aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil

Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil

la 8 November 2014 09:46 Reactualizat la: 8 November 2014 12:06
8 November 2014 09:46 Reactualizat la: 8 November 2014 12:06
La praznicul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, transmitem un călduros „La mulți ani!” tuturor celor care își sărbătoresc astăzi onomastica.
Scris de Vasile Filip - La praznicul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, transmitem un călduros „La mulți ani!” tuturor celor care își sărbătoresc astăzi onomastica.

Trimite articolul

X

ARAD. Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte în fiecare an, în data de 8 noiembrie, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, împreună cu soborul tuturor puterilor cereşti.
Prin cuvântul „arhanghel“ înţelegem „mai mare peste îngeri“ sau „cel dintâi dintre îngeri“. Iar „înger“ înseamnă „vestitor“, pentru că îngerii vestesc pe pământ şi fac cunoscută oamenilor voia lui Dumnezeu.

Puterile cereşti netrupeşti, potrivit Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradiţii, se împart în nouă cete: Serafimii, Heruvimii, Tronurile, Domniile, Puterile, Stăpâniile, Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii.

Sfinţii Arhangheli sunt în număr de şapte: Mihail, Gavriil, Rafail, Salatiil, Uriil, Gudiil şi Varahil, însă cei mai importanţi dintre ei, cei mai cunoscuţi şi mai populari sunt Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Aceşti şapte Arhangheli sunt pomeniţi în cartea Apocalipsei ca fiind cele şapte duhuri care stau în faţa Tronului lui Dumnezeu (cf. Apocalipsa 8, 2).
În limba ebraică a Sfintei Scripturi, numele Sfinţilor Arhangheli conţin ideea prezenţei harului lui Dumnezeu în lucrarea lor, întrucât fiecare nume se termină cu forma prescurtată a numelui lui Dumnezeu El (Elohim) (Il în limba greacă), ceea ce înseamnă că toţi aceşti Arhangheli sunt împlinitori ai voii lui Dumnezeu, sunt teofori sau purtători ai harului şi lucrării lui Dumnezeu.

Numele Sfântului Arhanghel Mihail, Mi-cha-El în limba ebraică, înseamnă cine este ca Dumnezeu? (mi=cine, cha=ca, El=Dumnezeu), iar numele Sfântului Arhanghel Gavriil, Gabriel în limba ebraică, înseamnă Dumnezeu este puterea mea.

În Acatistul dedicat Sfinţilor Arhangheli, Biserica îl numeşte pe Sfântul Arhanghel Mihail înger (slujitor) al Legii, adică al dreptăţii şi al adevărului, iar pe Sfântul Arhanghel Gavriil îl numeşte înger al harului, cel care reflectă în firea şi în lucrarea sa bucuria şi blândeţea lui Dumnezeu.

Dreptatea şi adevărul lui Dumnezeu pe care le arată Sfântul Arhanghel Mihail sunt necesare ca şi bucuria, bunătatea şi blândeţea lui Dumnezeu, care vin prin binecuvântarea adusă de Arhanghelul Gavriil. Înţelegem astfel câtă complementaritate şi ce legătură puternică există în lucrarea acestor doi Sfinţi Arhangheli şi de ce Biserica îi cinsteşte împreună. Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil ne arată că Dumnezeu este în acelaşi timp drept şi milostiv, iubitor de adevăr şi iertător al celor păcătoşi sau căzuţi, care se ridică prin pocăinţă.
În iconografia ortodoxă, Arhanghelul Mihail este reprezentat purtând în mână o sabie de foc, pentru că el pedepseşte păcatul, pedepseşte nedreptatea şi apără pe cei drepţi. El pedepseşte popoare rele şi apără popoare bune care împlinesc voia lui Dumnezeu. Arhanghelul Gavriil este reprezentat purtând în mână o floare de crin alb, ca simbol al purităţii, al bucuriei şi binecuvântării, pentru că el aduce neamului omenesc vestea cea bună a întrupării Fiului lui Dumnezeu, Care ne aduce mântuirea.

Sfântul Arhanghel Mihail este pomenit în cărţile Vechiului Testament ca fiind prezent mai ales acolo unde Dumnezeu pedepseşte nedreptatea şi nelegiuirea sau apără pe cei nevinovaţi: el aduce pedepsele asupra lui Faraon şi asupra egiptenilor, care ţineau în robie poporul lui Israel; el pedepseşte nelegiuirile din Sodoma şi Gomora, el este cel ce apără oştirea credincioasă a lui Dumnezeu şi se arată lui Iosua Navi, conducătorul poporului ales după moartea lui Moise, zicând: „eu sunt conducătorul oştirilor cereşti“ (Iosua Navi 5, 13-14). De asemenea, Sfântul Arhanghel Mihail îi păzeşte pe cei trei tineri în cuptorul din Babilon, nevătămaţi de văpaia focului (cf. Daniel 3, 23-28). El apără pe prorocul Daniil în groapa cu lei (cf. Istoria omorârii balaurului 1, 40-46), nefiind atacat de către aceştia.
Arhanghelul Mihail va suna din trâmbiţă la ceasul hotărât de Dumnezeu şi va chema popoarele, lumea întreagă, la judecată în ziua de apoi (cf. 1 Tesaloniceni 4, 16). Vedem, aşadar, că el, ca înger al dreptăţii, al adevărului şi al judecăţii, reprezintă lucrarea lui Dumnezeu de corectare a oamenilor când greşesc, este cel ce ţine treaz pe omul drept şi nu-l lasă să confunde răul cu binele, minciuna cu adevărul, păcatul cu sfinţenia, voia păcătosului cu voia lui Dumnezeu.
Sfântul Arhanghel Mihail este cel care a întărit pe toţi îngerii din ceruri în momentul în care o parte din îngeri, conduşi de Lucifer, din mândrie şi iubire egoistă de sine, au căzut răzvrătindu-se împotriva lui Dumnezeu. Atunci, Arhanghelul Mihail a strigat cu glas mare: Să luăm aminte!, atenţionând puterile îngereşti să nu se asocieze cu starea căzută a lui Lucifer, şi astfel căderea îngerilor s-a oprit.

Aceste cuvinte „să luăm aminte“ au intrat în cultul ortodox şi prin ele noi suntem chemaţi la trezvie sufletească, la atenţie duhovnicească, la discernământ asupra stării în care ne aflăm în Biserică. Să luăm aminte când ascultăm Sfânta Evanghelie, când ne împărtăşim cu Sfintele Taine, să nu cădem în indiferenţă, în uitare, în nepăsare, să nu decădem de la starea de trezvie spirituală, aşa cum au căzut îngerii cei răi.

Sfântul Arhanghel Gavriil, ca înger al bucuriei şi al blândeţii lui Dumnezeu, se arată mai ales în tainele naşterilor binecuvântate de Dumnezeu. Sfântul Arhanghel Gavriil vesteşte sfinţilor părinţi Ioachim şi Ana că vor naşte pe Maica Domnului, pe Fecioara Maria. El vesteşte preotului Zaharia, pe când era în Templul din Ierusalim, că, deşi aflat la bătrâneţe, împreună cu Elisabeta, femeia sa, vor avea un fiu, pe Sfântul Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului.
Arhanghelul Gavriil anunţă cu bucurie vestea cea bună a lui Dumnezeu pentru oameni. El a binevestit Fecioarei Maria în Nazaret că va naşte pe Mântuitorul lumii, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

El a binevestit păstorilor la Betleem că S-a născut Mântuitorul lumii, Hristos Domnul. El a condus corurile de îngeri, care au cântat în noaptea sfântă a Naşterii Domnului Iisus Hristos: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pământ pace şi între oameni bunăvoire!“

Aşadar, Sfântul Arhanghel Gavriil este ocrotitorul familiilor, ocrotitorul mamelor, ocrotitorul fecioarelor, ocrotitorul copiilor, ocrotitorul părinţilor care dau naştere copiilor, îi cresc în credinţă şi îi pregătesc pentru mântuire şi pentru viaţă veşnică. El este şi ocrotitor al monahilor şi monahiilor, al celor care vieţuiesc în mănăstiri şi în sihăstrie sau în pustie.
Pomenirea Sfinţilor Îngeri se face în ziua a opta din luna noiembrie, pentru că cifra 8 este simbolul vieţii veşnice. Biserica a fixat ca zi de pomenire a Sfinţilor Îngeri data de 8 noiembrie, pentru că aceasta are o legătură deosebită cu data de 8 septembrie, când sărbătorim Naşterea Maicii Domnului. Din data de 8 septembrie, până în data de 8 noiembrie sunt exact nouă săptămâni, după numărul celor nouă cete îngereşti.

Trimite articolul

X
Taguri:
Arad ,
arhangheli ,
Gavriil ,
Mihail ,
sfinti
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Membri ai familiilor regale europene, transportați cu autobuzul la funeraliile regelui Harald al V-lea
    2
    POLITIC. Biletul de 1 leu, o reușită
    3
    Fundația Creștină „Speranța Copiilor” pregătește un centru multifuncțional, în municipiu
    4
    Dacă duminică ar fi alegeri, pe care partid ați pune ștampila? AUR domină cu 40% în intenția de vot, iar PSD depășește PNL
    5
    Sirianul Omar Hayssam a fost eliberat condiționat din închisoare
    6
    Apartamente pentru studenți în Arad: cum ar fi să locuiești la 2 minute de universitate?
    7
    Omar Hayssam, internat, sub pază, la o unitate spitalicească. Ulterior, va fi transferat într-un centru de cazare al IGI
    8
    Filip Magold, patru medalii pe tabla de şah
    9
    Lungmetrajul „Eu contez”, regizat de Alina Șerban, recompensat cu Premiul publicului „Armani beauty” la Festivalul de la Veneția 2026
    10
    Patru români au ucis un conațional în Danemarca și i-au aruncat trupul într-un râu legat de o baterie auto

    Local

    Fundația Creștină „Speranța Copiilor” pregătește un centru multifuncțional, în municipiu
    Un centru multifuncțional, care va include spații administrative și de locuire în regim intern, este propus pe un teren de peste 7.000 de metri pătrați din municipiul Arad. Investiția aparține Fundației Creștine R.C.E. Speranța Copiilor.

    Local

    GALERIE FOTO| Peste 300 de exponate spun povestea vinului, la Pâncota
    Peste 300 de obiecte care spun povestea cultivării viței de vie și a producerii vinului sunt reunite într-un muzeu inedit, înființat la Pâncota de preotul pensionar Petru Dărău. Colecția, adunată de-a lungul mai multor decenii, poate fi admirată într-o clădire cu o istorie strâns legată de tradiția viticolă a zonei.

    Local

    POLITIC. Falcă: „Vrem o Europă cu distanțe reduse”
    Europarlamentarul arădean spune că, odată cu reducerea distanțelor, cresc oportunitățile.

    ARADON Sport local

    Trei medalii de bronz pe salteaua de greco-romane
    KANIZSA. Secţia de lupte greco-romane de la CSŞ Gloria Arad a obținut trei medalii de bronz la cea de-a XVII-a ediție a Turneului Internațional Memorial de Lupte „Ferenc Csaba” din Serbia.

    România

    Eurostat: România a avut și anul trecut cel mai ridicat deficit guvernamental din UE
    Ponderea în PIB a deficitului guvernamental în zona euro a rămas nemodificată, la 3% în 2024 și în 2025, iar în UE a rămas de asemenea neschimbată, la 3,1%, același nivel ca în 2024, în timp ce România a înregistrat și anul trecut cel mai ridicat deficit din blocul comunitar, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

    Local

    Invitație la Gala AR ARAD RENSHI
    Hub Cultural mARTA îi invită pe arădeni să ia parte joi, 22 octombrie 2026, la Gala AR ARAD RENSHI, un eveniment dedicat creativității, talentului și implicării tinerilor în lumea literaturii.

    Local

    Subprefectul Toth Csaba (UDMR) a preluat conducerea instituției după ce prefectul și-a anunțat demisia
    Subprefectul Toth Csaba (UDMR) a preluat, de miercuri, conducerea instituției, după ce prefectul Mihai Pașca (PNL) și-a anunțat depunerea demisiei, iar în prezent se află în concediu. 1

    UT Arad

    FC Argeș și UTA, „cimitirul” jucătorilor indisponibili
    1

    Local

    Porți Deschise la Tribunalul Arad
    Instanța își deschide larg porțile pentru toți arădenii care vor să viziteze clădirea sau să afle cum se înfăptuiește un act de justiție.
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.