aradon.ro Web analytics



Soprana Adela Zaharia, despre restructurarea Filarmonicii: „este evident o răzbunare pe colectivul filarmonicii”

De Eugen Rogojan
Reactualizat la:

Soprana Adela Zaharia, despre restructurarea Filarmonicii: „este evident o răzbunare pe colectivul filarmonicii”

Reactualizat la:
Soprana de talie internațională Adela Zaharia, născută în Arad, solistă la Deutsche Oper am Rhein din Düsseldorf, Germania, a intervenit în povestea restructurării Filarmonicii Arad.
Scris de Eugen Rogojan - Soprana de talie internațională Adela Zaharia, născută în Arad, solistă la Deutsche Oper am Rhein din Düsseldorf, Germania, a intervenit în povestea restructurării Filarmonicii Arad.

Anunțul făcut de edilul Călin Bibarț cu privire la posibilele tăieri de posturi din cadrul Filarmonicii Arad au dus la lansarea de către Artiștii Filarmonicii Arad a unei petiții online. După petiție, o serie de nume importante ale domeniului și-au arătat susținerea față de colegii artiști din orașul nostru. Printre ei și Adela Zaharia, soprană câștigătoare a Operalia, competiție internațională de operă. Născută la Arad, cântăreața de operă este solistă la opera din Düsseldorf, Germania, din 2015, colaborând și cu alte instituții de profil din Germania, Spania, Rusia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii sau România.

În povestea Filarmonicii Arad, soprana a intervenit printr-o postare pe pagina sa de Facebook:

„În opinia mea, clasa politică din România este perfect reprezentată de imaginea unei hiene. Cunoaștem cu toții ce tip de animal este hiena și ce calități o recomandă. Iar de această dată, hiena a decis să își înfigă colții într-o instituție de cultură de importanță națională – Filarmonica (până de curând de Stat) Arad.

În perioada studiilor la Liceul de Artă Sabin Drăgoi, fiecare seară de joi era cu sfințenie rezervată pentru concertul săptămânal al filarmonicii. Acolo am avut pielea de găină la auzul muzicii simfonice live pentru prima dată, acolo a fost luată decizia subconștientă că îmi voi dedica viața acestei arte, acolo mi-am întâlnit primele modele și viitorul profesor în persoana lui Marius Vlad Budoiu, acolo am pășit pentru prima dată pe scenă ca solistă. Și la momentul respectiv nu ar fi putut exista fericire și onoare mai mare decât cea de a fi pe acea scenă, acompaniată de artiștii pe care îi apreciam atât de mult. Am rămas aproape de instituție prin foști colegi, buni prieteni și membrii ai familiei, și m-am întors mereu cu drag în mijlocul lor – atât ca spectator, cât și pentru a face muzică împreună.

Așadar sper că veți înțelege de ce resimt la un nivel foarte personal decizia noului primar al Aradului de a concedia 40 de persoane din ansamblul filarmonicii – care deja funcționează sub componență optimă.

Motivele invocate sunt cele financiare, cu toate că este evident o răzbunare pe colectivul filarmonicii, care de ani întregi se chinuie să supraviețuiască unor manageri instalați – cum altfel – politic, ale căror priorități au fost să hărțuiască membrii ansamblelor (dovadă procesele pierdute în instanță și despăgubirile plătite – ironic – tot din bugetul filarmonicii), să îi forțeze pe toți cei ce nu plecau capul să părăsească instituția – fie către alte filarmonici, fie în pensii anticipate, și să impună colectivului măsuri absurde și contraproductive, neîntâlnite la nici o altă instituție de profil din țară. Toți cei care privim din afară ne întrebăm cât de departe poate să meargă această dictatură susținută politic fără nici o reținere.

Actualul primar al Aradului, deși de puțin timp instalat în funcție, nu face altceva decât să continue această nefastă atitudine față de unul din foarte puținele bastioane culturale ale Aradului. Nici nu are cum altfel, când aparent distrugerea culturii arădene este o prioritate pe linie de partid. Iar pentru acest domn primar voi face efortul de a-mi expune părerea despre fiecare argument invocat de dânsul, care stă la baza deciziei de a mutila Filarmonica Arad. Doar ca să știe că nu suntem nici orbi, nici proști.

– Acolo e mereu zumzet, angajații sunt mereu nemulțumiți. Ultima dată când am verificat, transparența și exprimarea opiniilor era o parte importanta a democrației. Acolo unde este democrație cu adevărat, bineînțeles. Dar mai important – oare nu ați observat că valul de nemulțumiri și de neliniște a început odată cu numirea politică a managerilor, care s-au considerat brusc mici Dumnezei, puși pe a reforma sistemul până l-au dus la sapă de lemn?! Angajații instituției – la fel ca și noi, din afară – au fost martori la distrugerea sistematică a reputației instituției, la distrugerea colectivului, a performanței, a liniștii și orânduirii care au pus Filarmonica Arad în rândul celor mai valoroși reprezentanți ai culturii din România.

Fac câte un concert pe săptămână, nu îi vezi niciodată să dea concerte în weekend. Vă faceți de râs. Toate filarmonicile din țară au câte un concert pe săptămână, cu foarte mici excepții de la regulă. Dar ar trebui să fii la curent cu ce se întâmplă în lumea culturii ca să ai această minimă informație… Cât despre concertele în weekend – sub mâna de fier a managementului politic s-a ajuns la performanța de a avea două ( 2!!! ) persoane în public la matineul filarmonicii dintr-o sâmbătă, fiindcă era mai importantă impunerea deciziilor – oricât de stupide și în neconcordanță cu nevoile pieței ar fi ele. Bonus – umilirea colectivului, care pare prioritară.

Arta înseamnă tradiție – iar în Arad, tradiția este că joi seara se merge la concertul filarmonicii. Din nou, înțeleg că nu aveți de unde sa știți asta.

Cât despre evenimentele din afara stagiunii, în aer liber sau la ocazii speciale – poate nu v-a trecut prin cap, dar aceste concerte se organizează tot de către manager, acea persoană care ar trebui să aibă viziune, inventivitate, și o politică productivă pentru instituția sa. Deci, pe cine concediem…?

Eu, ca plătitor de taxe am dreptul să mă exprim pe tema calității actului artistic. Reușiți să ne insultați inteligența și să va faceți de râs din nou dintr-o mișcare. Mă îndoiesc profund că vă puteți exprima pe vreo temă legată de artă. Iar calitatea actului artistic poate fi judecată doar de cei ce trec pragul unui concert de muzică clasică mai des decât ocaziile în care partidul e dus la filarmonică.

– Trebuie sa facem economii la buget – mă iertați, dar dacă ați vrea să faceți economii CU ADEVĂRAT, poate ar trebui să începeți cu managerul pe care îl țineți cu atâta îndârjire pe post – cu toate că s-a dovedit că a cheltuit mai mult decât dublu (!!!) față de filarmonicile cele mai performante din țară, cu realizări inexistente prin comparație. Filarmonica din Cluj de exemplu, pe care domnul manager a întrecut-o în cheltuieli, are săptămânal invitați de talie internațională și concerte care pot sta în rând cu cele mai importante orchestre din lume. Când a avut Aradul ultima oară așa ceva…? Managementul pare să aibă o preferință spre soliști și dirijori care ori să presteze gratis, ori să aducă bani de acasă (e un fel de a spune. Sau nu?). Iar calitatea lor e direct proporțională. Așadar, unde merg banii?

Aș vrea să le fie foarte clar cititorilor – banii de salarii nu fac parte din acele sume astronomice nejustificate. Dar ca și în orice alt domeniu ce ține de primării și bugete de stat, cultura lasă loc unor artificii financiare greu de imaginat. Asta ar putea fi una din explicațiile planurilor primăriei – un ansamblu insuficient va cere multe contracte de colaboratori. Iar la acele contracte se pot face cele mai mari jonglerii – pe înțelesul tuturor, bani dispăruți. Mulți. Așa poate înțelege și cititorul de ce țin managerii cu dinții de scaune, iar clasa politica are tot interesul să țină acolo oamenii potriviți.

Mă simt datoare să menționez că există și manageri fantastici, oameni de cultură, de mare inteligență și integritate, oameni dedicați, care fac cinste poziției lor și instituțiilor pe care le conduc. Iar asta se oglindește din plin în succesul instituțiilor. Din păcate nu e cazul Aradului, și nu a fost de ceva vreme.

Revenind la problema actuală, managerul Filarmonicii Arad nu doar a primit un nou mandat de conducere (cu toate că este probabil cel mai dezastruos management din istoria instituției, iar proiectul depus a fost o copie penibilă a proiectului de acum patru ani), ci a primit în dar de la Primăria Arad și secretizarea (!!!) rezultatelor auditului financiar ce ar fi trebuit să lămurească aceste nereguli. Felicitări domnule primar, bunele intenții se văd cu ochiul liber!

Tot pe tema economiilor – aș vrea din nou să asigur cititorul în primul rând că nu Filarmonica creează găuri în buget. Nu acolo sunt nepotismele și amantlâcurile în floare. Problema nu sunt oamenii care și-au dedicat viața întreagă, din copilărie, unei meserii care e mai mult de atât – e o chemare. Acești oameni nu merită să fie lăsați pe drumuri, să li se distrugă viața din cauza deciziilor și a mizeriilor ce se întâmplă pe plan politic.

Arta nu e oportunism – politica e.

Arta nu e traseism – politica e.

Arta nu are ca scop tunurile financiare – politica da.

Așa că, domnule primar, dacă vreți să faceți curățenie și economii, ați început de la capătul total greșit.

Știați că Aradul are motive numeroase să fie mândru de moștenirea sa culturală? Aveți idee câte nume de pe scenele mondiale au avut începuturile în Arad? Aveți cunoștință despre turneele Filarmonicii prin toată lumea și succesul avut? Știți că Aradul este cunoscut pentru superba clădire a Palatului Cultural, menită să fie casă a Filarmonicii Arad – nu sală de evenimente?Conducerile oricărui oraș caută să evidențieze motivele de mândrie ale urbei. Caută în istorie fapte care să îl definească, și caută pe ce să își clădească identitatea. Oare trebuie să fie Aradul orașul care să își distrugă identitatea? Trebuie să continuăm să asistăm la migrarea talentelor către orașe cu o mai mare ofertă culturală? Trebuie să îi lăsăm fără nici o speranță pe cei ce au decis să rămână?…

Vă rog să reanalizați problema, și să nu plecați urechea doar la cei ce au plăcerea sadică de a distruge și a crea probleme. Nu mutilați ceea ce alții au construit, cu trudă și perseverență, în două secole. Nu luați șansa altor copii și tineri de a-și imagina și clădi un viitor strălucitor. Nu distrugeți ceea ce pentru mulți e necesar ca o gură de aer, înecați fiind în marea mitocăniei ce cuprinde societatea românească.

Și mai ales – nu urâți ceea ce nu înțelegeți. Nu fiți mai nefast pentru cultura arădeană decât cele două războaie mondiale și comunismul împreună. Sunt convinsă că nu prin asta vreți să rămâneți în istorie…Sper că în Primăria și Consiliul Județean Arad mai există și oameni care să vadă unde e adevărata problemă a Filarmonicii – nevoia de un manager care să își dorească să o readucă la splendoarea pe care o avea până nu demult. Sper că printre cei care iau deciziile mai sunt și oameni cu o perspectivă sănătoasă asupra dezvoltării orașului și care înțeleg influența artei asupra viitorului unei comunități. Pentru aceștia, dacă există, am tot respectul.

La fel ca și pentru colegii mei de branșă, care au ales să rămână în Arad și să lupte…

Îmi cer scuze pentru textul interminabil și sentimental – așa suntem noi, artiștii. Punem mereu prea mult suflet, chiar și în dialog cu cei ce par să nu aibă unul.

Ah, am uitat sa mă prezint, domnule primar. Adela Zaharia, câștigătoare a unuia dintre cele mai importante concursuri de canto din lume, soprană ce duce în toată lumea cu mândrie numele Aradului și al României, la cel mai înalt nivel. Cu toate că mă tem că asta nu înseamnă nimic pentru dumneavoastră…”.

Artista își încheie mesajul cu un îndemn:

„Să ne arătăm sprijinul pentru cultură și pentru Filarmonica Arad și prin semnarea petiției de mai jos. Cu mulțumiri!”. Petiția lansată de Artiștii Filarmonicii Arad poate fi semnată aici.

20 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. astae says:

    De ce nu doriti part-time job?

    Oricum veti avea si part-time salarii mari pentru o joie…, de concerte!

    In weekend stati acasa oricum, fara munca la concerte, doar in zilele saptamanii cand oricum nu merge aproape nimeni!

    • Ion says:

      Pai de asta devine Aradul un Lugoj mai mare. Asta e.

    • Swede says:

      Dupa cat de ignorant esti, cu siguranta nu facu parte din publicul-tinta al Filarmonicii. Prin urmare, parerea ta nu conteaza :).

      Dana Budeanu: ma intreb daca si-a racit gura degeaba, sau l-a facut pe inca un romanache sa priceapa ca atunci cand nu are habar de domeniu, chiar sub “protectia” anonimatului, e mai elegant sa…taca :).

    • gicu says:

      asta e arta e sa trimiti idiotii ca tine si ca bibart la masa in gaoz de unde or iesit aaa prosti!

    • Whiskey blues says:

      Ți se potriveste bancul bancul de pe Hotnews, cand ai parinti imbecili, esti doar un ascultator de manele.

  2. dana budeanu says:

    Arta nu se face fără repetiții, nu poți să cânți doar la concerte și spectacole, pe când tu poți să mergi la servici part-time, să mături strada și la doua zile, sau numai dimineața de la 5 la 11. Arta e, cum zicea și Arghezii, o linie dereptă, în stânga Kăkat, în dreapta Kăkat, nu te poți abate de la linia dreaptă

  3. virsli says:

    Distinsa doamna Zaharia,am impresia ca nu stiti cui va adresati .Va adresati unui exponent al unui partid politic ilustru urmas al Bratienilor,partid istoric,pentru care cultura in general,si muzica,este reprezentata de Vali Vijelie,de Salam de Uragan si altii,care e drept,inca nu au ajuns la Opera din Dusseldorf,insa concerteaza cu succes la Tandarei.

  4. Bodu says:

    Victimizare aiurea! Din ce se înțelege de la primar, nu se distruge absolut nicio filarmonica, doar se re-organizează in maniera de bun-simț și logică. Sa fim civic onești! Nu a fost normal niciodată sa ai un cor plătit full-time, cu toate impozitele halucinante ce implică un angajat, câta vreme acel cor realiza doar un concert pe lună. Același concert se poate face tot cu aceiași oameni, însă plătiți pe bucată de concert, iar economia rezultată fiind substanțiala! E vorba de eficiență și chivernisire fiscală, nicidecum de ‘răzbunări’ sau alte absurdități cuvântate emoțional.

    • Mozart says:

      Mai Bodu,nici nu îți dai seama ce gândire justa,liberala ai ! De ce nu propui sa fie coriști plătiți în acord global,sa fie salarizați după notele ce le cântă. Așa va triumfa liberalismul.

    • aradeanul says:

      sa chiverniseasca de la clientela politica si de la oamenii angajati sa taie frunze la caini din ordinul partidului, nu de la cultura aradului care rezista de atatia zeci de ani. sunt putine orase care au filarmonica iar aradul este printre ele. nimic nu-i intereseaza.. teatru vechi nu, filarmonica nu, uta nici atat. eu zic sa darame si teatrul de stat, ca tare ar merge un kaufland acolo.
      bibart… tu ramai 4 ani la primarie si dupa aia nu-si mai aduce nici draq aminte de tine, dar filarmonica tre sa reziste multe zeci de ani de acum inainte. marsh!!

  5. unu says:

    Am mai scris si o mai scriu. o orchestra ar ajunge la 4-5 judete, nu vad care-i ideea sa avem una la Arad pentru cativa melomani adevarati si vreo 20 de snobi. nu sunt bani de spitale si de scolo si voua va arde de repetitii la filarmonica. cja are autocar, in loc sa umble prin oras la cumparaturi sau sa parcheze pe la Sicula, pot sa se deplaseze si pana la oradea sau la deva. Sau, privatizati-va ca o sa faceti bani cati vreti. Nu am nimic personal cu nimeni dar mai adunati si scadeti si voi banii care sunt. mereu da cu minus, pana nu se face ordine prin administratie tot mozambic o sa fim… Sunt atatea persoane care efectiv nu au ce manca in vremurile astea si voua va arde de muzica. de ce nu s-a gandit cineva, in loc sa se tot faca angajari din exterior pe la adm locala (adica pile) sa mai angajeze din muzicieni cu jumate de norma pe unele posturi? prea ne-am invatat comozi…

    • Andrei says:

      Îți poți da foc în fața primăriei! Dacă ai ceva împotriva culturii îți propun sa te muți la obor!
      Felicitări doamnei /domnișoarei Adela Zaharia pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume! Bravo!

      • unu says:

        Bai trompeto care esti, da-ti tu foc. Oricum o sa crapi de foame. Ti se pare ca este plin centrul orasului de fini cunoscatori de cultura? Uite ma la el ce tupeu, oras muncitoresc de mana a treia si jegosul vrea filarmonica… iar domnisoara Zaharia, toata stima pentru ea dar sa isi dea cu parerea acolo unde plateste taxe nu pe impozitele mele. Tu-te-n gura de jegos, ca nu faceti diferenta intre manele si populara si vrei concerte a la viena. plateste-i tu si asculta-i pana iti trece foamea, saracie ce esti. Si nu mai grohai p-aici ca imputi aerul.

        • radu says:

          ” dragule” cum ar spune un mare artist al carui nume n are sens sa l spun ca oricum nu ti spune nimic…ei bine dragule, citindu ti insiruirea de vorbe..eu nu te condamn.Esti ” unu ” dintre cei multi care gandesc asa.
          Noapte buna Arad.
          PS poti injura pe mai departe..nu i bai.
          Nu te dezmintii.

          • unu says:

            Sigur, eu nu am cultura generala ca voi. Asta in mintea vostra… Adica, in primul comm nu cred ca jignesc, imi spun doar parerea si vine saracia aia de Andrei si imi spune sa imi dau foc? Sa dea el la muma-sa. Clar? Adica, el poate jigni pentru ca vrea filarmonica, eu daca imi spun parerea nu am cultura si nu inteleg nimic? Auzi ma, ia mai da-va-n aia mea de lingurari, artisti de doi lei. O orchestra adevarata nu v-ar lasa nici sa carati instrumentele, ce dracu o tot dam la intors?

  6. anonim says:

    Ma bucur pentru tine Adela ! ma bucur ca ai reusit sa pleci din RO . tara care nu iti ofera nimic dar in schimb iti cere totul , poate ca daca Nelu apuca sa lucreze o perioada mai mare de timp afara si se acomoda mai bine acolo , nu se mai intorceau nici ei in RO ….in alta ordine de idei , ai perfecta dreptate , cum cred unii ca se poate face un act de cultura cu o conducere care habar nu au ce implica acest cuvant ? D-zeu sa va binecuvinteze pe tine , pe Carmen , Simona pe fratele vostru si implicit parintii !

  7. Sicario says:

    …cum a ajuns Aradul, sa fie condus de mediocri semidocti fara nici o afinitate pentru arta, cultura si frumos; la fel de obtuz si orientat pe partea materiala ca predecesorul…asta se intampla cand”talpa” ajunge sa conduca

  8. România

    Tragedie în București: Defecțiune la instalația de oxigen a unui TIR de Terapie Intensivă Mobilă. Trei pacienți au decedat
    O defecțiune la instalația de oxigen a TIR-ului de Terapie Intensivă de la Spitalul Victor Babeș a dus la decesul a trei pacienți. 2

    ARADON Sport local

    Irina Rus a luat bronzul la CN de juniori 1, la dublu feminin
    CSM Arad a avut patru jucătoare la Campionatul Național individual de juniori 1 de tenis de masă.

    ARADON Sport local

    Liliana Dragomir, locul doi la prima etapă de alergare montană
    Alergătoarea de la CSU Arad și-a continuat forma bună de la CN de alergare pe șosea.

    Mapamond

    COVID-19: Pandemia este departe de a se încheia, avertizează directorul general al OMS
    Confuzia, automulţumirea şi inconsecvenţa în combaterea COVID-19 fac ca pandemia să fie departe de a se încheia, deşi ea ar putea fi pusă sub control în câteva luni dacă s-ar lua măsurile sanitare adecvate, a declarat luni directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, relatează agenţia Reuters. 9

    Local

    Bărbat cu arsuri pe 30 la sută din suprafața corpului în urma unei explozii, la Pâncota
    Bărbatul a schimbat, luni după masa, butelia de gaz și a verificat etanșeitatea cu un chibrit aprins. Victima a fost preluată de un echipaj medical din cadrul SMURD și transportată la spital. 5

    Local

    Mureşelul, prins în Planul de Rezilienţă
    ARAD. Deputatul PNL Sergiu Bîlcea anunţă că Ministerul Agriculturii a inclus decolmatarea Mureşelului în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Bîlcea a adresat o întrebare ministrului agriculturii, în care a expus problema Mureșelului și dorința comunității arădene de a ajunge la o situație de normalitate. 5

    Local

    Nici măcar un amendament la bugetul Județului
    Pentru prima oară în ultimii ani, nici măcar un amendament nu a fost propus la bugetul Consiliului Judeţean Arad. 2

    Local

    USR critică alocările din bugetul Aradului
    „Primăria alocă de trei ori mai mulți bani Poliției Locale decât pentru Învățământ”, transmite USR Arad într-un comunicat de presă. 5

    UT Arad

    Începe greul pentru UTA
    Sezonul regulat s-a încheiat pentru arădeni, care au terminat pe locul 10. În weekend, se dă drumul la play-out. 3

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.