În mod oficial, în acest moment putem spune că avem peste 250.000 de susținători! Sperăm să ne ajute în demersurile pe care le facem pentru a obține validitatea juridică a listelor de susținători. Mulţumim!”, apare pe pagina de facebook a campaniei.
Spune NU! desfiintarii Urgentei
Reactualizat la:
ARAD. Mișcarea Arădeană susține campania intitulată „Salvare pentru SMURD”, inițiată de Observator. Invitația realizată de liderii Mișcării este una cât se poate de simplă: „Pentru a fi alături de noi nu e nevoie decât de like-ul tău la pagina campaniei: www.facebook.com/SalvarepentruSMURD”, dar și foarte eficientă deoarece până acum s-au dat peste 119.830 de like-uri (voturi pentru). „Dacă suntem mulți avem șanse mari.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Un bărbat care a încălcat ordinul de protecție, contactându-și soția, a fost plasat în arest preventiv.
Mapamond
Scutul protector de la centrala nucleară de la Cernobîl, din Ucraina devastată de război, construit pentru a ține sub control materiale radioactive provenite din dezastrul din 1986, nu își mai poate îndeplini funcția principală de siguranță din cauza daunelor provocate de drone, într-un atac atribuit Rusiei de către Ucraina, a anunțat vineri Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), informează Reuters.
Local
Polițistul local Cosmin Ghilea, de la Poliția Locală Arad, a fost trimis în judecată pentru purtare abuzivă.
Local
ARAD. Elevii Colegiului Național „Vasile Goldiș” Arad au primit un „cadou” în această lună decembrie care, prin definiție, este luna cadourilor.
România
Peste 790.000 de persoane își sărbătoresc sâmbătă onomastica, de Sfântul Nicolae.
România
Sfântul Nicolae a trăit în timpul Sfântului Mare Împărat Constantin cel Mare (306-337).
Mapamond
Recurgerea la activele rusești înghețate în Europa pentru a finanța nevoile financiare ale Ucrainei va avea „consecințe considerabile” pentru Uniunea Europeană, a declarat vineri ambasadorul Rusiei la Berlin, Serghei Neceaiev, în contextul în care cancelarul german și premierul belgian urmau să se întâlnească pentru a discuta această problemă, relatează AFP.
1
Ştiri sportive
Naționala României va juca în Grupa D la Cupa Mondială de fotbal din 2026, dacă se va califica, iar adversarele sale vor fi Statele Unite, Paraguay și Australia, potrivi tragerii la sorți efectuate, vineri, la John F. Kennedy Center for the Performing Arts din Washington DC.
5
Mapamond
Mii de elevi din Germania au protestat vineri în mai multe orașe din țară împotriva planurilor guvernului privind un nou serviciu militar voluntar, relatează dpa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!