Două loturi de stafide de origine din Uzbekistan sunt restrase de pe rafturi. Anunțul a fost făcut de ambalatorul Lucsor Impex SRL și publicat pe pagina Autorității Naționale Sanitar Veterinare. Așadar, Lucsor Impex a anunțat rechemarea de la consumatori a produsului menționat „ca
urmare a rezultatelor analizelor efectuate în cadrul programului nostru de autocontrol”. Este vorba despre stafidele „Furnicuța”, loturile B115D126 și B120D126. „Pentru LUCSOR IMPEX SRL siguranța în consum a produselor pe care le comercializăm reprezintă prioritatea noastră absolută. În urma verificărilor periodice de siguranță alimentară, s-a depistat prezența unor reziduuri de pesticide neautorizate în Uniunea Europeană (Chlorpyrifos și Profenofos). Dacă ați achiziționat produse aparținând loturilor menționate, vă rugăm: să nu le consumați; să le returnați la magazinul de unde au fost cumpărate. Veți primi contravaloarea produsului, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal”, se arată în anunțul de retragere.
De precizat că stafidele în cauză au ajuns în lanțurile supermarketului Lidl din întreaga țară.
Trimite articolul
XTocmai din Uzbekistan aducem stafide?