

Numele celor 40 de Sfinţi Mucenici sunt: Kirion, Candid, Domnos, Isihie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantis, Iulian, Lisinie, Aghie, Altie, Flavie, Acachie, Eodit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gae, Leontie, Atanasie, Kiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filactimon, Severian, Andion, Meliton şi Aglae.

Aceşti sfinţi au fost cu ostaşi ai împăratului pământesc, viteji în războaie, care mai pe urmă s-au arătat şi ostaşi aleşi ai împăratului ceresc. Au pătimit pentru credinţa în Hristos, în oraşul Sevastia Armeniei, de la un eparh fioros cu numele Agricolae.

Aducându-i la judecată, tiranul Agricolae, mai întâi i-a lăudat cu viclenie, ca să-i înşele; apoi, văzând că nu se supun, le-a spus să respecte împărăteştile legi şi să jertfească zeilor, ca să nu fie munciţi şi pedepsiţi cu moartea.

După şapte zile sfinţii au fost scoşi din temniţă şi aduşi la judecata nedreaptă. Pe cale, fericitul Chirion fiind mai tare în credinţă îi sfătuia pe prietenii săi, zicând: „Fraţilor, să nu ne temem! Oare nu ne-a ajutat Dumnezeu în războaie, când îl chemam şi îi biruiam pe vrăjmaşi care erau atât de mulţi? Dar acum numai trei s-au ridicat asupra noastră: Satana, Liciniu şi Agricolae, eparhii Armeniei, sau mai bine zis numai satana, vrăjmaşul nostru cel nevăzut. Oare unul singur va putea să ne biruiască pe noi patruzeci? Să nu fie!”. („Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an”).

I-a întrebat eparhul dacă se leapădă de Hristos ca să jertfească idolilor. Dar ei nici n-au vrut să audă. Apoi le-au promis dregătorii şi averi, numai să împlinească porunca împăratului. Ei însă strigau într-un glas: „Noi suntem ostaşii lui Hristos şi suntem gata să murim pentru El. Iar averile şi cinstea împăratului nu ne trebuie, căci aşteptăm răsplata vieţii viitoare”.

Atunci eparhul a poruncit să-i bată cu pietre şi să-i arunce din nou în temniţă. A doua zi Sfinţii 40 de Mucenici au fost scoşi din nou la judecată. Ei însă au răspuns eparhului într-un glas: „Făceţi-ne orice voiţi, că noi suntem creştini şi nu ne vom închina idolilor!”. În aceea zi eparhul a dat sentinţă de moarte pentru cei 40 de militari şi anume să fie dezbrăcaţi de haine şi aruncaţi în lacul Sevastiei din apropiere, ca să moară de frig, fiind iarnă şi ger.

Au scris atunci o scrisoare de mărturisire şi de îndemnare către fraţii lor de acasă. Scrisoare s-a păstrat până astăzi sub numele de „Testamentul Sfinţilor 40 de martiri ai lui Hristos, care s-au săvârşit în Sevastia”

La asfinţitul soarelui, Sfinţii Mucenici au fost dezbrăcaţi de haine şi aruncaţi goi în lacul îngheţat al Sevastiei. Era ger cumplit şi se chinuiau de iuţimea frigului. Dar ei strigau la Dumnezeu să le dea putere şi răbdare până la sfârşit. Unii mai slabi strigau: “Iute este gerul”. Iar cei mai tari, răspundeau: „Dulce este raiul!”. Alţii ziceau: „Rece este gheaţa!”. Ceilalţi îi îmbărbătau, zicând: „Fierbinte este dragostea de Dumnezeu!”. Şi aşa se întăreau unii pe alţii, luptându-se cu frigul şi durerea.

Pe malul lacului se afla o baie cu apă caldă, ca cei ce se vor lepăda de Dumnezeu să scape acolo de moarte. Şi un ostaş din cei patruzeci, slăbind de ger, a alergat la acea baie şi cum a deschis uşa a căzut jos mort, pentru că se depărtase Duhul Sfânt de la el. Pe la miezul nopţii o rază dumnezeiască s-a revărsat din cer, a topit gheaţa şi a încălzit pe Sfinţii Mucenici. Apoi s-au coborât din văzduh 40 de cununi strălucitoare peste capetele ostaşilor lui Hristos. Una însă plutea deasupra, căci unul din ei se lepădase. Atunci un ostaş ce păzea pe mucenici, văzând cununa a strigat: “Şi eu sunt creştin”. Apoi, dezbrăcându-se, s-a aruncat în lac şi cununa s-a aşezat pe capul lui.

Dimineaţa cei 40 de martiri au fost scoşi vii din lac şi li s-au zdrobit fluierele picioarelor. În această muncă şi-au dat sfintele lor suflete în mâinile lui Hristos.

Trupurile sfinţilor au fost arse, iar rămăşiţele de la moaştele sfinţilor au fost aruncate în apă. Acestea au fost adunate în întregime, căci în faţa creştinilor „deodată s-au luminat oasele sfinţilor în apă ca stelele; şi oriunde se afla cea mai mică părticică, locul acela strălucea ca de o lumină”, şi duse la o biserică spre cinstire. (surse: „Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an”, arhimandrit Cleopa Ilie, 1996; „Istoria Bisericească Universală” vol. I, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1987; vol „Vieţile Sfinţilor”).

Sursa: AGERPRES