Cu această ocazie, a avut o întâlnire şi cu Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad. „Prezența delegației ne onorează în mod deosebit. Ambasadorul Slovaciei, președintele Slovaciei și membri ai Guvernului au venit la Nădlac să susțină această comunitate. M-aș bucura să ne cunoaștem mai bine și să putem colabora pe viitor”, a spus şeful CJA. De cealaltă parte, primarul din Slovacia şi-ar dori ca ţara lui să devină o ţintă turistică pentru arădeni. „Prețuim tot ce realizați pentru comunitatea slovacă. Avem mandat din partea președintelui Regiunii să propunem un parteneriat la nivel economic. Mulți turiști din Regiunea Košice vizitează România și ne-ar bucura ca și turiști din România, să vină și să ne viziteze. Este foarte importat pentru comunitatea slovacă din România să se dezvolte și să își păstreze identitatea culturală”, a spus edilul slovac.
Slovacii îi cheamă pe arădeni în vizită
Slovacii îi cheamă pe arădeni în vizită
Primarul oraşului Spišská Nova Ves, din Slovacia, Volony Jan, a vizitat comunitatea de slovaci din Nădlac.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Un tribunal din Bruxelles a condamnat miercuri, în primă instanță, Polonia și România să plătească un sold restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech, în valoare de 1,3 miliarde de euro și, respectiv, 600 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al instanței, transmite AFP.
Mapamond
Agenția Internațională pentru Energie: Perturbările din Orientul Mijlociu vor lovi Europa în aprilie
Perturbarea aprovizionării cu petrol din Orientul Mijlociu va crește în aprilie și va începe să afecteze economia europeană, închiderea Strâmtorii Ormuz reducând sever livrările, a avertizat miercuri Fatih Birol, șeful Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), transmite Reuters.
Mapamond
Comisia Europeană (CE) a reafirmat miercuri importanţa legăturilor de securitate ale UE cu Statele Unite, după ce preşedintele american, Donald Trump, a atacat din nou NATO şi a ameninţat că se va retrage din Alianţă, informează EFE.
Local
O seară de înălțare sufletească la Șicula, în preajma Sărbătorii Învierii Domnului.
Local
Președintele Sindicatului SCOR Arad a declarat că primăriile lucrează încă la definitivarea noilor organigrame, dar o primă evaluare arată că marea majoritate a posturilor care trebuie desființate sunt deja vacante.
1
Local
Caius Parpală a fost achitat, în primă instanță, în al doilea dosar în care a fost judecat pentru fapte de corupție.
Citiți principiile noastre de moderare aici!