Este vorba despre Florentin R. de 42 de ani, a fost depistat în trafic pe raza localităţii Lipova, în timp ce a condus un autoturim Dacia, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tot pe raza localităţii Lipova, a fost depistat şi Ovidiu I. de 45 de ani, care a condus un autoturism VW, având o alcoolemie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. „Conform procedurii, în ambele cauze s-a dispus recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, pe numele celor doi conducători auto fiind întocmite dosare de cercetare penală pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având o alcoolemie peste limita legală”, au declarat reprezentanţii IPJ Arad.
Soferi prinsi bauti la volan la Lipova
ARAD. În urma unei acţiuni pentru combaterea şi prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au depistat în trafic două persoane care au condus autoturismele în timp ce se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Cum au fost sărbătorite persoanele care au un cromozom în plus, dar și multă determinare? Printre oameni, în societate.
Local
Un italian a fost prins, la Nădlac, cu 31 de kilograme de canabis în bagajele sale, în timp ce venea în România din Spania.
UT Arad
BUCUREŞTI. La vârsta de 29 de ani i s-a împlinit un vis. A prins o convocare sub tricolor. Într-un moment extrem de important pentru fotbalul românesc, barajul de calificare la Campionatul Mondial din această vară.
Local
Numărul persoanelor care folosesc transportul public din Arad este în creștere în ultimele două săptămâni, iar reprezentanții Companiei de Transport Public (CTP) consideră că acest lucru are legătură cu scumpirea carburanților, mulți renunțând la mașina personală pentru anumite deplasări.
2
Local
Un tânăr de 29 de ani, din Iași, a fost prins în județul Mureș, după ce a furat, de la o firmă din Arad, o dubă încărcată cu produse electronice în valoare de 60 de mii de euro.
Advertorial
„Dotarea cu mobilier, material didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din județul Arad”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!